Blocuri de locuințe în cartierul Stavila!

Cuib de vise 1000x100

Cartierul Mociur se va schimba radical. La fel se va întâmpla însă și cu o altă zonă urâtă a Reșiței, pe care primarul Ioan Popa vrea să o transforme. Este vorba despre Stavila, acolo unde se vor ridica mai multe clădiri în care să locuiască atât angajați din domeniul sănătății, cât și cazuri sociale. 

„În zona Stavila facem două tipuri de locuințe: avem locuințe ANL pentru medici și personal medical și mai avem o componentă de ANL social. A durat foarte mult în special cu medicii, pentru că noi am fost pregătiți cu o locație în Moroasa. Însă, după ce am făcut studii geo în zona respectivă, s-a recomandat să nu intrăm cu clădiri de această dimensiune pentru că au greutate foarte mare și acolo știți că a alunecat terenul, pe strada 24 Ianuarie, în urmă cu vreo 10-15 ani, și s-au pus stâlpi de susținere pe vremea lui Mircea Popa. În Moroasa eventual vom scoate lotizare pentru case monofamiliale.”, a declarat primarul Ioan Popa.

teren stavila

„Extinderea stocului locativ public pentru construcţii de locuinţe sociale în Zona Urbană Funcţională nr. 4 – Cartier Stavila şi Marginea pentru populația din zonele urbane marginalizate” este denumirea proiectului prin care se pune accent pe îmbunătățirea calității vieții, reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie, creșterea coeziunii sociale și îmbunătățirea mediului de viață. Pe aceste terenuri nu există în acest moment construcții, însă necesită curățare prin îndepărtarea depozitelor de moloz și gunoi. Fiecare dintre cele două blocuri care ar urma să fie ridicate ar avea 3 etaje. La parter, etajul 1 și la etajul 2 au fost compartimentate câte 6 apartamente cu câte două camere, iar la etajul 3 au fost compartimentate 4 apartamente: două cu două camere fiecare și două cu 3 camere fiecare.

STPT job 1000x200

Termenul de execuție este de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Valoarea estimată este de aproape 13 milioane de lei, fără TVA. Termenul-limită de depunere a ofertelor este 14 aprilie.

În ceea ce privește locuințele pentru personalul medical, administrația reșițeană a achiziționat un studiu geotehnic în luna februarie. Cel mai probabil, și acest proiect va fi scos la licitație în scurt timp.

Ambele lucrări, spune primarul Ioan Popa, vor fi finanțate de Agenția Națională pentru Locuințe, parte a Ministerului Dezvoltării.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/