simona beg, judecătoarea Tribunalului Caraș-Severin care a „condamnat” două jurnaliste ale cotidianului Express de Banat pentru că l-au numit „directoraș” pe șeful AJOFM Caraș-Severin și...
Două reprezentante ale secției de gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Școlar Reșița au participat la tradiționala competiție Ritam Cup, desfășurată în capitala Serbiei, Belgrad. Ajunsă...
Handbalistele de la Universitatea Reșița au încheiat sezonul cu o înfrângere pe teren propriu, în fața echipei SCM Pitești. Elevele antrenorului Cristian Busuioc au rămas...
Jurnaliștilor de la Express de Banat, care deranjează tot mai tare în ultima vreme, li s-a pus pumnul în gură. Prin sentință judecătorească! De către...
Deputatul PSD a reuşit să tărăgăneze judecarea procesului său într-atât de mult încât să nu riște să fie condamnat până la alegerile locale, pentru a...
Procurorii DIICOT îl acuză pe Iosif Armaş că a fentat Statul Român în repetate rânduri, inclusiv prin contractele cu depozitul de zahăr de la Rezervele...
HC Adrian Petrea Reșița a cedat la mare luptă în această seară, în fața echipei CSM București, cu 29-30, în primul meci din faza I...
Partida din prima fază a play-off-ului Ligii Naționale de handbal masculin, dintre CSM București și HC Adrian Petrea Reșița, va putea fi urmărită în format...
Bogdan Pitulice a marcat primul gol al Metalului în 2016, în remiza de pe teren propriu cu Unirea Tărlungeni. Șansa primei victorii a rosso-nerilor le-a...
Informația dată în premieră de Express de Banat, cu privire la candidatura lui Marcel Vela pentru Consiliul Județean, a fost confirmată oficial de liderul PNL...
HC Adrian Petrea Reșița dispută astăzi, de la ora 18:00, al treilea joc în acest an în capitală, în compania puternicei formații CSM București. Prima...
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat ieri definitiv în dosarul Referendumului pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Nu la unul, ci la doi ani de...
Accidentul de ieri, de la Oțelu Roșu, în care a fost implicată o mașină de poliție aflată în misiune, transportând un urmărit național, pare să...
O regie bine gândită, care nu ar putea fi semnată decât de cineva cu intelectul și experiența politică a lui Sorin Frunzăverde, a fost pusă...
Fotbalul juvenil va fi în centrul atenției la acest sfârșit de săptămână. 56 de echipe se vor întrece la Reșița și în tabăra de la...
Fostul viceprimar al Reșiței, Dorinel Hotnogu, a șters pe jos cu șefii Consiliului Județean Caraș-Severin, chiar în timpul vernisajului expoziției pictorului Petru Galiș și a...
Primul termen al procesului lui Frunzăverde și Ghiorghioni de la Curtea de Apel Timişoara a adus în prim-plan o serie de probleme şi situaţii haioase,...
În ziua în care politicienii din Caraș-Severin au intrat în istorie, lăsând Consiliul Județean fără conducere, situație unică în România, președintele PNL, Marcel Vela, mai...
Express de Banat v-a prezentat în dese rânduri performanțele sportive ale elevilor Școlii Gimnaziale din Slatina Timiș. Rezultatele obținute în competițiile școlare aduc faimă acestei...
Un grav accident de circulație s-a petrecut în această seară pe raza orașului Oțelu Roșu, în care a fost implicată o mașină de poliție aflată...
Consiliul Județean Caraș-Severin a rămas, înainte cu ceva mai mult de o lună până la alegeri, fără niciunul din cei trei lideri: Sorin Frunzăverde, Ionesie...
CSM Școlar Reșița e tot mai aproape de Liga a III-a. În Valea Domanului se fac planuri mari. Calcule își fac și cei care în...
Antrenorii de atletism din Reșița și-au unit forțele pentru a reprezenta cât mai bine municipiul de pe Bârzava în competițiile naționale. La finalul sezonului de...
O întâmplare recentă din stațiunea Băile Herculane vine să confirme, încă o dată, dacă mai era necesar, faptul că șefii IPJ Caraș-Severin sunt preș în...
Liberalul Pavel Munteanu a renunțat să mai candideze la alegerile din 5 iunie pentru fotoliul de edil-șef în milenara stațiune. Din motive personale! De fapt,...
Express de Banat a intrat în posesia listei întocmite de procurorii DIICOT cu firmele evazioniste care au aderat la afacerea penală coordonată de Viorel Pistol,...
A fost doi ani la rând cel mai bun sportiv al județului Caraș-Severin. Vlad Caraș luptă acum să redevină numărul 1 și își dorește o...
Țărănistul Lucian Ionescu a făcut primul pas către Primăria Reșița! A strâns 1.000 de semnături! Lucian Ionescu și-a depus cererea de concediu la Direcția de...
O persoană se află în stare critică, iar alte trei au fost rănite grav în urma unui accident rutier petrecut în această dimineață pe DN...
Regretatul profesor de sport Vladimir Mikic a fost omagiat cum se cuvine de elevii cărășeni. Printr-un turneu de fotbal, sportul preferat al lui Vlada. Cea...
Scandalurile violente din iunie 2014 de pe străzile Reșiței, în care s-au folosit sticle incendiare, topoare, săbii și pari și care au instaurat teamă printre...