Conducerea Primăriei Târnova urmează să semneze contractul de finanțare pentru un proiect derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), prin care vor fi achiziționate cantități...
Modul mai mult decât suspect prin care Consiliul Județean Caraș-Severin a pierdut o sumă uriașă în favoarea unei firme care nu-i este deloc străină lui...
16 milioane de euro, bani europeni, și alte câteva zeci de milioane de euro împrumutați din bancă vor fi investiți în zona turistică Semenic –...
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a vorbit despre momentul în care se pot lua primele relaxări ale restricțiilor pandemice, menționând cel puțin 2...
După aproape șase ani de proiecte sociale, educaționale și cultural-artistice în Caraș-Severin, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte își propune ca anul acesta să...
Primii pași pentru ridicarea noului spital județean din Reșița vor fi îndrumați de experți din străinătate! Nouă firme mari de proiectare s-au arătat interesate să...
Constructorul care a câștigat licitația pentru construirea unui centru multifuncțional, cu săli de antrenamente, spații expoziționale, cinematograf în aer liber, pe amplasamentul fostului bazin „7...
Administrația reșițeană a scos din nou la licitație săptămâna aceasta lucrările privind reabilitarea anvelopei fântânii cinetice din centrul orașului. Primăria Reșița a scos din nou...
Modernizarea Stadionului „Mircea Chivu” depinde de performanțele echipei antrenate de Dan Alexa, de promovarea Metalului în Liga 2! CSM Reșița defilează pe a treia scenă...
Cifrele contabile demonstrează o creștere spectaculoasă a nivelului de trai în municipiul Reșița! Potrivit primarului Nelu Popa, cotele de impozit pe venit aferente Reșiței sunt...
Proprietarii ale căror clădiri în paragină au fost supraimpozitate de Consiliul Local se duc din nou în sala de judecată pentru a fi iertați de...
Construirea unui nou spital județean la Reșița este doar o poveste frumoasă, dar care nu are niciun fundament real! Mai mult, înseamnă cheltuirea unei sume...
Bugetul municipiului de pe Bârzava a crescut de patru ori de când Nelu Popa a preluat șefia administrației locale! Consiliul Local a aprobat ieri bugetul...
Regenerare naturală sau prin împădurire, două metode care sunt luate în calcul în permanență de cei care protejează pădurea din județ. Protejarea mediului și mai...
Școala Gimnazială Nr. 7 Reșița organizează ediția a IV-a a Concursului de reviste școlare „Jurnaliști în devenire”, activitate în cadrul Proiectului educațional regional „Lumea noastră”....
Acuzat de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin că face presiuni mediatice pentru a-și rezolva afacerile personale și jignit că are o gândire limitată, consilierul județean Ioan...
Politicienii Dorel Căprar, Florin Dan Tripa, Cristian Horgea, Cristian Ilie Ispravnic, Luminița Jivan, Ionuț Chisăliță și Mirel Pascu, precum și mai mulți șefi din Direcția...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a derapat din nou de la conduita pe care o impune o asemenea funcție! După ce l-a jignit grosolan pe Flavius...
Pe lângă trenul de mare viteză care va lega Timișoara de Reșița, Nelu Popa și Romeo Dunca gândesc acum refacerea transportului public între cele opt...
În ședința de astăzi, consilierii reșițeni au aprobat în unanimitate bugetul de venituri și cheltuieli al orașului pentru anul în curs. Mare parte din acesta...
Ansamblul rezidențial City Center Reșița va fi deservit de un important lanț internațional de retail care comercializează produse pentru casă și grădină și care este...
În primele săptămâni de la lansarea numărului unic 119, destinat semnalării cazurilor de abuz, exploatare și neglijare a copilului, s-au înregistrat mai multe apeluri, mare...
Liderul AUR este revoltat că Reșița nu mai exportă oțel de calitate și motoare navale în toată lumea, ci sclavi în țările dezvoltate ale Europei!...
Modul în care președintele Consiliului Județean Caraș-Severin gândește dezvoltarea Banatului Montan a ajuns să-l șocheze de-a dreptul pe consilierul județean Ioan Crina. Social-democratul a rămas...
Cu 8 milioane de euro în plus în buget față de anul trecut, Romeo Dunca preferă să plătească studii de fezabilitate pentru proiecte mai degrabă...
Când era studentă la Universitatea din Würzburg-Germania, Bianca Sasu nici nu se aștepta la una dintre cele mai mari surprize pe care viața avea să...
Călătorești în interes de serviciu sau planifici o excursie în străinătate? Autocarele și microbuzele Borka Express sunt partenerii tăi de încredere la drum lung. Au...
Ministerul Dezvoltării a virat, zilele acestea, peste 267 de milioane de lei în vederea decontării facturilor pentru 421 de obiective de investiții realizate în etapele...
Consilierul județean Ioan Crina deraiază total trenul cu hidrogen pe care l-au anunțat Romeo Dunca, Nelu Popa, Dominic Fritz și Alin Nica! Social-democratul acuză că...
Noul prefect de Caraș-Severin, Ioan Dragomir (PSD), a depus astăzi jurământul la sediul instituției prin sistem de videoconferință, alături de ceilalți prefecți și subprefecți din...
Livrarea unui apartament trebuie să fie o experiență plăcută și pe deplin fericită. Antreprenorul timișorean Adrian Cionca dezvăluie secretul unei tranzacții imobiliare reușite. Dezvoltatorii imobiliari...
Consiliul Județean plătește milioane de euro pe studii de fezabilitate care au toate șansele să rămână uitate prin sertare! Președintele Dunca pretinde că dezvoltă Caraș-Severinul!...
Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
Leitner, unul dintre cei mai importanți producători de instalații de transport pe cablu din lume, montează pe Semenic una dintre cele 130 de telegondole pe care le are în...
Lucrările la bazinul didactic de înot din zona Teiuș avansează într-un ritm susținut, depășind deja jumătatea stadiului de execuție. Aflat la Caransebeș, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, l-a asigurat pe...
Lucrările la bazinul didactic de înot din zona Teiuș avansează într-un ritm susținut, depășind deja jumătatea stadiului de execuție. Aflat la Caransebeș, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, l-a asigurat pe...