Două zile de joc și voie bună la Băuțar! Stana Stepanescu și Dana Gruescu, cap de afiș!

stana stepanescu poza noua

Zile de sărbătoare în localitatea de pe Valea Bistrei, în 20 și 21 iulie. Primarul Romeo Silviu Răduță îi invită pe cetățeni în noua locație, amenajată special pentru Ruga de Sfântul Ilie.

Timp de două zile, locuitorii din Băuțar vor avea parte de muzică, joc și voie bună, familii reunite și musafiri la masă. Anul acesta, la Băuțar se va organiza o singură nedeie, spune primarul Romeo Silviu Răduță, administrația locală ocupându-se din timp de amenajarea unui spațiu adecvat și necesar organizării unui astfel de eveniment.

La Băuțar se organizau, de obicei, două nedei, unde venea foarte puțină lume. La Băuțarul de Sus oamenii jucau în fața căminului cultural, iar la Băuțarul de Jos, în spatele acestuia. Nu era ce trebuie, și mi-am asumat! Chiar dacă unii consăteni se vor supăra, anul acesta vom face o singură rugă, pentru că vreau să dispară acest termen de Băuțarul de Sus și Băuțarul de Jos. Știm că suntem o singură localitate, iar evenimentele acestea le organizăm pentru ca oamenii să se întâlnească, să vorbească, să se simtă bine împreună. Iar pentru ruga din acest an am investit puțin, am făcut un platou mare, undeva lângă primărie, unde am montat stâlpi, am tras curent electric, am creat condițiile necesare pentru organizarea acestui eveniment și sper ca oamenii să se simtă bine.”, ne-a spus Romeo Silviu Răduță, primarul comunei Băuțar.

Atmosfera la ruga de la Băuțar va fi întreținută în prima seară, potrivit edilului, de artiștii Toni Bagiu, Dana Gruescu și Titel Brestovicean cu formația, iar în cea de-a doua seară sunt invitate să cânte Stana Stepanescu și Denisa Țanigoi.

Sursa foto: Facebook

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/