Studenții scumpesc chiriile apartamentelor din Timișoara

timisoara de sus

Se așteaptă o scumpire a chiriilor locuințelor la început de an universitar în marile orașe din România. Excepție nu face nici Timișoara, oraș în care se preconizează cele mai mari creșteri ale prețurilor.

Revenirea studenților din vacanță determină scumpirea apartamentelor de închiriat din centrele universitare din România. Potrivit celor de la Imobiliare.ro, pe fondul cererii crescute venită din partea studenților, prețurile solicitate tind să urce încă din luna iulie, spre deosebire de anii anteriori. La Timișoara sunt așteptate cele mai mari majorări.

Chiriile practicate pentru majoritatea segmentelor rezidențiale sunt în continuare mai ieftine decât în 2019, nereușind să recupereze scăderile masive din 2020. Totuși, sub impactul inflației și a creșterii generale de costuri și în contextul unei creșteri ridicate a cererii, ne așteptăm că această toamnă să depășim nivelul de prețuri practicat înaintea pandemiei. Dacă cele mai mari prețuri vor continua să fie în Cluj pentru apartamentele cu 1 și 2 camere, ne așteptăm ca cele mai mari scumpiri să le vedem în Timișoara, deoarece raportul dintre veniturile locuitorilor din Timișoara și nivelul chiriilor este mult mai bun decât în Brașov, Iași sau Constanța”, spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Mai precis, în Timișoara, suma medie solicitată pentru închirierea unei garsoniere se situează, la finalul verii 2022, la 200 de euro pe lună, la fel ca în perioada similară a anului trecut. Comparând prețurile actuale cu cele din aceeași perioadă din 2019, prețurile medii la închiriere pentru această categorie au suferit un declin de -10%.

Segmentul apartamentelor cu două camere a consemnat, comparativ cu anul trecut, o creștere ușoară a prețului mediu solicitat, acesta ajungând la 330 de euro pe lună, față de 310 de euro pe lună. Pe de altă parte, comparând prețurile actuale cu cele din aceeași perioadă din 2019, se constată în continuare o diferență de 6%.

Așteptările proprietarilor pentru apartamentele cu trei camere, pe de altă parte, se situează în momentul de față la un nivel de 390 de euro pe lună, comparativ cu 360 de euro, consemnat în 2021. Comparând prețurile actuale cu cele din aceeași perioadă din 2019, prețurile medii la închiriere pentru această categorie sunt în continuare mai accesibile cu 2.6%.

Conform datelor disponibile pe Imobiliare.ro, cele mai accesibile chirii din Timișoara sunt în zonele Fabric (4.9 €/mp), Freidorf (5.3 €/mp) și Steaua (5.3 €/mp). Pe de altă parte, cele mai scumpe zone din Timișoara sunt Take Ionescu, Medicină, Circumvalațiunii, Aradului și Torontalului/Bucovinei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/