Se așteaptă o scumpire a chiriilor locuințelor la început de an universitar în marile orașe din România. Excepție nu face nici Timișoara, oraș în care...
Astmul și rinita alergică sunt două afecțiuni a căror prevalență este în continuă creștere la nivel mondial. În baza acestor informații a luat naștere Asthmathon,...
Senatorul Ion Mocioalcă anunță că pachetul de măsuri marca PSD – „Sprijin pentru România” – include mai multe programe de susținere pentru tineri și familie....
Studenții de la Universitatea de Medicină „Victor Babeș” din Timișoara își vor putea petrece timpul într-un spațiu recreativ, atât în pauzele dintre cursuri, cât și...
Turnul de apă din zona Iosefin se află în plin proces de reabilitare, cu scopul transformării lui în centru cultural. Primăria Timișoara anunță că, totuși,...
Programul Euro 200, prin care elevii și studenții care provin din familii nevoiașe primesc un sprijin de 200 de euro din partea Guvernului pentru a-și...
Așa cum anunțam de curând, primarul Ioan Popa și-a propus ca Reșița să reia colaborarea cu Republica Moldova, în domeniul învățământului superior. Pentru a reuși...
O delegație din municipiul de pe Bârzava urmează să efectueze, luna aceasta, o deplasare în Republica Moldova, cu scopul de a atrage la universitatea din...
Primarul Popa consideră că Universitatea „Babeș-Bolyai” își va pune amprenta într-un mod pozitiv asupra învățământului reșițean, iar cu puțin efort, la Centrul Universitar al UBB...
Educația online este varianta la care se apelează în tot mai multe instituții de învățământ astfel încât să fie evitată răspândirea virusului SARS-CoV-2. Pentru a...
Noul an universitar 2021-2022 a debutat luni și la Centrul Universitar al UBB din Reșița, ocazie cu care s-au marcat și 50 de ani de...
Primăria Timișoara intenționează să se folosească de creativitatea studenților de la Universitatea Politehnica în ceea ce privește realizarea de proiecte privind amenajarea spațiului public. Municipalitatea...
Universitatea de Vest din Timișoara a dat astăzi startul admiterii de toamnă. În cadrul celor unsprezece facultăți ale instituției mai sunt disponibile 165 de locuri...
În viitorul apropiat, pe străzile Timișoarei vor putea fi admirate obiecte de artă realizate din arbori uscați. Sculpturile vor fi realizate de studenții de la...
Studenții politehniști, inclusiv cei admiși în anul I, vor beneficia din toamnă de laptopuri performante care să le asigure accesul la activitățile educaționale din mediul...
Universitatea de Vest din Timișoara își propune să vină în sprijinul elevilor pentru identificarea programelor de studii potrivite, în procesul de înțelegere a valorilor și...
Seria protestelor studențești a fost marcată și la Reșița! Studenții de la Centrul Universitar Babeș-Bolyai s-au strâns în fața Prefecturii pentru a-și exprima nemulțumirea față...
De la ei ni se trag nouă toate belelele. Din cauza lor nu avem autostrăzi și drumuri județene de Doamne ajută, dar nici productivitate, pentru...
Casa de Cultură Studențească Reșița a dat startul unui proiect care are drept scop conștientizarea tinerilor privind importanța sportului și a mișcării. Casa de Cultură...
E rândul instituțiilor de învățământ superior să își întâmpine cursanții în noul an universitar. Cele mai multe vor ca studenții să urmeze cursurile online, cel...
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara va avea o nouă identitate vizuală. Au fost propuse patru variante pentru schimbarea logo-ului, iar reprezentanții...
Universitatea de Medicină din Timișoara a adoptat o serie de măsuri pentru evitarea înghețării anului universitar. Setul de acțiuni a fost propus de Asociația Universităților...
În această perioadă, multe evenimente așteptate cu sufletul la gură de mult timp sunt anulate. Printre acestea se numără și festivitatea de absolvire a studenților...
Președintele Klaus Iohannis a declarat că studenții și elevii nu se vor mai întoarce la clase, dar anul școlar va fi încheiat. Decizia a fost...
Guvernul a decis să nu trimită profesorii în șomaj tehnic. Deputatul Marilen Pirtea salută decizia și spune că anul școlar nu va fi înghețat. Aproape...
Cei care vor fi la rândul lor medici au intrat în războiul COVID-19 și s-au alăturat voluntarilor implicați în proiecte prin care sunt sprijinite spitalele...
Conducerea Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara a luat hotărârea de a suspenda cursurile pentru toți anii de studiu. Ca măsură de prevenție, astfel...
Studenții și cadrele didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara trebuie să respecte noi reguli în contextul epidemiologic actual. În urma unei...
Astăzi, la nivel european, se marchează lupta împotriva traficului de persoane. Data de 18 octombrie nu a trecut neobservată nici la Universitatea de Vest din...
Felicitări, sfaturi, dar și încurajări – cu asta au fost întâmpinați sute de studenți, boboci sau din ani mai mari, la festivitatea de deschidere a...
Liniștea care s-a lăsat peste universitatea reșițeană în ultima vreme, recentele scandaluri vizându-i strict pe profesori și veniturile lor, a crescut încrederea viitorilor studenți în...