Finalul săptămânii trecute a consemnat un nou episod trist şi penibil pentru istoria fotbalului din Valea Domanului, ajuns să fie astăzi gestionat de toţi amatorii...
Deși administratorul judiciar a anunțat oficial pentru Express de Banat faptul că 300 de angajați vor pleca acasă, eforturi se fac în continuare pentru menținerea...
De unde să apuc textul de azi? De la izvorul său. Asta mi se pare cel mai important. Deşi lucrurile au evoluat spectaculos. Crinuţa Dumitrescu,...
Adunarea Generală a clubului a decis la finele acestei săptămâni să facă o serie de schimbări la nivel de conducere. În sedința Adunării Generale a...
Peste 2.000 de participanți sunt așteptați la Gârnic în minivacanța de 1 Mai. Linia vestimentară a evenimentului a fost deja lansată, având-o ca imagine pe...
Meciul de astăzi, cu Olimpia Satu Mare, le-a adus rosso-nerilor o victorie binemeritată, impunându-se cu 2 la 0 în fața adversarilor. Competiția a început însă...
Incidentul s-a petrecut în urmă cu puțin timp în incinta societății reșițene. Inspectorii ITM sunt la fața locului, ca de altfel și reprezentanții poliției. Din...
Administratorul judiciar al societății reșițene, Remus Borza, a confirmat oficial faptul că 300 de angajați ai Uzinei Constructoare de Mașini vor fi trimiși acasă. Express...
Săptămâna aceasta, 13 autospeciale Dacia Logan au intrat în dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin. Autovehiculele vor fi folosite în misiunile operative desfăşurate pentru creşterea...
Agitație mare dis-de-dimineață la Școala Nr. 8 din Reșița! Zeci de elevi de toate vârstele au umplut până la refuz terenul de fotbal al unității...
Poliţiştii din Caransebeş au fost sesizaţi cu privire la faptul că unei femei i-a fost sustrasă geanta de un bărbat care a trecut în fugă...
Singurii veterani de război din Caransebeș sunt ridicați la rang de cetățeni de onoare ai municipiului. Este vorba de Ștefan Dumitrescu și de Mihai Ștefan...
Edilii-șefi ai mai multor localități din zona Aninei au decis să înființeze un organism, al cărui obiect principal de activitate să fie turismul. Asociația Munțior...
Consilierii din Caransebeș au decis ca mai multe străzi din municipiul de pe Timiș și Sebeș să poarte denumirea unor personalități care au scris istorie...
Gruparea din Valea Domanului are toate şansele să nu încheie actualul campionat în Liga a II-a de fotbal după antijocul prestat de o parte a...
Mobilizarea în Banat la vremea respectivă a fost maximă. Ceea ce se întâmpla acasă, dar și pe front sau în zonele de liniște din Europa...
Administrația locală din Anina încearcă să transforme tradiția în minerit într-o reală atracție turistică pentru români, dar nu numai. În acest sens, cei care conduc...
Au cerut şi au primit votul reşiţenilor pentru a schimba soarta tristă a municipiului. Dacă au reuşit sau nu se poate vedea cu ochiul liber....
Carosabilul este reparat în mai multe zone din oraș, dar probabil că șoferii au fost luați prin surprindere de lucrările care se derulează pe Bulevardul Revoluției....
În cel mai recent plen, consilierii din Caransebeș au aprobat un grafic, prin care societatea de apă-canal să își poată achita datoria în acord cu...
Spectacolul se apropie de sfârşit. Dosarul Microsoft e gata pentru a fi trimis în instanţă. Dorin Cocoş, fiul său et company de şpăgi au fost...
Lucrurile au luat-o complet razna la Metalul, unde jucătorii lui Opriţa au ajuns să se antreneze în tricourile în care dorm sau pe care le-au...
Incidentul s-a întâmplat chiar în zona centrală a municipiului Reșița, în urmă cu aproximativ o oră. Persoana care s-a prăbușit de pe schelă este un...
În contextul în care toată Europa își protejează clădirile de patrimoniu și le transformă în adevărate obiective de admirat de milioane de turiști anual, la...
Procurorii şi-au cam terminat treaba în dosarul Gala Bute. Urmează trimiterea lui la instanţă. Elena Udrea va ajunge pe mâna judecătorilor, pentru luare de mită...
Poliţiştii din Caransebeş au fost sesizaţi cu privire la faptul că unui bărbat i-a fost sustras telefonul mobil şi banii pe care îi avea asupra...
Oamenii legii recunosc că tot mai mulţi tineri din judeţ consumă în ultima vreme diverse tipuri de droguri, dar susţin că lucrurile nu sunt chiar...
Ariile naturale nu sunt vandalizate cu sânge rece doar de silvicultori, care avizează fără milă tăierea arborilor seculari, ci și de gestionarii fondurilor cinegetice, care...