Proiectul „Profesionalizarea carierei didactice – noi competențe pentru actori ai schimbărilor în educație din județele Caraș-Severin și Mehedinți” a dat startul la o nouă acţiune...
Zimbrul, o specie pe cale de dispariţie, va fi reintrodus în judeţul Caraş-Severin, în urma unui protocol semnat de Primăria Armeniş şi o organizaţie care...
Victor Ponta a reuşit o lovitură de imagine, cum puţini se aşteptau. După ce a fost în judeţul Galaţi, în mijlocul sinistraţilor din inundaţii, duminică...
Specialiștii cărășeni au declanșat o amplă anchetă după ce au constatat faptul că râul Bârzava a fost poluat. Problema e că nici până la această...
Caraş-Severinul nu a scăpat de accidente zilele trecute. Drumul Naţional 6 a fost gazda uneia dintre nenorociri. Două persoane sunt grav rănite. Poliţia cărăşeană a...
Agenția Națională Antidrog a fost alături de elevi și la începutul acestui an școlar. Așa cum ne-au obișnuit deja, specialiștii C.P.E.C.A Caraș-Severin au fost prezenţi...
Chiar dacă toate unităţile de învăţământ din Caraş-Severin au fost pregătite cât mai bine să înceapă un an nou, în cadrul inspectoratului şcolar situaţia nu...
Noul an şcolar îi găseşte pe copiii din Văliug într-o grădiniţă cu un aspect modern. Grupul CEZ în România a investit mii de lei pentru...
Mobilizarea Poliției în satele cărășene a facut ca nivelul infracţionalității din mediile rurale ale județului să se bucure de o scădere sesizabilă în acest an....
Voluntarii reșițeni vor reprezenta voluntariatul românesc la cea de-a treia întâlnire internațională din cadrul proiectului VAPE: Volunteering in Central, East and West Europe – A...
Cei care nu au apucat să se înscrie la o facultate anul acesta mai au o şansă. Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa a început astăzi...
Sârbii de la malul Dunării au mai ,,bifat” un obicei important al comunităţii pe anul acesta. Cu toţii au petrecut la colţ de stradă, într-un...
Istoria zonei Banatului Montan a fost marcată astăzi într-un mod tradiţional deosebit de către caransebeşeni. Îmbrăcaţi în straie medievale, aceştia au luat cu asalt Parcul...
Locuințele ANL rămân în proprietatea statului. Asta pentru că, deși nu sunt luxoase sau foarte atractive, prețul la care se vând este sfidător! Tinerii din...
Consiliul Judeţean Caraş-Severin pune un mare accent pe dezvoltarea relaţiilor transfrontaliere. Până la finele anului are în vedere finalizarea etapei de semnare a contractelor a...
Oficialii cărăşeni s-au întrunit astăzi în municipiul Caransebeş pentru a lansa un nou proiect transfrontalier româno-sârb care, printre altele, va consolida identitatea regională. În cadrul...
Copiii minori nu mai au voie să fie lăsaţi în grija oricui, după plecarea părinţilor la muncă în străinătate. Asta, pentru că deputaţii au adoptat...
Staţiunea Muntele Mic va fi, în această săptămână, gazda tradiţionalului pelerinaj la care se vor aduna sute de credincioşi pentru a sărbători Înălţarea Sfintei Cruci....
În cazul bărbatului de 51 de ani care a fost la un pas de a-și pierde viaţa fără motiv, încă nu s-a făcut dreptate. După...
Lucrările de reabilitare a Parcului zoologic ,,Ion Crişan” din municipiu au fost amânate de zeci de ori, însă, într-un final, se pare că au ajuns...
Situaţia traficului greu de pe raza municipiului Reşiţa a fost din nou în atenția autorităţilor locale. Pe lângă aspectele deja abordate în cadrul şedinţelor anterioare,...
Curtea bisericii din Bocșa Vasiova a fost luată cu asalt de sute de locuitori care au urmărit cu mare atenție spectacolul oferit de Primărie și...
Situaţia atelierului de gestionare a câinilor fără stăpân de pe raza municipiului Reşiţa este ţinută sub control de către administraţia locală. Chiar dacă s-au cheltuit...
Liderii politici din județ susțin la unison alipirea județului Mehedinți de Caraș-Severin, Timiș și Arad. Discuțiile pe această temă vor începe în perioada următoare, iar...
Administraţia locală şi Uniunea Sârbilor din România, filiala Reşiţa, organizează pentru cetăţeni un nou eveniment de anvergură. Pregătirile pentru Zilele Culturii Sârbe sunt în toi,...
Serviciile medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa îşi sporesc calitatea pe zi ce trece. Asta, datorită Grupului CEZ în România, care sprijină în...
După ce a fost modificată legea în baza căreia îşi desfăşoară activitatea, fiind ameninţaţi cu desfiinţarea, instructorii auto independenţi nu au stat cu mâinile în...
Inspectoratul Şcolar Judeţean a început o nouă etapă de înscriere la grădiniţele cu program normal. Faţă de alte judeţe din ţară, unde situaţia nu este...
Mai multe percheziţii au avut loc în această dimineaţă în judeţul Caraş-Severin. Vizaţi au fost contrabandiştii cu ţigări şi alcool. UPDATE 11.50 Conform poliţiştilor cărăşeni,...