Circulația rutieră se desfășoară cu dificultate spre și dinspre Băile Herculane. Un TIR a lovit piciorul unui pod CFR, iar remorca s-a răsturnat pe carosabil....
Alături de mai mulți colegi liberali, deputatul PNL Dumitru Rujan a inițiat o propunere legislativă pentru completarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor...
În timpul programului de la Consiliul Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca transportă turiști cu elicopterul la cabana de poveste pe care și-a construit-o ilegal într-o arie...
Romeo Dunca e de neatins de instituțiile statului și, în loc să demoleze ce a construit sfidând legea, bagă în conturile firmei administrate de fiul...
La început de Prier consemnăm apariția celui de-al doilea număr al revistei „Domogled”, o publicație a Cenaclului Domogled din Băile Herculane. În prima pagină găsim...
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a virat, zilele trecute, peste 95 de milioane de lei, în vederea decontării facturilor pentru 197 de obiective de...
Doi polițiști din Mehadia pot fi considerați eroi după ce, în urmă cu două zile, au intrat într-o casă din care ieșea fum și, fără...
„Ineleț – Oameni și Natură”, în a doua zi de Paști, un eveniment unic, memorabil, organizat de Prietenii Naturii Banat. Sfintele sărbători de Paști nu...
Haideți la grill, tovarăși dragi, pe Valea Cernei! Muzică Live, grill și bere rece în cantități industriale. Redescoperă liniștea și echilibrul, în micul colț de...
Flavius Nedelcea îi lasă locul în plenul Consiliului Județean Caraș-Severin unui opozant și mai vehement al președintelui Romeo Dunca! Flavius Nedelcea și Ionuț Popovici îl...
Secretarul general al PSD Caraș-Severin, unul dintre artizanii loviturii date prin aducerea primarului Felix Borcean în partid, anunță că ușa sediului de pe „George Enescu”...
Senatorul PSD Ion Mocioalcă îl pune la punct pe Romeo Dunca după ce șeful CJ a găsit de cuviință să împroaște cu noroi imediat ce...
Înscrierea lui Felix Borcean în PSD înseamnă o susținere mai mare pentru proiectele de dezvoltare a Caransebeșului înainte de maximizarea șanselor social-democraților de a reveni...
Prim-vicepreședintele PSD a jucat rolul determinant în trecerea lui Felix Borcean, primarul independent până azi al municipiului Caransebeș, în rândul social-democraților! Cei doi se cunosc...
Din nou despre drumuri proaste, iarăși despre șpagă în Consiliul Județean Caraș-Severin! Încă o dată, Romeo Dunca, pe de o parte, Ionuț Popovici și Flavius...
Cărășeanul Flavius Nedelcea a fost numit, așa cum Express de Banat anunța în premieră, secretar de stat în Ministerul Economiei. Premierul Nicolae Ciucă a semnat...
Reamenajarea spațiilor verzi din parcul central din Băile Herculane, pe porțiunea cuprinsă între Hotel Versay și Vila Elisabeta, a fost finalizată zilele trecute. Lucrarea se...
PRIMĂRIA MEHADIA face următorul anunț: Stimați iubitori de sport și pasionați de fotbal, Vă invităm în data de 01.Mai.2022, începând cu orele 10:00, la Baza...
Modernizarea tronsonului de drum Secășeni – Grădinari se va relua odată cu încălzirea vremii, anunță reprezentanții Consiliului Județean Caraș-Severin. Ordinul de începere a lucrărilor a...
ANUNȚ de selecție de recenzori pentru realizarea activităților aferente recensământului populației și locuințelor runda 2021 în teritoriu PRIMĂRIA ORAȘULUI BĂILE HERCULANE ANGAJEAZĂ: -un număr de...
Președintele Consiliului Județean s-a întâlnit cu locuitorii cătunului din munții Cernei, în fața cărora și-a luat angajamentul că va căuta soluții pentru a le facilita...
Primăria Băile Herculane a demarat procedurile de achiziții publice pentru un sistem de parcare cu casă automată. Costul investiției este asigurat din bugetul local. Administrația...
În această primăvară se poartă eleganța, rafinamentul, evenimentele inedite și distracția fără limite. Se anunță un Aprilie de poveste! Ne mai despart doar câteva zile...
Daniel Borduz îi stă atât de tare în gât președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin încât, pentru a-l discredita, Romeo Dunca lovește (in)direct chiar și în prietenul...
Toată iarna s-a lucrat la reabilitarea unității de învățământ din Petnic, pentru ca din septembrie elevii să revină în bănci într-o școală nouă și modernă....
Romeo Dunca și Ionuț Popovici se întâlnesc mai des în sălile de judecată și în fața procurorilor decât în plenul Consiliului Județean Caraș-Severin! Cinci spețe...
I-a făcut praf pe foștii șefi ai Consiliului Județean în campania electorală și a promis că va dezvolta Caraș-Severinul, dar acum a venit rândul său...
DNA Timișoara a clasat cauza în care șeful Consiliului Județean, primarul Reșiței și primarul Oraviței erau acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat care urmărea...
Urmând exemplul marilor orașe europene, primarul din Mehadia, Grigore Bardac, și-a propus să faciliteze accesul tinerilor din comună la internet prin achiziționarea de mobilier urban...
Consilierii județeni PNL sunt foarte tăcuți în plen pentru că sunt oameni civilizați, care refuză la participe la circ, și nici nu se pune problema...
Liderul liberalilor cărășeni a apreciat gestul președintelui PNL de a-și da demisia după ce a pierdut susținerea majorității filialelor partidului! Merge mai departe pe mâna...
Școala de Ski Casa Baraj, din Caraș-Severin vă invită în tabără. Nu ratați înscrierile pentru că locurile sunt limitate! Nu multe mai sunt locurile libere pentru tabăra de schi...
Redescoperiți Caraș-Severinul și acordați-i votul pentru Destinația Anului 2025!
Încă două zile de vacanță, la zăpadă. Spectaculosul Semenic vă așteaptă!
Sold Out pentru Revelion. În Banat, hotelurile și pensiunile sunt ocupate 100%
Domeniul schiabil Semenic: 3 pârtii, telegondolă, 99 generatoare de zăpadă și 34 tunuri mobile!
Moş Crăciun a venit mai devreme pentru Reşiţa! Cu 138 de milioane de lei în sac!
Popa și Hurduzeu merg la București să aducă milioane pentru dezvoltarea Semenicului!
Peste 27 de milioane de euro pentru dezvoltarea stațiunilor turistice din Caraș-Severin
Bani de la Ministerul Turismului pentru operatorii economici din Herculane!
161 de ani de la inaugurarea primei căi ferate montane din România: Oravița-Anina
Lacul Danila, o nouă destinație de poveste în Banatul Montan
Zăpadă de 40 de milioane de euro pe Semenic – Văliug, cea mai lungă pârtie de schi din România