Călătorii uimitoare prin spațiu și timp, pentru curioşi de toate vârstele, au loc în această perioadă, la Iulius Town. Un Planetariu gonflabil îi transportă pe...
Deputatul cărășean îi atrage atenția ministrului Energiei: a rămas puțin timp până la începutul toamnei, iar principala preocupare ar trebui să fie asigurarea rezervelor de...
Consilierii județeni de Timiș au aprobat studiul de prefezabilitate aferent modernizării infrastructurii feroviare Reșița Nord – Timișoara Nord cu extensie Voiteni – Stamora Moravița –...
„USR este singurul partid liberal de pe scena politică din România”, este de părere liderul Uniunii Salvați România Caraș-Severin, Andrei Plujar. Acesta consideră că alianța...
Peste 600 de refugiați din Ucraina sunt sprijiniți, la Timișoara, de voluntarii asociației LOGS să se acomodeze cu viața pe care sunt nevoiți să o...
Ministerul Transporturilor urmează să cumpere 21 de trenuri pe hidrogen, prin PNRR. Însă ele nu ar circula, potrivit listei aprobate, și prin vestul țării. Asta...
Adriana Stoicescu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la subiectul atins de George Buhnici, care face vâlvă în aceste zile, legat de faptul că...
Președintele Consiliului Județean Timiș acuză administrația locală de șicanare după ce primăria nu a aprobat încă transferul terenului deținut în centrul orașului, acolo unde CJT...
Primăria Timișoara este criticată în termeni duri de către Dan Diaconu, consilier local PNL, pentru faptul că a decis să mute manifestările dedicate zilei orașului...
La mai puțin de două luni până la începerea noului an școlar, multe unități de învățământ din Caraș-Severin stau prost la capitolul siguranță. Prefectul Ioan...
Primarul Reșiței Ioan Popa a fost prezent, miercuri, în ședința de plen a Consiliului Județean Timiș ca să îi convingă pe aleșii județeni să aprobe...
Se pot face și lucrări de infrastructură de calitate. O demonstrează compania Maxagro, care modernizează drumurile din Timiș. Zeci de utilaje și muncitori sunt mobilizați...
Suprafețele regenerate natural sau artificial prin împăduriri au nevoie de îngrijiri până când se transformă într-o pădure tânără. Astfel de lucrări au loc periodic. Pădurarii...
Meteorologii au emis astăzi avertizări cod galben și cod portocaliu de caniculă valabile în următoarele zile în partea de sud-vest a țării. Potrivit ANM, joi...
Programul național de irigații se va extinde, iar finanțarea va crește substanțial. Inițiativa aparține Partidului Social Democrat, spune senatorul Ion Mocioalcă. Acesta amintește că până...
Monopolul pe care grupul infracțional de pe Valea Cernei l-a pus pe izvoarele a căror apă are efecte miraculoase se încheie după 20 de ani...
Investiția de un milion de lei, suportată din bugetul local, presupune o lucrare mai amplă, care va fi gata la începutul toamnei. De câteva zile...
Politica blochează mai multe proiecte importante pentru comunitatea din Dudeștii Vechi. Consilierii locali au respins aici rectificarea bugetară, așa că nu vor putea fi alocate...
Liberalul Nicolae Robu își dorește să redevină primarul orașului Timișoara însă precizează că nu va bate la ușa „nu știu cărui… care întâmplător este mare...
Iunie în Timiș a fost cea mai secetoasă lună din ultimii 60 de ani, anunță subprefectul Ovidiu Drăgănescu. Autoritățile centrale vor să vină în sprijinul...
Elevii cărășeni au obținut rezultate remarcabile anul acesta la olimpiadele și concursurile naționale. Peste 20 de premii au fost aduse în Caraș-Severin, cele mai multe...
Zile de sărbătoare în localitatea de pe Valea Bistrei, în 20 și 21 iulie. Primarul Romeo Silviu Răduță îi invită pe cetățeni în noua locație,...
Miercuri a fost lansat programul Start-Up Nation. Beneficiarii au o obligație neobișnuită. Trebuie să cumpere și să afișeze plăcuțe personalizate pentru fiecare regiune în parte....
Chiar dacă vremurile se schimbă și tehnologia este în continuă dezvoltare, agricultura ar trebui să rămână încă printre obiectivele românilor, consideră deputatul Marius Damian. Parlamentarul...
Ministrul Transporturilor anunță că au fost depuse 28 de oferte pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate necesare construirii drumului de mare viteză Filiași – Lugoj! Social-democratul...
Doar 12% din lucrările de la pasajului Solventul sunt realizate, dar Primăria Timișoara spune că acestea sunt în grafic. Investiția se ridică la peste 110...
Artiștii de la Teatrul Merlin se mândresc cu noi performanțe. La final de stagiune, în urma prestației excelente, juriul Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii...
Ca o reacție la descinderile care au avut loc marți dimineață la Primăria Timișoara, fostul edil local al orașului, liberalul Nicolae Robu salută cercetarea procurorilor...
Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a semnat noi contracte finanțate prin Componenta 10 – Fondul local din Planul Național de Redresare și Reziliență. Între acestea se...
Gogule, ai auzit și tu că duminică a fost la noi în județ nea Pătru Daea? A venit incognito. Pâș, pâș, pâș. Că nu-i place...
Procurorii DNA se află din nou astăzi la Primăria Timișoara. Din primele informații, ridică documente în baza cărora s-au organizat concursuri pentru funcții publice. Concursurile...
Întrerupte în septembrie anul trecut, lucrările de modernizare a trei străzi din Mehadia au fost reluate de curând și finalizate zilele trecute. După data de...