Pleacă Rof, vine Rof!

O sentință a Curții de Apel Timișoara obligă la reluarea alegerilor pentru funcția de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Intercom Deșeuri Caraș-Severin!

Instalat în funcție după demisia lui Luca Mălăiescu, Remus Rof se vede revocat în urma unei acțiuni în instanță promovate la inițiativa președintelui Consiliului Județean, Romeo Dunca. Acțiune admisă în parte de Tribunalul Caraș-Severin și, mai apoi, de Curtea de Apel Timișoara. Astfel, Hotărârea nr. 7/22.07.2021 a Adunării Generale a ADI Intercom Deşeuri Caraş-Severin a fost anulată. Practic, Remus Rof își pierde calitate de președinte al asociației. Nu pentru mult timp însă, după cum anticipează Luca Mălăiescu, fostul președinte ADI.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„E o sentință judecătorească definitivă, trebuie respectată și mai puțin comentată. S-a considerat că nu putea fi organizate alegeri în cadrul acelei ședințe deoarece nu era pe ordinea de zi un astfel de punct. La începutul ședinței respective eu mi-am prezentat demisia din funcția de președinte și s-a propus în consecință suplimentarea oridinii de zi cu încă un punct, pentru alegerea altui președinte. Practic, Remus Rof e revocat acum pentru a fi ales din nou la următoarea adunare a membrilor asociației. Lucrurile sunt destul de clare. Va fi trecut acest punct pe ordinea de zi și se va relua votul. E limpede că majoritatea ne aparține, deci Remus Rof va fi în continuare președinte. Deloc lipsit de importanță este și faptul că a lucrat foarte bine cu directorul ADI, Dani Borduz, și în sfârșit problema gestionării deșeurilor în Caraș-Severin se apropie de rezolvare.”, a comentat Luca Mălăiescu pentru expressdebanat.ro.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/