Așa cum a promis, Avram Iancu s-a reîntors la Moldova Nouă, însă, de data aceasta, nu pentru a-și demonstra abilitățile de înotător, ci pentru a-și...
„Cei care sunt leneși și cei care au fost, întotdeauna, șmecheri” s-au lipit la sacul cu bani, iar orașele mari au luat grosul lăsând comunitățile...
Mai sunt doar 200 de metri (porțiunea dintre Pojejena Sârbă și Pojejena Română) până când lucrările de asfaltare pe tronsonul de drum ce leagă comuna...
Cei mai buni sportivi și cei mai iscusiți bucătari se pregătesc să pecetluiască o nouă ediție a concursului gastronomic „Ceaunul de Aur”, la Moldova Nouă....
După nenumărate expediții, de-a dreptul periculoase, la care a participat începând cu anul 2016, hunedoreanul Avram Iancu vine la Moldova Nouă pentru a doborî un...
În momentul în care un dascăl ajunge să ocupe scaunul de edil-șef, atragerea investițiilor în mediul educațional devine o prioritate! O demonstrează chiar primarul comunei...
Loialitatea sârbă din Măcești a dat dovadă, încă o dată, în cadrul „Macovcanski Petrovdan”, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție, că românii și sârbii...
Primul retailer de bricolaj din zonă, Casa Alex Oravița, cel care a pus punct calvarului orăvițenilor și locuitorilor din Clisura Dunării (nevoiți să bată drumurile...
Materializarea alianței dintre PSD și Pro România în vederea maximizării șanselor pentru câștigarea celui mai râvnit fotoliu din Caraș-Severin rămâne încă sub semnul întrebării. Cel...
Începând din această lună, operatorul SC IONELA SRL se va ocupa de colectarea deșeurilor în orașul Oravița. În prima zi a lunii iulie, Primăria Oravița...
Oraşul Moldova Nouă se-ndreaptă pe zi ce trece către materializarea ideii de staţiune turistică. Iar unul din pilonii de susţinere a acestui lucru este dat...
Două zile de foc îi așteaptă pe orăvițeni și nu numai cu ocazia Zilelor Orașului, spre sfârșitul lunii iulie. Evenimentul din acest an aduce cu...
Orașul de la malul Dunării încearcă să pună ordine în problema câinilor fără stăpân. Astfel, pentru a ține în frâu situația, pe lângă organizarea campaniilor...
Independența primarului Adrian Torma parcă le-ar surâde politicienilor de la malul Dunării. Pacea și înțelegerea au dominat cea mai recentă ședință de Consiliu Local, fapt...
Comunitatea sârbă din Măcești se pregătește din nou de sărbătoare. Conform calendarului iulian, data de 12 iulie corespunde cu celebrarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel....
Copiii din cadrul a două şcoli gimnaziale din judeţul Timiş (Şcoala Gimnazială Nr. 25 Timişoara şi Şcoala Gimnazială din comuna Bucovăţ) vor face senzaţie şi...
Excluderea din PNL a lui Adrian Torma nu e un capitol încheiat, mai ales după ce s-a aflat că decizia finală aparține Comitetului Director Județean...
Lucrările înaintează foarte greu pe drumul ce leagă Moravița de Oravița. Asta în timp ce pe tronsonul dintre Socol și Pojejena reabilitarea drumului ar putea...
Luna iulie a venit cu o nouă campanie de sterilizare gratuită a patrupedelor în oraşul de la malul Dunării, acţiune susţinută de Primăria Moldova Nouă,...
O nouă ediţie a competiţiei sportive cu peste 4 decenii de tradiţie e gata să-nceapă în oraşul de la malul Dunării. Terenul Liceului Tehnologic „Clisura...
Bugetul comunei din Caraș-Severin este la fel de subțire și în privința acoperirii cofinanțărilor proiectelor și a contribuțiilor. Banii primiți pe anul acesta nu reușesc...
Muzica balcanică va zgudui întreaga Clisură a Dunării, în cadrul festivalului „Berzasca Balkan Fest”. Peste doar o lună, comuna Berzasca va fi gazda unui eveniment...
Dacă în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local din luna mai social-democraţii au transformat toate proiectele care aveau nevoie de două treimi din voturi într-un...
Spitalul din Clisura Dunării are o asociație non-guvernamentală, intitulată „Asociația pentru Spitalul Orășenesc Moldova Nouă”, prin care, atât persoanele juridice, cât și cele fizice, pot...
Spectrul politic de la malul Dunării devine pe zi ce trece tot mai interesant! Și asta pentru că oamenilor din Moldova Nouă le este dat...
Politica și fotbalul par să aibă tot mai multe lucruri în comun. De obicei, cel mai bun jucător al unei echipe devine curtat de nenumărați...
Proiectul iniţiat de Primăria Moldova Nouă, împreună cu operatorul de salubritate SC IONELA SRL, privind colectarea selectivă a deşeurilor utilizatorilor care stau la case, continuă...
Cei mai titrați pescari din Piatra Neamț, Bacău, Galați au fost prezenți pe faleza Dunării, în cadrul unui concurs de pescuit, organizat cu ocazia celei...
Curiozitatea, misterul și, nu în ultimul rând, magia au fost motivele pentru care sala Casei de Cultură Moldova Nouă fost aproape plină de copii și...
Instituția culturală a comunității sârbe de pe raza UAT-ului Moldova Nouă se pregătește să îmbrace straie noi. În cadrul celei mai recente ședințe ordinare a...
Nu e vrăjitorie! Semifinalistul „Românii au talent”, Alexandru Marcu, recunoscut sub numele de Trei de Treflă, vine la Casa de Cultură Moldova Nouă! Instituţia culturală...
O serie de activități se derulează în orașul Oravița pentru eliminarea problemei câinilor fără stăpân, dar și pentru a ține o evidență a patrupedelor care...