USL-ul strânge rândurile în vederea europarlamentarelor. Am fost asiguraţi că nu se va rupe, dimpotrivă, dacă vor merge pe liste separate, vor lua voturi mai...
Staţi, că mai avem ceva de vânzare. Societăţi, nu glumă, pe care nu le-a băgat nimeni în seamă. Hidroelectrica, Electrica şi Complexul Energetic Oltenia. Acum,...
Deşi a nins azi-noapte, sunt plictisit. Aşa m-a plictisit guvernarea asta, că îmi vine s-o bat cu zăpadă. Credeam că USL-ul va merge lin şi...
Goana după animale i-a adus un final nefericit unui tânăr din Caraş-Severin. Acesta a fost împuşcat accidental, în maşină, când se întorcea de la vânătoare....
Evoluţia beneficiarilor de pensie de stat, agricultură şi indemnizaţii pe legi speciale nu este una tocmai bună la sfârşit de an. Numărul acestora a scăzut...
Situaţia dintre PNL şi PSD atinge un nivel de anecdotică. S-au spus multe şi de-o parte, şi de alta. Una mai spumoasă decât altele. Dar...
După evenimentele din USL, preşedintele Băsescu Traian emite câteva panseuri, unul mai plin de substanţă decât celelalte. De exemplu, constată domnia sa că USL-ul nu...
Suspectaţi de evaziune fiscală, administratorii celor mai importante firme de distribuţie din judeţ se plâng că afacerile le sunt ruinate din cauza măsurilor preventive dispuse...
Parteneriatul dintre cele două localităţi ar putea crea mai multe avantaje pentru locuitorii Aninei, dar şi oamenii de afaceri germani pot profita de această relaţie...
CS Metalul Reșița va evolua mâine, cu începere de la ora 11:00, pe stadionul Mircea Chivu, împotriva formației Minerul Motru, echipă clasată pe locul nouă,...
Incertitudinea instalată săptămâna trecută la clubul din Valea Domanului se pare că a luat sfârșit. După ce variantele Artimon și Gherman au picat, conducerea Metalului s-a...
După ce au oferit o serie de consultaţii oftalmologice gratuite reşiţenilor şi caransebeşenilor, medicii caravanei Vista Vision se întorc în judeţul Caraş-Severin. De data aceasta...
Situaţia atelierului de gestionare a câinilor fără stăpân de pe raza municipiului Reşiţa este ţinută sub control de către administraţia locală. Chiar dacă s-au cheltuit...
Cele trei reprezentante ale judeţului în Liga a III-a de fotbal, FC Caransebeş, Gloria şi Muncitorul Reşiţa, evoluează astăzi, de la ora 17, în etapa...
Tribunalul Caraş-Severin a respins în urmă cu puţin timp recursul declarat de Marius Bîrsilă împotriva deciziei de vineri a Judecătoriei Caransebeş, prin care tânărul fusese...
Zeci de procese-verbale şi amenzi de mii de lei au fost constatate în Caraş-Severin în urma ultimului control privind produsele perisabile, efectuat de inspectorii cărăşeni....
După ce clădirea fostului cinematograf din Bocşa a fost retrocedată proprietarilor, administraţia locală vrea cu orice preţ să o achiziţioneze. Reprezentanţii primăriei aşteaptă, în momentul...
Pe arii restrânse vor fi ploi izolate. Anunţ care începe să te scoată din sărite. Atât de des auzi asemenea vorbe, că îţi vine să...
Preşedintele FCM Reşiţa şi-a pus în cap galeria, cu al cărei lider se va întâlni în instanţă, dar a intrat în conflict şi cu actualul...
Azilul de bătrâni din Bocşa se confruntă din nou cu probleme. Fostul manager al instituţiei a revenit în funcţie în urma unei decizii a instanţei...
Deranjate de descinderile mascaţilor din luna aprilie, soldate cu mai multe arestări, soţiile şi mamele unora dintre interlopii Reşiţei au ameninţat cu fotografii şi înregistrări...
HC Caraş-Severin a pierdut astăzi, în ultima etapă din Liga Naţională masculină, pe teren propriu, 26-30 (15-16), în faţa Ştiinţei Bacău, vicecampioana României în acest...
Doi dintre indivizii arestaţi preventiv la finele lunii aprilie ca urmare a scandalurilor cu focuri de armă şi bâte de baseball din renumitul cartier reşiţean...
Instalat în urmă cu o săptămână director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin în locul profesoarei Liliana Dacica, Cătălin Hogea neagă faptul că...
Trupe de top vin şi anul acesta la Caransebeş pentru a asigura fondul sonor la sărbătoarea tradiţională organizată de primărie şi Casa de Cultură ,,George...
Bocşenii o ţin numai în petreceri în această primăvară. După 1 Mai şi Sărbătorile de Paşte, chefuiesc timp de două zile la rugă. Pe scena...
Sărbătorile Pascale au avut un farmec aparte în staţiunea de pe Valea Cernei, acolo unde administraţia locală reuşeşte tot mai des să impresioneze plăcut turiştii...
FC Caransebeş şi FCM 2012 Reşiţa au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), într-un meci din etapa a 22-a din Liga a III-a de fotbal. Rosso-nerii...
Pompierii au intervenit la timp şi au stins flăcările înainte ca butelia din gogoşeria incendiată să sară în aer. Puţin înainte de ora 14, gogoşeria...