„Ați luat șpagă pentru DJ 608?! Conducerea județului a luat șpagă?!”

romeo dunca

Din nou despre drumuri proaste, iarăși despre șpagă în Consiliul Județean Caraș-Severin! Încă o dată, Romeo Dunca, pe de o parte, Ionuț Popovici și Flavius Nedelcea, de cealaltă!

Actualii și foștii șefi ai administrației județene continuă să se acuze reciproc de hoție și corupție, dar și de incompetență și lipsă de educație, după care se invită unii pe alții în sălile de judecată, plângându-se că imaginea le-a fost șifonată. Instanțele de judecată au împărțit deocamdată dreptatea în mod egal, ceea ce înseamnă că s-au aruncat în spațiul public vorbe neadevărate sau ofensatoare. Și încă se aruncă.

Acuzat că n-a fost în stare să asfalteze nici măcar un metru de drum județean de când e președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca a replicat insinuând că foștii vicepreședinți Ionuț Popovici și Flavius Nedelcea, întreaga fostă conducere din precedentul mandat, ar fi săvârșit acte de corupție. A făcut-o șmecherește, punând totul sub semnul întrebării, care să-l poată scuti de rigorile legii în cazul unui posibil nou proces.

„Se va asfalta, se va face DJ 608, pe care l-ați început dumneavoastră. Cu licitația avem probleme foarte, foarte grave. Proiectul de acolo trebuie revizuit. L-ați acceptat. Nu știu, ați primit ceva pe asta, să acceptați un proiect prost?! Că ați fost la putere! Dacă noi facem modificări pe fiecare kilometru, modificăm și modificăm pentru că proiectul nu are nicio legătură sau nu seamănă cu nevoia, eu vă întreb: ați luat șpagă când ați primit livrabilul ăsta?! Ați luat?! Conducerea județului a luat șpagă?! Vă întreb. Atunci, credeți-mă, ați fost păcăliți pe degeaba pentru că proiectul este prost, noi îl actualizăm. Eu mă lupt în fiecare zi cu paguba pe care ați făcut-o dumneavoastră. Ați acceptat un proiect prost pentru care noi am avut cel puțin 10 ședințe ca să-l putem modifica pentru că nu corespunde. Eu repar prostiile făcute de dumneavoastră și nu numai eu, e o echipă întreagă de oameni! E un proiect prost pe care l-ați acceptat fiindcă ați luat, probabil, șpagă. Mă gândesc că dacă nu ați fi luat șpagă nu puteați să acceptați, mă gândesc!”, le-a strigat Dunca lui Popovici și Nedelcea.

„Faceți acuzații nefondate! Atât gândiți mărunt?!”, i-a răspuns Popovici președintelui. „Ați vrea să fiți la fel de corect ca mine!”, i-a spus și Nedelcea.

La modul „constructiv” în care se discută în Consiliul Județean e clar că de circ avem parte și în continuare. Dezvoltarea Caraș-Severinului se lasă și se tot lasă așteptată!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/