Societatea de Transport Public din Timișoara anunță că pe traseul liniei metropolitane Timișoara-Parța autobuzele vor fi înlocuite cu minibuze pe perioada lunii august. Astfel, autobuzele...
Peștera Românești ar putea găzdui anul viitor, când Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii, o secțiune a Festivalului George Enescu. Anunțul a...
Ședință festivă, joi, la Consiliul Județean Timiș, cu prilejul Zilei Județului Timiș. Anul acesta se împlinesc 103 ani de la instaurarea administrației românești în județul...
La Muzeul de Artă din Timișoara se lansează vineri, de la ora 17, catalogul expoziției de artă japoneză „Celebrities of the Floating World 2022”. Evenimentul...
Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara a fost inclusă în clasamentul Global Ranking of Academic Subjects – Clinical Medicine (Shanghai Ranking). Pentru anul 2022,...
Autoritățile locale din orașul Jimbolia organizează, în perioada 29-31 iulie, cea de-a XXIII-a ediție a Zilelor Jimboliene. Organizatorii au programat trei zile de spectacole de muzică...
Școala de vară destinată elevilor organizată la Universitatea de Vest din Timișoara, West Summer University, are loc în acest an în perioada 21 iulie –...
Creșterea numărului de îmbolnăviri cu Covid-19 în rândul copiilor le face pe autoritățile din județul Timiș să ia în calcul suplimentarea numărului de paturi pentru...
La Timișoara au început miercuri evenimentele dedicate Zilei Județului Timiș. Consiliul Județean Timiș și-a deschis porțile pentru copii, care au fost invitați să participe la...
La noua maternitate pe care CJ Timiș o ridică lângă Casa Austria din Timișoara, muncitorii au turnat placa peste etajul I și stâlpii de susținere...
Consiliul Județean Timiș a acționat în contencios administrativ Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, după ce a ratat finanțarea pentru reabilitarea Castelului Huniade, monument care stă...
Consiliul Județean Timiș a emis ordinul de începere pentru execuția lucrărilor de introducere a utilităților pentru locuințele ANL aflate în construcție în comuna Giroc. Vorbim...
Lucrările pe șantierul de extindere la patru benzi a drumului dintre Timișoara și Autostrada Vestului prin Dumbrăvița și Giarmata ar putea fi reluate abia anul...
După doi ani în care s-a desfășurat doar online, festivalul International Student Week in Timișoara, organizat de voluntarii Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și...
Noul cod portocaliu de caniculă instaurat de Administrația Națională de Meteorologie impune restricții de circulație pe drumurile județene. Acestea vor fi valabile în 26 iulie,...
Război la scenă deschisă între primarul demis al Lugojului, Claudiu Buciu, și Călin Dobra, președintele PSD Lugoj. Liberalul îl acuză pe social-democrat că are interese...
Fațada imobilului care găzduiește Memorialul Revoluției din Timișoara a intrat în reparații. Suma inițială prevăzută de Ministerul Apărării, proprietarul clădirii situată pe strada Oituz, a...
La Spitalul Județean din Timișoara funcționează de luni un centru medical modular de evaluare destinat exclusiv pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2. Centrul este deschis de...
Festival de arte la Novi Sad. Fundația Interart Triade și Galeria Bel Art au prezentat, la sfârșitul săptămânii, expoziția 3E: Ecology, Ethics, Aesthetics. Deschiderea a...
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan” din Timișoara dispune de acum de un sistem de climatizare performant, electric, care ar putea chiar să înlocuiască...
Timișenii sunt chemați să redescopere județul din punct de vedere turistic și cultural, în cadrul programului dedicat Zilei Județului 2022, sărbătorită anual în 28 iulie....
Biopsia mamară sub ghidaj ecografic este una dintre cele mai noi tehnici folosite în cadrul Laboratorului de Imagistică al Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara. Intervenția...
Asociația Prin Banat lansează marți, în 26 iulie, de la ora 19, la Ambasada, primul număr al revistei Heritage of Timișoara. El este dedicat Pieței...
Asociația Culturală Kizuna organizează, între 25 și 29 iulie, Natsu No Omoide – Școala de Vară de Limba și Cultura Japoneză. Aceasta se adresează elevilor...
Un număr de 74 de infracțiuni au fost raportate de polițiștii timișeni în școlile din județ, în ultimul an. Cele mai multe, la unitățile de...
O comună din Timiș a devenit în ultimii 10 ani un magnet pentru tinerii care au preferat să își creeze un stil de viață liniștit,...
Lucrurile mărețe se realizează doar cu pasiune. O dovedește un timișorean care, după o carieră de aproape un deceniu în IT, a decis să se...
Club Sportiv Alergotura a început înscrierile gratuite pentru ediția cu numărul VII a evenimentului Tura Licuricilor, care va avea loc în 5 august, de la...
Peste 1 miliard de euro au fost disponibili la nivel național, anul trecut, pentru sprijinul pe care Autoritatea pentru Investițiilor Rurale l-a pus la dispoziția...
În contextul creșterii numărului de cazuri pozitive pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 la care se adaugă și temperaturile ridicate înregistrate în ultima perioadă, reprezentanții DSP...
Comisia mixtă de control care a verificat modul în care funcționează centrele de permanență de pe raza județului Timiș a constatat un prejudiciu în valoare...
Temperaturile extrem de ridicate riscă să genereze din ce în ce mai multe incendii. Numai joi, în Timiș au avut loc două incendii pe suprafețe...