Daniel Cristian Pădurean, elev la Colegiul Naţional Traian Lalescu din Reşiţa, a fost selecţionat în lotul naţional de şah, juniori II. Caraş-Severinul nu a mai...
Cele două grupuri din Consiliul Local al Municipiului Caransebeș și-au dat mâna pentru a ajuta persoanele cu handicap și asistenții acestora. Se mizează pe faptul...
● TE PUI CU DESTINUL MATEMATIC? Politicianul, economistul şi sportivul minţii Horia Irimia şi-a îmbogăţit CV-ul. Acum trăitor prin Caransebeş, a pus umărul la reuşita...
Viceprimarul Reșiței, Ioan Crina, este nou preşedinte al ADI AcvaBanat. Tot un social-democrat, Luca Mălăiescu, ar putea prelua firma de apă şi canal a judeţului!...
Cupa de Vest pe echipe, la șah, este prima competiție după ani de zile organizată de către Asociația Județeană de Șah în Patria Gugulanilor. Și-a...
La Spitalul Municipal de Urgență au loc o serie de schimbări în această perioadă, chiar dacă lucrurile merg bine. În plus, aleșii locali au aprobat...
Fiind sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112, poliţiştii au intervenit la un accident produs pe DN 68, la ieşirea din localitatea Băuţar. Din primele...
Salariați beți, mizerie și dezinteres, așa a arătat bilanțul municipalității în urma vizitei la spital. Ultimele controale ale autorităților locale în cadrul unității spitalicești din...
Au trecut opt mari şi lungi ani de când o femeie îi ţinea piept lui Traian Băsescu şi era apreciată nu doar de clasa politică,...
În contextul fondurilor europene câștigate de administrația locală, Primăria Caransebeş a analizat în detaliu situația Spitalului Orășenesc. Ceea ce au găsit a fost șocant pentru...
Președintele liberal Crin Antonescu a explicat motivele pentru care oamenii trebuie să se mobilizeze și să participe la alegeri. Politicienii se așteaptă la o absență...
După ce a ocupat mai multe funcții la nivel central, economistul Horia Irimia este, de astăzi, noul director al Spitalului Municipal din Caransebeș. Acesta și-a...
Mii de oameni din Caransebeș, dar nu numai au luat cu asalt centrul orașului, ca să asiste atât la deschiderea oficială a serbărilor care au...
Deși USL-ul s-a destrămat și o serie de membri PNL și-au prezentat demisia din funcțiile ocupate, subprefectul Anton Paulescu continuă să modereze ședințele din cadrul...
Discuțiile pe tema bugetului sunt în atenția liderilor politici, după ce PDL a aruncat critici dure asupra modului în care a fost structurat. Liberalul Horia...
Liberalul ocupă de astăzi funcția de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale. Acesta a făcut parte din for în urmă cu mai mulți ani...
Zeci de liceeni din județ s-au implicat, timp de patru zile, în activități de ecologizare și sădire de pomi. Proiectul SINCRON și activitățile aferente au...
Una dintre cele mai frumoase zone din Caraș-Severin, Clisura Dunării, este invadată de alge, dar și de animale care distrug plantele protejate de lege. Astfel...
Liberalii sărbătoresc astăzi 138 de ani de la înființarea partidului. În Caraș-Severin, activitatea liberală s-a reluat imediat după 1990. Partidul Național Liberal s-a fondat oficial...
Sărbătoarea americană Valentine’s Day a mobilizat membrii organizației Tineretul Național Liberal din județ. Aceștia au căsătorit pentru o zi cuplurile care le-au ieșit în cale...
GEC Nera a trimis o petiție tuturor parlamentarilor din județul Caraș-Severin, fiind considerați ultima variantă în soluționarea problemelor legate de poluarea de la Moldomin. Unii...
Dacă USL tot a obținut un scor covârșitor la alegerile parlamentare de anul trecut, acum și șansele ca numărul cărășenilor care să reprezinte județul la...
Finele anului 2012 a fost moment de bilanț pentru liberalii cărășeni, care s-au întrunit în ședința Delegației Permanente. Cu acest prilej, liderii PNL Marcel Vela...
Ministrul mediului, Rovana Plumb, a vizitat astăzi județul Caraș-Severin. Prima sa oprire a fost în capitala Clisurii Dunării, acolo unde sunt grave probleme de mediu...
Primul-ministru Victor Ponta a semnat astăzi o serie de eliberări din funcţie, dar totodată a şi validat mai multe numiri în funcţii. Zvonurile referitoare la...