Mai mulți bani pentru Reșița în 2022!

panorama resita

În ședința de astăzi, consilierii reșițeni au aprobat în unanimitate bugetul de venituri și cheltuieli al orașului pentru anul în curs. Mare parte din acesta va merge pentru continuarea investițiilor aflate în derulare.

Bugetul din acest an al Reșiței este aproape dublu, comparativ cu cel din 2021. Potrivit declarațiilor primarului Ioan Popa, acest lucru se datorează faptului că anul acesta multe dintre proiectele derulate cu fonduri europene de către municipalitate urmează să prindă contur.

Bugetul pe 2022 este de 403 milioane de lei, față de 273 de milioane de lei în 2021, deci este aproape dublu, pentru că urmează ca, în acest an, să se matureze foarte multe din lucrările pe care le-am dus în spate pe proiectele europene, făcute de colegii mei. Ne referim aici la tramvai, la infrastructura rutieră, au demarat lucrările la centrul multifuncțional, intră proiectele pe incluziune socială, cu Mociurul, cu Blocul Fetelor și așa mai departe. Și toate aceste proiecte sunt introduse pe bugetul din 2022. Practic, fără să o spun ca o laudă, când am venit în primărie, asta prin 2016, bugetul anual era undeva pe la vreo 250 de milioane de lei și acum suntem la un buget de peste 400 de milioane de lei. Majoritatea banilor vin pe partea de dezvoltare.”, spune Ioan Popa.

Primarul a explicat și care este motivul pentru care anul acesta bugetul Reșiței a fost aprobat atât de târziu: „Deși Guvernul României a adoptat cel mai rapid buget din ultimii 30 de ani, pentru că s-a întâmplat rar sau poate niciodată ca bugetul de stat să fie validat în luna decembrie a anului precedent, noi am întârziat cu al nostru. De ce? Pentru că am așteptat după linia bugetară de la Consiliul Județean și după cota de finanțare per elev, la Educație, care nu ne-a parvenit nici până azi. Însă ne-am asumat să validăm bugetul și fără aceste două costuri, pe care le vom introduce atunci când ele vor apărea. Trebuia însă să votăm bugetul!”, a mai spus edilul-șef.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/