CJ Timiș demarează exproprieri pentru realizarea mai multor lucrări de infrastructură rutieră

Drum judetean modernizat Timisoara-Mosnita

Autoritățile județene demarează procedurile de expropiere pentru realizarea mai multor lucrări de infrastructură rutieră în județ. Vizate sunt drumuri județene a căror modernizare se dorește a fi realizată prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”.

Valoarea exproprierilor se ridică, în total, la aproape 140.000 lei.

Autoritățile județene spun că modernizarea drumului județean DJ 693 C Biled (DN6) – Iecea Mare (DJ 693 A) presupune un necesar de terenuri care nu fac parte din domeniul public al județului și care trebuie dobândite prin expropriere. Sumele aferente despăgubirilor se ridică, în acest caz, la maximum 17.280 lei.

„Sumele necesare vor fi alocate din bugetul județului Timiș și se virează de către Direcția de buget – finanțe din cadrul aparatului de specialitate al CJ Timiș, în termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei hotărâri, într-un cont bancar deschis pe numele județului Timiș, la dispoziția proprietarilor de imobile afectate de exproprierea pentru realizarea lucrării de utilitate publică Modernizare DJ 693 C Biled (DN6) – Iecea Mare (DJ 693 A)”, în vederea plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.”, se arată în proiectul de hotărâre supus votului consilierilor județeni.

După înscrierea în cartea funciară a coridorului de expropriere pe numele expropriatorului, acesta are obligaţia de a începe execuția lucrărilor într-un termen de 2 ani de la data declanșării procedurii de expropriere

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În cazul DJ 593C Șag (DJ593) – Sânmihaiu Român (DJ 591A), suma se ridică la 95.617 lei; la DJ 585 limită Jud. Caraș Severin – Visag, km 36+200 – 38+540, L = 2,34 km – 2.667 lei; iar la DJ 609 Ohaba Română – Limită Jud. Arad – 22.805 lei.

Consilierii județeni au adoptat, în februarie, studiile de fezabilitate necesare începerii lucrărilor de modernizare a acestor drumuri. Proiectele sunt incluse în Programul național de investiții „Anghel Saligny”.

Foto: arhivă

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/