Conducătorul unui scuter a fost lovit, în această dimineață, de un microbuz școlar pe raza comunei Carașova. Incidentul s-a produs după ce șoferul i-a lăsat...
Cărășenii știu foarte bine ce înseamnă să ai o urgență stomatologică și să nu ai la cine apela. Problema dentiștilor este una stringentă, aparent imposibil...
Meteorologii au emis o avertizare cod roșu de averse valabilă în cinci județe din țară până marți-dimineața, în timp ce 16 județe sunt sub avertizare...
În comuna Mehadia s-a dat alarma joi-dimineață! Angajații din două localuri, dar și cei ai poștei au găsit totul împrăștiat, iar ușile – forțate, semn...
Asociația Partida Romilor Pro-Europa, în parteneriat cu Asociația Nevo Parudimos, a organizat astăzi întâlnirea reprezentanților comunităților de romi din județul Caraș Severin în contextul importanței...
La finalul săptămânii trecute, omul pe care Partidul Național Liberal îl vede drept viitor primar al orașului Bocșa și-a depus candidatura. Este cea mai bună...
Maratonul de vaccinare pregătit de Primăria Reșița în luna mai este reluat acum pentru cele aproape 900 de persoane care vor face rapelul, dar și...
Peste 200 de medici, asistenți și registratori din centrele de vaccinare cărășene încă așteaptă să își primească banii pe luna aprilie. Ministerul Sănătății îi obligă...
Se anunță o vară altfel la Șură, locul în care mergeai doar să faci o baie și să stai la plajă. De acum, va fi...
Comuna Mehadia face pași importanți spre o localitate modernă și cochetă, în care locuitorii, dar și vizitatorii să se simtă bine și, de ce nu,...
Deputatul Iulian Bulai a reușit din nou să stârnească revolta după ce a ironizat prăbușirea cascadei Bigăr. Silviu Hurduzeu susține că „acest geniu al politicii”...
Asociația Nevo Parudimos, alături de alte 14 organizații partenere la nivel european, începe procesul de schimb reciproc de bune practici de incluziune a romilor în...
Romeo Dunca a văzut roșu în fața ochilor după ce a citit în Express de Banat că membri ai Partidului Mișcarea Populară scot bani din...
Mobilizare exemplară în rândul bănățenilor! Banatul de Munte a intrat în finala competiției prin care o zonă din țară va primi titulatura „Destinația Anului 2021”. ...
Romeo Dunca, alături de echipa liberală din Consiliul Județean Caraș-Severin, nici nu vrea să audă de reabilitarea Staționarului 3, o investiție pe care o consideră...
La acțiunea de salvare au participat ieri și angajați ai Poliției Animalelor. Intervenția a avut loc în satul Valeadeni. Un echipaj al pompierilor militari din...
După lupte seculare, duse până la miezul nopții, pretendentul AUR la funcția de primar al orașului Bocșa nu a reușit să intre în competiție, candidatura...
Zi tristă pentru iubitorii de natură și pentru turiștii care nu au vizitat până acum Bigărul. Cea mai frumoasă cascadă din lume, așa cum a...
Producții mult așteptate vor rula și în această săptămână în cinematografele din Caraș-Severin. Personaje cunoscute și îndrăgite, în filme noi, vor fi „oaspeții” marilor ecrane...
Președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, dezminte informațiile potrivit cărora s-ar fi poziționat deja de-o parte sau de cealaltă atunci când vine vorba despre alegerea viitorului...
Meteorologii au transmis că vremea nu va fi deloc prietenoasă în următoarele trei zile. Întreaga țară va fi sub informare de vreme rea. ANM anunță...
Candidatul AUR pentru funcția de primar al orașului Bocșa a fost întors din drum de către Biroul Electoral de Circumscripție pe motiv că dosarul său...
Un bărbat de 70 de ani și-a pierdut viața seara trecută pe o stradă din Caransebeș după ce a fost lovit de un autoturism. Accidentul...
O mașină a luat foc în mers sâmbătă pe Autostrada A1. Cei doi tineri care se aflau în autoturism, de 23 și 17 ani, au...
Sorin Perian, omul pe care liberalii l-au anunțat drept candidat pentru alegerile locale din 27 iunie, și-a depus astăzi candidatura, eliminând astfel zvonurile potrivit cărora...
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că dacă orașul ar fi devenit Capitală Culturală Europeană în 2021 programul ar fi fost un eșec. El a vorbit...
La nici două săptămâni, un nou accident rutier, provocat de un șofer tânăr, a dus la avarierea mai multor autoturisme pe Bulevardul Muncii din Reșița. ...
Scandal în centrul Timișoarei între două femei. Una dintre ele a ajuns la spital, după ce a fost lovită cu un obiect contondent. Alarma s-a...
Hidrologii au emis astăzi o avertizare cod galben de inundații pe râuri din 9 județe. Caraș-Severinul și Timișul sunt nelipsite. Sunt vizate râurile din bazinele...
Oamenii legii din Lugoj au făcut efectuat două percheziții domiciliare cu ajutorul polițiștilor din Găvojdia la două persoane cercetate de autoritățile germane pentru înșelăciune. Polițiștii...
Aleea Tineretului din Reșița, în spatele complexului Victoria, s-a schimbat total odată cu modernizarea parcării. Primăria anunță că 75 de locuri sunt gata, iar de...
Mobilizare masivă din partea autorităților după ce doi minori de 3 și 5 ani din satul Globurău, comuna Mehadia, au fost dați dispăruți azi-noapte. Circa...