Dacă e noiembrie, e FEST-FDR din nou, de data aceasta, în săli de spectacol. Vezi programul complet!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Ultima lună de toamnă vine cu o serie de spectacole de teatru de excepție, cu ocazia Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festivalul Dramaturgiei Românești. Evenimentul continuă ceea ce a avut loc în iunie, când s-au pus în scenă spectacolele în aer liber. Acum se trece la modul „clasic”, cu spectacole în sălile de teatru.

FEST-FDR a ajuns la ediția a XXIV-a și este cel mai important festival dedicat dramaturgiei și teatrului românesc în context european. Teatrologul Oana Borș a pus accent în selecția spectacolelor pe numele noi care apar în zona dramaturgiei din țara noastră. Pe lângă nume deja consacrate ale dramaturgiei actuale, precum Matei Vișniec, Lia Bugnar sau Elise Wilk, apar și numele unor tineri dramaturgi, precum Catinca Drăgănescu sau Radu Dragomirescu, dar și romancieri sau eseiști: Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana sau Dan Lungu, dar și regizorii Radu Afrim, Adrian Sitaru, Carmen Vidu sau Bogdan Theodor Olteanu, actorii Alina Grigore și Adrian Nicolae, teatrologii și jurnaliștii Călin Ciobotari, Ionuț Sociu, Elena Vlădăreanu, Daniel Oltean.

Organizatorii propun două spectacole: „Peșcărușul”, de Cehov, în lectura lui Ioan Șerban și „Pansion Eden”, în regia lui Árpád Schilling. Un alt spectacol inedit este „ImproShow”, eveniment marca Subcarpați, creat în cadrul Atelierului Identitate, un proiect al Teatrului Național dedicat anului cultural 2021. De altfel, vor avea loc dezbateri interactive pe teme de mare interes și lansări de carte. Ediția din 2019 a FEST-FDR este organizată de Teatrul Național din Timișoara, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara, alături de UNITER.

Iată programul complet:

DUMINICĂ, 3 noiembrie

  • ora 18.00, Sala Mare: Deschiderea Festivalului „Pansion Eden”, regia Arpad Schilling (ZKM Teatr, Croația / FEST)
  • ora 20.00, Sala 2 „Sunt o babă comunistă”, după Dan Lungu, regia Antonella Cornici (Teatrul Național Timișoara / PREMIERA FESTIVALULUI)

LUNI, 4 noiembrie

  • ora 18.00, Sala Mare ImproShow (SUBCARPAȚI / FEST)
  • ora 20.00, Sala 2 „Despre tandrețe”, de Matei Vișniec, regia Felix Alexa (Teatrul Dramaturgilor Români / FDR)
  • ora 20.30, Sala Mare a Teatrului German „Ilegitim”, text colectiv de Adrian Sitaru și Alina Grigore, regia Adrian Sitaru (Teatrul Maghiar de Stat Cluj/ FDR)

MARȚI, 5 noiembrie

promovare banner maxagro
  • ora 18.00, Sala Mare „50 de secunde”, de Daniel Oltean, regia Eugen Gyemant (Teatrul Național București/FDR)
  • ora 20.00, Sala 2 „Povești de dragoste la prima vedere”, după Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana, regia Tudor Lucanu (Teatrul Național Cluj /FDR)
  • ora 21.00, Studio UȚU „Această Sonie” de Lia Bugnar, regia Lia Bugnar (Teatrul LUNI București / FDR)

MIERCURI, 6 noiembrie

  • ora 18.00, Sala Mare „Taximetriști”, de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae, regia Bogdan Theodor Olteanu (Teatrul Apollo 111, București / FDR)
  • ora 20.00, Sala 2 „Legături primejdioase”, de Christopher Hampton, după Choderlos de Laclos, regia Cristi Juncu (Teatrul Mic, București/FDR)

JOI, 7 noiembrie

  • ora 18.00, Sala Mare „Medea’s Boy”, dramaturgia Ionuț Sociu și fragmente din Medeea de Euripide, regia Andrei Măjeri (Teatrul Apollo 111, București / FDR)
  • ora 20.00, Sala 2 „Cântăreața cheală”, de Eugène Ionesco, regia Radu Iacoban (Teatrul „Maria Filotti” Brăila / FEST)
  • ora 21.00, Studio UȚU „În numele tatălui”, de Elena Vlădăreanu, regia Robert Bălan (Asociația Art No More, București/ FDR )

VINERI, 8 noiembrie

  • ora 20.00, Sala 2 „Timișoara. Capăt de linie”, de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu (Teatrul Național Timișoara / FDR)
  • ora 21.00, Studio UȚU „Cercurile încrederii”, de Radu Popescu, regia Mihaela Lichiardopol (Teatrul Național Timișoara / FDR)

SÂMBĂTĂ, 9 noiembrie

  • ora 18.00, Sala Mare „Feminin”, de Elise Wilk, regia Eugen Jebeleanu (Teatrul Tineretului Piatra-Neamț/ FDR)
  • ora 20.00, Sala 2 „Despre oameni și cartofi”, textul și regia Radu Afrim (Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfîntu Gheorghe / FDR)

DUMINICĂ, 10 noiembrie

  • ora 18.00, Sala Mare „Experimentul P.”, de Radu Dragomirescu, regia Alexander Hausvater (Teatrul „Alexandru Davila” Pitești / FDR)
  • ora 20.30, Sala Mare a Teatrului German „Jurnal de România. Timișoara”, textul și regia Carmen Vidu (Teatrul German de Stat Timișoara / FDR)

LUNI, 11 noiembrie

  • ora 18.00, Studio UȚU „În umbra marelui plan”, regia și dramaturgia Catinca Drăgănescu (Reactor, Cluj / FDR)
  • ora 21.00, Sala 2 Închiderea Festivalului „Pescărușul”, de A. P. Cehov, regia Andrei Șerban (UNTEATRU, București / FEST)
STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/