Până și Marcel Vela și-a pierdut răbdarea!

marcel vela
untitled design set 970x90 px

Managementul lui Romeo Dunca la Consiliul Județean este criticat în termeni duri nu numai de opoziție, ci și de mai toți primarii și liderii PNL Caraș-Severin, inclusiv de președintele Marcel Vela, care încearcă prin toate metodele să redreseze situația.

I-a respectat dorința lui Romeo Dunca și nu s-a amestecat în problemele Consiliului Județean Caraș-Severin, dar Marcel Vela nu prea mai are încotro. Tot mai mulți primari ai partidului îi cer să intervină pentru că președintele Dunca o fi el om de afaceri de mare succes, dar administrația publică îl depășește complet, iar județul și partidul au de suferit din această cauză. Președintelui CJ i s-au mai adus critici și în trecut de către colegii liberali, atât în spațiul public, dar mai ales în interiorul partidului. Ceva mai multe și mai vehemente, chiar ieri, la Reșița, unde au fost convocați parlamentarii PNL, primarii și toți consilierii județeni ai partidului și unde s-a vorbit la un moment dat chiar despre demisia președintelui Dunca, după cum au declarat surse liberale.

Nici măcar ai lui nu prea mai au răbdare cu Romeo Dunca, astfel că în ședința liberalilor de ieri i s-a reproșat că nu a făcut mai nimic de când conduce Consiliul Județean, nimic vizibil, și că oamenii au toate motivele să fie supărați. Mai ales că promisiunile au fost mari. Șeful județului a ținut-o pe-a lui. E bine intenționat, a făcut ce n-a făcut niciun alt președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin. Auzind toate astea, unii primari și-au permis chiar să-l ia peste picior pe președinte. Potrivit acelorași surse, Marcel Vela l-ar fi criticat la rândul său pe Romeo Dunca pentru faptul că nu colaborează aproape deloc cu cei doi vicepreședinți, Ovidiu Rădoi și Marius Isac, dar nici cu administratorul public Andrei Ungur. Toți trei, oameni cu destulă experiență politică și administrativă, dar cărora Romeo Dunca le-a dat mai degrabă roluri decorative în Consiliul Județean. Nici deputatul Jaro Marșalic n-a stat deoparte. A intervenit pe tema Spitalului Județean de Urgență Reșița, transformat într-un adevărat spital de nebuni din cauza inconsecvenței lui Romeo Dunca. Cam toate observațiile făcute ar fi fost în zadar. Deloc întâmplătoare, spun sursele noastre, reacția de final a președintelui PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, care a trântit niște documente pe masă, subliniind astfel că nu prea se mai poate așa!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/