Romeo Dunca a zburat la Ineleț! „Trebuie să punem și noi umărul la treabă”

dunca la inelet

Președintele Consiliului Județean s-a întâlnit cu locuitorii cătunului din munții Cernei, în fața cărora și-a luat angajamentul că va căuta soluții pentru a le facilita accesul către civilizație.

Un nou transport cu produse alimentare a ajuns zilele acestea la Ineleț. Sprijinul a venit și de această dată din partea Asociației „Comanderia Eugeniu de Savoya” din Timișoara, care a demarat, cu mai multe luni în urmă, proiectul „Dincolo de nori”, din dorința de a dărui speranță oamenilor de aici, care trăiesc rupți de realitate și a căror cale de acces către civilizație sunt scările din lemn proptite pe un perete de stâncă. Reprezentanții asociației și-au propus ca în perioada următoare să renoveze clădirea fostei școli din Ineleț, dar și să deschidă drumul care desparte cătunul de civilizație.

transport inelet

„Sâmbătă, 9 aprilie, a avut loc cea de-a 14-a expediție în localitatea Ineleț, din Caraș-Severin. Proiectul «Dincolo de nori» continua! Zăpada s-a retras, iar noi ne-am întors în satul izolat din munți, am dăruit alimente și împreună cu o echipă mixtă formată din specialiști în instalații, construcții și arhitectură am definitivat ultimele detalii pentru proiectul centrului comunitar integrat prin renovarea clădirii școlii. Mulțumim Coralim și Banca Regională pentru Alimente Timișoara pentru sprijinul acordat. Mulțumim Lions Club Tymes 1266 Timișoara pentru că ne sunteți parteneri în acest proiect.”, transmit reprezentanții „Eugeniu de Savoia”.

La solicitarea asociației din Timișoara, președintele CJ, Romeo Dunca, a zburat la Ineleț și a stat de vorbă cu oamenii locului, cărora le-a promis că va găsi soluții pentru a le deschide calea spre civilizație, fără a le tulbura însă liniștea de care se bucură de atâția ani.

„Am luat pulsul localității și a oamenilor care trăiesc aici, pentru că Inelețul este printre puținele din țară unde accesul nu se poate face auto. Sigur, acesta este și farmecul zonei și nu aș dori ca, prin încercările noastre de a le moderniza infrastructura, să le tulburăm liniștea. Dar având în vedere că traiul lor se desfășoară foarte greu, oamenii și-au manifestat această dorință, de a găsi înțelegere și sprijin. Și sub rezerva că nu va fi un drum turistic, să vină toată lumea și să-i streseze cu mijloace motorizate, putem, într-adevăr, găsi o soluție acolo și să lărgim puțin drumul, în așa fel încât, în situații extreme, pentru aprovizionare, pentru nevoi medicale, să se poată ajunge acolo în siguranță și cu mijloc motorizat.”, a declarat președintele CJ.

Romeo Dunca a mai spus că, după ce a văzut situația din teren, trebuie găsite soluții pentru a veni în sprijinul celor aproximativ 80 de suflete care mai locuiesc în prezent la Ineleț. „Îi putem ajuta. O să încerc să conving și consilierii că trebuie să punem și noi umărul și să ajutăm această inițiativă benefică pentru zonă!”

transport alimente inelet

eugeniu de savoya

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/