Eroi în Săptămâna Mare! Doi polițiști din Caraș-Severin au salvat o femeie dintr-o casă în flăcări!

politisti au salvat o bătrana
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Doi polițiști din Mehadia pot fi considerați eroi după ce, în urmă cu două zile, au intrat într-o casă din care ieșea fum și, fără să mai aștepte pompierii, au scos din interior o femeie care suferise deja arsuri. Gestul lor i-a salvat victimei viața, având în vedere că locuința a fost distrusă de flăcări în proporție de 70%.

Intervenția celor doi polițiști din Mehadia a avut loc joi, 21 aprilie. Aceștia erau în timpul serviciului, iar în jurul orei 13.00 au observat că prin acoperișul și ferestrele unei case din Plugova ieșea un fum dens. Gândindu-se că în interior s-ar putea afla victime, aceștia au intervenit imediat, fără să mai aștept sosirea pompierilor. Așa au reușit să o scoată din imobil pe proprietară, o femeie de 67 de ani, care se afla singură în interior.

Femeia avea arsuri la nivelul capului, al feței și al mâinilor, după ce încercase să stingă singură focul, izbucnit probabil de la un radiator electric lăsat nesupravegheat într-una dintre încăperile casei. Victima a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanță, sosit ulterior la fața locului, primind îngrijiri medicale de specialitate.

Din păcate, interiorul casei a fost distrus de incendiu în proporție de 70%, dar, datorită celor doi polițiști care au intervenit imediat și datorită celorlalți salvatori, femeia de 67 de ani este acum în afara oricărui pericol, iar focul nu s-a extins la locuințele învecinate.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Cauzele și împrejurările în care s-a produs acest eveniment vor fi stabilite ulterior în cadrul dosarului penal deschis de către polițiști.

Intervenția celor doi polițiști cărășeni a fost dată drept exemplu și de Poliția Română, pe pagina oficială de Facebook.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/