În 18 martie 1906, bănățeanul Traian Vuia scria o filă în istoria aviației mondiale. În Franța, la Montesson, el a reușit primul zbor din istoria...
„SUPER-TUPEU: ROMSILVA recunoaște, public, că A DISTRUS Parcul Național Semenic – Cheile Carașului!“, anunță senatorul USR Mihai Goțiu, cu trimitere la un comunicat de presă...
Primăvara aceasta, cartierul Iosefin, unul dintre cele patru mari cartiere istorice ale Timișoarei, va fi promovat tocmai la Viena. Acest lucru va fi posibil în...
Primarul oraşului Băile Herculane aduce o nouă investiţie în stațiunea de pe Valea Cernei. Peste 5,5 milioane lei vor contribui la revitalizarea zonei balneoclimaterice, prin...
Petiția online privind salvarea Parcului Național Semenic – Cheile Carașului conține informații false, consideră conducerea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva! Reacția Romsilva vine după ce senatorul...
Cursele noi cu zbor direct din Timișoara, anunțate public în ianuarie 2019 de către compania aeriană Wizz Air și Aeroportul Internațional Timișoara, vor fi disponibile...
Senatorul USR Mihai Goțiu a anunţat depunerea, ieri, la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senat, primele 7.148 de semnături strânse în cadrul campaniei...
Săptămâna aceasta, primăvara își intră cu adevărat în drepturi, iar odată cu temperaturile în creștere, peisajul se va schimba și pe canalul Bega. Vaporașele albe...
Consiliul Județean Timiș a fost recent gazda unui seminar de informare cu privire la modalitățile de accesare a fondurilor norvegiene de către ONG-uri, bani care...
Primăria Băile Herculane a predat Devizul General actualizat la Compania Națională de Investiții pentru proiectul de reabilitare și modernizare a podului (SNCFR) de la intrarea...
Prăbușirea unei bucăți din acoperișul clădirii Băile Neptun a fost cauzată de… natură. O comisie a stabilit recent că dezastrul s-a produs din cauza ninsorii,...
Omul de afaceri timișorean nu mai menajează pe nimeni după ce a intrat în conflict cu aproape toată lumea din cauza domeniului schiabil Muntele Mic...
Orașul-stațiune Băile Herculane, prin Consiliul Local, a semnat un protocol de colaborare cu Asociația Locus, o organizație non-profit ce are ca scop cercetarea, salvarea și...
Încurcate sunt ițele unei investiții despre care omul de afaceri Romeo Dunca nu obosește să vorbească. El prezintă o situație care ar fi putut avea,...
Comuna cărășeană Ocna de Fier se pregătește să primească turiști, iubitori de liniște, de drumeții, de mountain bike, de pescuit și de natură, în general....
Primul pas pentru Stațiunea Turistică de Interes Național Borlova – Muntele Mic a fost făcut de către primarul comunei Turnu Ruieni, Mihai Mărălescu. Edilul-șef a...
Conflictul deschis pe care îl are cu administrația publică locală din comuna Turnu Ruieni, cea care administrează o bună parte din domeniul schiabil Muntele Mic...
Situația scandaloasă de la Băile Herculane, unde o bijuterie arhitectonică de patrimoniu este lăsată să se dărâme, a determinat Ministerul Culturii și Identității Naționale să propună...
Un proiect transfrontalier și-a propus promovarea râului Timiș, cea mai importantă apă curgătoare din vest, ca posibilă destinație turistică. Cei care cred că acest lucru...
Bijuteria din centrul istoric al stațiunii de pe Valea Cernei se prăbușește în timp ce Ministerul Turismului se laudă cu strategii, iar Ministerul Culturii își...
Băile Herculane – punctul de maxim interes pentru străini: bloggeri, agenții, gazete de renume, toți spre o singură țintă: Grand Hotel Minerva – un concept...
„Instalaţia pentru stropitul prafului de deşeu minier care poluează la Moldova Nouă este oare gata de acţiune?“, întreabă cu scepticism activiştii de mediu de la...
Ministrul Turismului a fost din nou interpelat de senatorul liberal de Caraș-Severin, Marcel Vela, în Senatul României. Reprezentantul Banatului de Munte a prezentat un răspuns...
Primarii celor două comune de la poalele Munţilor Țarcu își doresc să inițieze proiecte în tandem pentru dezvoltarea turistică a zonei, sperând chiar ca în...
Se anunță un weekend de distracție pe munții din Caraș-Severin. Drumurile sunt practicabile, zăpada atinge aproape 2 metri în unele zone, iar temperaturile vor fi...
Consiliul Județean Timiș nu mai vrea să aibă de-a face cu turismul de pe Muntele Semenic, așa că vinde acțiunile deținute în cadrul SC Schilift...
În capitala Serbiei, Belgrad, a avut loc ieri un miting de protest împotriva construirii de microcentrale pe râurile de munte. Au participat şi reprezentanţi ai...
În partea de est a județului Timiș, considerată cea mai atractivă din punct de vedere turistic, există cel puțin 10 centre de informare turistică, toate...
Ninsorile abundente din ultimele zile au transformat Muntele Semenic într-o fortăreață de gheață și în același timp într-un veritabil cadru de poveste, perfect pentru iubitorii...
Timișoara, viitoare Capitală Europeană a Culturii în anul 2021, va avea un site cu date deschise, primul de acest fel al municipiului. Portalul va fi...
Social-democrații și liberalii din Caraș-Severin sunt preocupați de luptele interne, de decapitări, excluderi și numiri pe funcții, USR-iștii numără în schimb sutele de hectare pentru...
A început reabilitarea Sanatoriului Militar din Băile Herculane. Ministerul Apărării Naționale a demarat lucrările de reabilitare și modernizare ale Pavilionului 6, din centrul imperial al...
Copiii din comuna Zăvoi vor avea parte de o zi plină de veselie și activități dedicate lor, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Administrația locală și partenerii implicați pregătesc...
Teatrul Merlin din Timișoara a câștigat primul premiu UNITER din istoria sa
Sac pentru cărucior JUKKI – confort și protecție pentru fiecare plimbare cu bebelușul
The Metro Big Band concertează la Oravița. Seară de jazz la Casa Orășenească de Cultură
Nicolae Guță revine în Banat. La Măureni va fi un spectacol de zile mari!
Trei zile de artă urbană, acrobații și joacă adevărată, la Reșița
Gărâna Folk 2026, trei seri de muzică, poezie și povești în Poiana Lupului din Gărâna
Nice Cream și Nice Mood dau startul unui nou capitol delicios, în Reșița
57,6 milioane de lei pentru modernizarea rețelei electrice din zona Gărâna–Văliug–Trei Ape