Săptămâna viitoare, timp de trei zile, cei care activează în ONG-uri pot participa la un curs de instruire despre politicile publice. Organizatori sunt cei de...
Elevii cu rezultate bune la învățătură vor primi și în acest an școlar burse de performanță și de merit. De asemenea, se vor acorda burse...
FRF a anunțat programul meciurilor din turul IV al Cupei României. Echipele din Banat vor juca două partide, între ele, ambele interesante pentru microbiști. Cele...
Încă se lucrează la reabilitarea podurilor Dragalina și Eroilor din Timișoara, dar Nicolae Robu dă asigurări că vor putea fi deschise circulației în această lună. ...
Cât de greu este să construiești un spital de stat în România? Este o întrebare care de multe ori provoacă un oftat. În Timișoara de...
Anul școlar 2019-2020 bate cu pași repezi la ușă, iar în dulcele stil românesc firește că instituțiile de învățământ preșcolar și școlar nu sunt încă...
Europarlamentarul Maria Grapini și-a reluat activitatea în Parlamentul de la Bruxelles. Amendamentele timișorencei au fost adoptate în primele zile în care aleșii din statele membre...
Campionatul Balcanic de Atletism dedicat seniorilor a avut loc la început de săptămână, la Pravets, Bulgaria. Au participat și patru atleți din Timiș sau legitimați...
Cea mai cunoscută cascadă din Banat rămâne fără îndoială cascada Bigăr, dar nici Timișul nu duce lipsă de asemenea frumuseți naturale. Din păcate, nici zona...
Consiliul Regional pentru Dezvoltare Vest s-a întrunit la Deva pentru a-și alege noua conducere, dar nu numai. S-a discutat și despre implementarea Programului Operațional Regional...
De luni, copiii vor reveni pe băncile școlii. Noul an școlar înseamnă și eforturi financiare pentru părinți, deoarece achiziționarea de rechizite înseamnă ceva pentru bugetul...
După ce conducerea Partidului Mișcarea Populară Timiș l-a readus, la mijlocul lunii august, în fruntea organizației municipale Lugoj pe fostul președinte din perioada 2016-2017, Cristian...
După ce au fost semnalate problemele din Cimitirul Eroilor din Timișoara – morminte acoperite de iarbă și flacăra „eternă” stinsă din cauza unei datorii, Nicolae...
Speranțele reprezentanților administrației locale din comuna Bethausen că vor putea oferi locuitorilor din satul aparținător Cutina și numai un pod nou peste râul Bega se...
În vreme ce studenții au profitat de vacanță, căminele Universității de Vest din Timișoara au fost renovate. Asta nu rezolvă și problema numărului mic de...
Experți independenți de la BNR și un raport de la FMI îl determină pe Marilen Pirtea să arate cu degetul spre Guvernul Dăncilă și PSD....
Trei zile pline de muzică, emoție și distracție în natură și pentru natură – asta s-a întâmplat pe scurt la Festivalul Codru. 6.000 de copaci...
O delegație din regiunea Ostwurttemberg este în vizită zilele acestea în Timișoara. Oficialitățile din ținutul șvabilor doresc să întărească legăturile de cooperare cu Banatul, regiune...
Microbiștii timișoreni au motive de bucurie! După ani întregi în care au privit cu jind spre Cluj, Ploiești, Craiova sau București, s-a făcut în sfârșit...
Prima săptămână din septembrie se „simte” deja pe străzile capitalei Banatului, cu un trafic mult mai ridicat decât în luna august. În acest context, șoferii...
De luni, ASU Politehnica face antrenamentele cu Mugur Gușatu, cel care i-a luat locul lui Cosmin Petruescu. Fostul atacant al formației bănățene din urmă cu...
Chiar dacă în calendar am mutat cu toții fila la septembrie, temperaturile de afară ne îmbie să mai visăm la concedii. Și pentru că nici...
Pentru Cosmin Contra și naționala României urmează două meciuri foarte importante, cu Spania și Malta. Tricolorii nu trec prin cea mai bună perioadă în ceea...
Într-un oraș demn de o țară europeană nu există nicio diferență între cetățenii care aleg să locuiască la periferie și cei care se află în...
Workshopuri, concerte, foc de tabără și un mic-dejun după miezul nopții au fost doar câteva din ingredientele care au alcătuit rețeta ultimei seri de Electrorugă. ...
Un sportiv din județul Timiș a prins deja biletele pentru competiția sportivă supremă, Jocurile Olimpice de la Tokio din 2020. Calificarea pentru Florin Marian Enache...
Proiectul de realizare a Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor a prins contur și la Lugoj, prin deschiderea noii stații antigrindină. Pe Câmpia...
Duminică-seara, în cea mai bogată comună din județul Timiș a avut loc o acțiune inedită, Drive-In Movie Night, eveniment care a avut și o importantă...
În această toamnă, digurile și malurile râurilor care au fost afectate de inundațiile din perioada februarie-mai 2019 vor intra în reparații. Lucrările mai importante și...
Inteligența „se coace” la Timișoara! Alba Iulia, Craiova, Hunedoara, Deva, Drobeta-Turnu Severin sau Oradea au fost câteva dintre orașele de unde eminența cenușie a României...
Ripensia s-a întors cu un punct de la Călărași, după ce Dunărea i-a condus pe timișoreni. Până la urmă, a fost 1-1, după două goluri...
După cele trei victorii din Cupa României, Timișoara Saracens a triumfat și în prima etapă din campionatul Superligii. Bănățenii au trecut lejer cu 54-18 de...