Presiunea va fi în continuare, în pandemie, pe medicii de la secțiile de terapie intensivă, spune directorul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara....
De luni, pe lângă elevii de gimnaziu și cei de la liceu, în bănci se reîntorc și copiii din ciclul primar, iar preșcolarii revin în...
Subprefectul de Timiș Ovidiu Drăgănescu a anunțat că va convoca, la începutul săptămânii viitoare, o ședință cu directorii serviciilor deconcentrate din județ pentru ca aceste...
Teatrul Național din Timișoara prezintă în premieră spectacolul Eminescu, scenariu pe texte din poezia și publicistica lui Mihai Eminescu, sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 19,...
Un tânăr de 25 de ani a murit, în această dimineață, după ce autoutilitara pe care o conducea s-a ciocnit cu un TIR. Accidentul rutier...
Domeniile Murani a demarat o inițiativă inedită de reciclare a pomilor de Crăciun. Reprezentanții centrului de agrement îi invită pe timișeni să aducă bradul pe...
Din cei aproximativ 60.000 de elevi din județul Timiș care au fost testați în primele două zile ale săptămânii, doi au fost depistați pozitiv, arată...
Începutul noului an se simte cu o efervescență aparte la „Winter in My Town”, acolo unde timișorenii se pot bucura, în continuare, de o atmosferă...
Un miros de fum resimțit pe unul din holurile Spitalului Municipal din Timișoara a alertat, vineri, personalul medical. Pompierii au fost chemați să intervină de...
România se pregătește de valul cinci al pandemiei. Starea de alertă se prelungește cu încă 30 de zile, iar autoritățile au stabilit și noi măsuri,...
Peste 180 de cazuri de infecție cu varianta Omicron au fost depistate în România. Este vorba și despre pacienți din județele Timiș și Caraș-Severin. Medicul...
Valul 5 al pandemiei, pentru care autoritățile se pregătesc deja în spitale, ar putea fi și ultimul, apreciază Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase...
DSP Timiș anunță că un pacient infectat cu tulpina Omicron a fost identificat în județul Timiș. Acesta este un adolescent în vârstă de 18 ani. ...
E criză de spații la unul din prestigioasele licee din Timișoara. La Colegiul Bănățean s-a făcut tot ce s-au putut pentru ca elevii să aibă...
„PSD, PNL și UDMR joacă la păcănele soarta orașelor care depind de rețeaua de termoficare”, spune senatorul Raoul Trifan, care critică renunțarea la proiectul USR...
Stilul tău are nevoie mereu de mici ajustări, care să-ți aducă o parte din bucuriile cotidiene: un parfum nou, o rochie numai bună de scos...
DSP Timiș anunță că a recepționat o nouă tranșă de vaccin anti-HPV nonavalent Gardasil 9, în cantitate de 1.860 doze. Vaccinul urmează să fie distribuit...
Polițiștii Secției 1 Urbană Timișoara au fost sesizați prin apel 112 că în 4 ianuarie, în intervalul orar 21.30-22.30, un autor necunoscut ar fi sustras,...
În fiecare 6 ianuarie sărbătorim Praznicul Împărătesc al Botezului Domnului. Este una dintre cele mai importante, frumoase și iubite sărbători creștine, cu semnificații deosebite. Botezul...
Cinci bărbați sunt cercetați de polițiștii timișeni pentru tâlhărie calificată după ce în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2021 au intrat în casa unei...
Autoritățile locale din Lugoj continuă în 2022 mai multe proiecte demarate anii anteriori. Prioritare sunt începerea lucrărilor la noua bază sportivă pe care o va...
Parlamentarul Marilen Pirtea îi cere ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, să se exprime categoric în favoarea depolitizării complete a deciziei asupra motivării pentru introducerea certificatului Covid....
Dintre cele aproape 200.000 de nașteri, înregistrate în România în 2019, 749 provin de la fete care au sub 15 ani și aproape 18.000 de...
Taxele și impozitele locale se majorează în acest an la Timișoara și Lugoj. Pentru celelalte 8 orașe din județ, autoritățile locale au luat decizia să...
Cele mai multe centre de vaccinare împotriva coronavirusului sunt deschise în continuare în Timișoara, 12 din cele 27 amenajate în întreg județul Timiș. Majoritatea au...
Medicii de familie vor primi 50 de lei pentru fiecare persoană care va fi testată rapid în cabinet, dar doar dacă se află în relație...
În județul Timiș a fost depășit pragul de 1.000.000 de teste, la finalul anului 2021, pentru determinarea infecției cu virusul Sars-CoV-2. Dintre acestea, 77,2% îl...
Începe acțiunea ecologică de replantare a brazilor de Crăciun, demarată de Consiliul Județean Timiș și Direcția Silvică Timiș! Astfel, timișenii care și-au cumpărat brăduți naturali,...
Prima cantitate de vaccin pediatric va ajunge în România la mijlocul lunii ianuarie, conform estimărilor autorităților. Campania se va derula și în cabinetele medicilor de...
Primăria Timișoara a dat drumul, la finalul anului trecut, la primul proiect de regenerare urbană care va fi aplicat într-un cartier din orașul de pe...
Între planurile administrației județene pentru 2022 se numără finalizarea mai multor investiții la infrastructura rutieră și demararea procedurilor pentru construirea unui parc tematic de agrement...
Gripa face parte din categoria bolilor virale respiratorii. Este o boală infecto-contagioasă, produsă de virusurile gripale Influenza A, B și C și paragripale și are...