La Reșița se derulează lucrările pentru reintroducerea tramvaiului, iar de câteva zile autoritățile au restricționat circulația rutieră și pe tronsonul Victoria – Intim, pe sensul...
Proiectul privind reintroducerea tramvaiului la Reșița merge mai departe! Astăzi s-au semnat contractele de execuție pentru două dintre cele trei loturi ale proiectului „Înnoirea parcului...
Claudiu Kiss este noul administrator public al orașului. Kiss revine la Reșița după o absență de 30 de ani, perioadă în care a lucrat în...
Municipalitatea scoate din nou la licitație reabilitarea termică a mai multor blocuri, după ce lucrările au fost sistate din cauza constructorului care nu a reușit...
Președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, spune că nu i-a cerut demisia lui Romeo Dunca, ci el însuși a anunțat că vrea să plece și că,...
Hotelul din centrul Reșiței se degradează tot mai tare de la o zi la alta. Dar asta pare să nu-l intereseze pe Gruia Stoica, omul...
Ioan Popa îi liniștește pe reșițenii care au ridicat, pe rețelele de socializare, problema tăierii arborilor din Govândari, odată cu începerea lucrărilor la calea de...
Primarul Reșiței a anunțat că are în vedere să cumpere mai multe scutere care să faciliteze accesul polițiștilor locali în parcuri și în zona centrală...
Așa cum anunța primarul Ioan Popa la finele anului trecut, din această vară, compania germană EMZ-Hanauer GmbH, care dezvoltă și produce componente și sisteme pentru...
Aproximativ 1.500 de tone de deșeuri de fier vechi, rezultate în urma casării mijloacelor fixe care au deservit transportului public cu tramvaie electrice în municipiul...
Sancțiune uriașă pentru depozitarea ilegală a deșeurilor! Polițiștii locali au amendat cu suma de 50.000 de lei un agent economic care a depozitat ilegal, într-o...
În contextul demarării investițiilor la mallul din Mociur, dar și pentru fluidizarea traficului rutier, odată cu începerea lucrărilor la tramvai, municipalitatea va crea o legătură...
Banii urmează să fie atrași printr-o emisiune de obligațiuni, așa cum au hotărât aleșii locali, întruniți astăzi în ședința ordinară. Liberalii din Consiliul Local Reșița...
Trei universități din Timișoara sunt interesate să deschidă programe de studii la Reșița, în clădirea fostului Institut de Cercetare și Proiectare de pe Calea Caransebeșului....
Unul dintre cele mai discutate proiecte ale Reșiței este fără îndoială cel din aceste zile, derulat în Parcul Tricolorului. Hulită de unii și apreciată de...
Aproximativ 700.000 de euro încasează Primăria Reșița din parcările publice, însă municipalitatea speră la mai mult în anii ce urmează, în contextul în care se...
Două dintre proiectele îndrăznețe ale primarului Ioan Popa au fost premiate în cadrului unui eveniment dedicat dezvoltării urbane și regionale. La invitația Camerei de Comerț...
De 15 ani și de 50 de milioane de euro ar avea nevoie Primăria Reșița pentru modernizarea tuturor străzilor din oraș, ținând cont de costul...
Austriecii de la Porr Construct sunt câștigătorii licitației de modernizare a căii de rulare a tramvaiului reșițean, lucrări care vor demara în perioada imediat următoare...
După ce vara trecută aleșii locali aprobau studiul de fezabilitate pentru proiectul „Modernizare complex agroalimentar și străzi adiacente Piața Reșița Nord”, municipalitatea caută acum cele...
Primarul Ioan Popa apelează din nou la serviciile echipei Timfloralis din Timișoara pentru a decora cu flori Centrul Civic al Reșiței și în acest sezon....
Primarul Reșiței s-a asigurat că viitoarele lucrări de modernizare a infrastructurii de apă și canal, care se vor derula în oraș, vor fi executate exemplar,...
Cartierul Mociur se va schimba radical. La fel se va întâmpla însă și cu o altă zonă urâtă a Reșiței, pe care primarul Ioan Popa...
1,8 milioane de euro vor fi investiți în reabilitarea și modernizarea stadionului de pe strada Bârzăviței, care a aparținut pe vremuri de uzina de armament...
Dacă administrația locală nu va lua măsuri, oamenii sunt hotărâți să facă spectacol chiar sub geamul primarului Popa. Un tabel cu 44 de semnături a...
De luna viitoare, în municipiul de pe Bârzava, va funcționa o piață volantă, la care vor avea acces doar producători locali. În ședința de astăzi,...
O echipă de 40 de specialiști lucrează deja de câteva luni la realizarea proiectului de reconversie a funicularului din Reșița, care va fi transformat într-un...
Continuă modernizarea platoului Secu, după ce Primăria Reșița, prin SC Piețe SRL, a început încă de vara trecută lucrări în zonă. Acestea vin în contextul...
În ultimii trei ani, s-a vorbit mult despre reconfigurarea zonei Mociur și despre intenția companiei Ceetrus de a transforma fosta platformă industrială într-una cu funcțiuni...
Primarul Ioan Popa cere măsuri urgente pentru ca sutele de angajați ai TMK Reșița să nu plătească din propriul buzunar costurile conflictului din Ucraina. Edilul-șef...
Prăbușirea liberalilor în sondajele care măsoară preferințele electoratului nu e valabilă și în Caraș-Severin! Nelu Popa consideră că succesul PNL la viitoarele alegeri în județ...
Primăria Reșița este pregătită să primească refugiați ucraineni, după ce administrația locală a identificat mai multe spații de cazare în căminele unităților de învățământ din...