Alianța Pacienților Cronici din România pune la dispoziția refugiaților un call center. Vor fi oferite consiliere medicale de bază sau psihologice. De altfel, refugiații vor...
Intențiile autorităților județene de a instala o centrală termică la Spitalul Județean din Timișoara, pentru ca instituția să nu mai depindă de căldura și apa...
30 de ONG-uri, biserici și companii, sub coordonarea primăriei, au inițiat, sâmbătă, o campanie de solidaritate intitulată „Timișoara pentru Ucraina”. De asemenea, a fost realizat...
Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara consideră că libertatea, pacea și democrația nu sunt câștiguri definitive ale societăților contemporane, indiferent de țară, fiind...
Este a treia zi de conflicte între Rusia și Ucraina. Forțele rusești s-au adunat la marginea capitalei Kiev, iar potrivit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski sunt...
În Timișoara se află 92 de adăposturi publice de protecție civilă. În contextul crizei din Ucraina, reprezentanții primăriei au început verificarea funcționalității lor. Astfel, s-a...
Ucrainenii din România sunt alături de frații lor, oferind sprijin financiar și material refugiaților care trec granița pentru a se feri de ororile războiului. Acțiunile...
𝐀𝐩𝐞𝐥 𝐮𝐦𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚𝐫 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐮𝐜𝐫𝐚𝐢𝐧𝐞𝐧𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐟𝐮𝐠 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐫𝐚̆𝐳𝐛𝐨𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢. Crucea Roșie Română își exprimă profunda îngrijorare cu privire la deteriorarea rapidă a situației din...
O platformă pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina poate fi accesată începând de sâmbătă în România. Sunt deja peste 100 de oferte de implicare, spune purtătorul...
Localitatea periurbană Timișoarei se bucură, în 2022, de cel mai mare buget local de până acum, iar banii, spune primarul Claudiu Mihălceanu, vor fi folosiți...
Primăria Timișoara anunță că urmează să semneze contractul cu o firmă privind proiectarea pentru reabilitarea a patru piețe și 12 străzi din zona Traian. Proiectul...
Întreaga țară se mobilizează pentru a oferi ajutor, sub orice formă, tuturor refugiaților ucraineni, care fug din calea războiului. Solidari cu Ucraina încep să fie...
Mai multe zone în Timișoara nu au văzut nicio perie de mătură în ultimii 5 – 6 ani de zile, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Primăria...
Primăria Timișoara anunță că pregătește acțiuni de solidaritate cu orașul înfrățit Cernăuți, din Ucraina. Astfel, în perioada imediat următoare se vor organiza strângeri de fonduri...
Românii din vestul țării s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe ucrainenii care fug din calea războiului. S-a dat startul unor acțiuni de strângere de alimente,...
Compania Națională Poșta Română vine în sprijinul refugiaților ucraineni, cu 23 de unități de cazare, dedicate circuitului intern al angajaților, în 18 județe din țară. ...
N-a deschis gura în plenul Consiliului Județean Caraș-Severin de când PNL l-a trimis să „dezvolte” Caraș-Severinul, acolo unde execută comenzile șefului Romeo Dunca, dar e...
Aproape 100 de persoane s-au mobilizat la Uivar, în fața primăriei, după ce majoritatea consilierilor locali au decis, prin vot, schimbarea viceprimarului PNL Augustin Federiga....
Edilul Oraviței le răspunde cetățenilor nemulțumiți de starea proastă a drumurilor. Se fac și s-au făcut demersuri pentru modernizarea infrastructurii stradale. Dumitru Ursu nu este...
Lansat în premieră anul trecut, programul de bugetare participativă al Consiliul Județean Timiș a ajuns la o nouă ediție. Pentru 2022, CJT a alocat un...
Consilierii județeni PNL sunt indignați de comentariile făcute de doctorul Diaconescu după ce l-au dat afară din Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență...
O dată cu începutul primăverii încep să apară și primele probleme majore, atunci când vine vorba de vegetație: incendiile. Proprietarii de terenuri obișnuiesc să își...
După ce toată iarna cele 7 vaporașe ale Timișoarei au andocat pe platforma amenajată în depoul Dâmbovița, acestea vor fi scoase la apă și repuse...
Noul șef al Apelor Române îl pune la punct pe Romeo Dunca după ce liberalul din fruntea Consiliului Județean Caraș-Severin a avut un nou derapaj...
Edilul de pe Valea Bistrei îi transmite șefului județului că investițiile vor continua și în acest an la Oțelu Roșu, chiar dacă acesta a tăiat...
Nocturna de pe stadionul „Dan Păltinișanu” a căzut de două ori, joi seară, la meciul dintre Politehnica Timișoara – Petrolul Ploiești. Meciul a fost oprit...
Reabilitatea Fântânii cu pești din Piața Victoriei, un simbol al Timișoarei, nu este nici acum finalizată, deși constructorul ar fi trebuit să termine lucrările până...
În contextul crizei din Ucraina, care a fost atacată de Rusia, la Timișoara a început verificarea tuturor sirenelor de alertare a populației. Primăria a descoperit,...
Ne apropiem de finalul valului 5 în județul Timiș, spune prefectul Mihai Ritivoiu, analizând datele inspectorilor de sănătate. Cifrele arată și că Serviciul de Ambulanță...
Se preconizează că mii de refugiați vor sosi, în aceste zile, pe teritoriul României, din cauza conflictelor armate dintre Rusia și Ucraina. Și în județele...
Ministerul Dezvoltării a aprobat astăzi finanțarea necesară pentru construirea a 142 de creșe noi, pentru 52 de orașe și 90 de comune din România. În...
Consiliul Uniunii Ucrainenilor din România, întrunit astăzi, 24 februarie 2022, în urma dezbaterii ultimelor evoluții de la frontiera Ucrainei și din regiune, a decis următoarele:...