Bilanțul polițiștilor pe anul 2013 demonstrează că siguranța cărășenilor este în continuare ținută sub control de către efectivele autorităților județene. Față de anul trecut, s-au...
Fostul căpitan al Metalului a explicat motivele pentru care a ales să se despartă de Valea Domanului după mai puţin de jumătate de an şi...
Astăzi, românii de pretutindeni sărbătoresc 164 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu. Bogăția culturală pe care ,,Luceafărul poeziei românești” ne-a lasat-o are...
Declaraţiile martorilor audiaţi până acum în cazul uciderii omului de afaceri arădean Abel Apostol au venit în sprijinul partenerului său, Adrian Buleu (foto), suspectat de...
Un apartament de la etajul patru, din incinta blocului 800, a luat foc în această dimineață. Pompierii au ajuns în timp util la fața locului,...
De la învățământ universitar la cursuri de formare profesională, autoritățile județene au un C.V. stufos ce demonstrează pregătirea obținută de-a lungul timpului pentru a reuși...
Ideea de comasare a unităților școlare din municipiu a fost dezgropată și la începutul acestui an. Propunerile venite din partea Inspectoratului Școlar Județean au declanșat...
USL-ul strânge rândurile în vederea europarlamentarelor. Am fost asiguraţi că nu se va rupe, dimpotrivă, dacă vor merge pe liste separate, vor lua voturi mai...
Patronul Cătălin Rufă a confirmat astăzi plecările celor mai importanţi jucători ai echipei şi a recunoscut că e posibil să mai vândă două piese importante....
Un învățăcel de la Liceul Teoretic Dragalina din Oravița a căzut din picioare în urma unor dureri de burtă. Micuțul s-a plâns că îl doare...
Oficialii administrației publice se așteaptă ca pe viitor numărul celor care vizitează orașul să crească semnificativ. Asta după ce, la nivelul Primăriei, s-au luat o...
Credincioşii ortodocşi pe stil vechi au păşit în Noul An în noaptea de luni spre marţi, sârbii din Banat chefuind cu fast la cantina liceului...
Nicu Olaru nu ţine banii să mucegăiască, aşa cum mărturiseşte chiar el, ci se îngroapă în ei şi pune poze pe Facebook cu avuţia sa...
Anul 2014 aduce două scrutinuri electorale pentru români și, cel mai probabil, un referendum. Startul va fi dat de alegerile europarlamentare, a căror dată este...
Odată cu regionalizarea, dar și înaintea acestei reorganizări teritoriale, s-a vehiculat că primarul gugulanilor părăsește postul pentru funcții la nivel central. Edilul-șef vorbește despre aceste...
Taxele introduse de medicii de familie completează peisajul sistemului de sănătate din România, care se transformă încet, dar sigur, într-un lux din ce în ce...
Doamna din America, subsecretar de stat, a venit, a discutat cu Băsescu Traian şi cu ministrul de Externe, Corlăţean. Cu Băsescu, bănuim ce-a vorbit. Cred...
Chiar dacă fiul victimei punea toată vina, în ceea ce privește declanșarea exploziei, pe E-On, expertiza echipei de specialiști a constatat că întreaga deflagrație nu...
Acționarul majoritar al grupării din Valea Domanului, Cătălin Rufă, a anunțat în presa vâlceană că vrea să numească în funcţia de preşedinte un personaj cu...
Foştii directori ai uzinei reşiţene se află în arest preventiv din data de 18 decembrie a anului trecut, ca urmare a descinderilor făcute de DNA...
Actualul edil-şef contestă în instanţă verdictul de la Agenţia Naţională de Integritate după ce în septembrie 2011 a fost găsit vinovat pentru comiterea infracţiunii de...
Lipsa zăpezii, dar și a unui plan investițional compact care să revigoreze zona Muntelui Semenic au făcut ca și anul acesta versantul să ofere o...
Bucuria reșițenilor din această vară, concertul de amploare al renumitei cântărețe sârboaice, încă face parte din prezent. Deși s-a petrecut anul trecut, în sezonul cald,...
Mii de cărăşeni de etnie slavă, sârbi, ucraineni, ruşi, dar şi bulgari, sărbătoresc în această seară trecerea dintre ani, potrivit calendarului de rit vechi. La...
Ionuț Uscatu a fost trimis după gratii cu un an în urmă, acuzat de jefuirea și amenințarea unui grup de pakistanezi. Transferat în fața instanței...
S-au terminat sărbătorile de iarnă. O să le ducem dorul până la anul. Ministrul Niţă ne anunţă majorări ale preţurilor la energie pe anul ăsta,...
Cum un nou an își intră în atribuții, cum apar clarvăzătorii și profeții care încep să arunce cu supoziții despre ce se așteaptă în această...
Lumea mirifică a microregiunii Dunăre-Nera-Caraş cuprinde o serie de rezervaţii naturale de care cetăţenii se pot folosi pentru o aventură de weekend. Pe lângă Cheile...
După o perioadă administrativă „moartă” sub conducerea lui Iancu Simion Simi și fără un leu atras din proiecte europene, în Valea Bistrei situația începe să...