S-a inițiat campania de solidaritate „Timișoara pentru Ucraina”. Cum puteți dona

whatsapp image 2022 02 26 at 15.01.37
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

30 de ONG-uri, biserici și companii, sub coordonarea primăriei, au inițiat, sâmbătă, o campanie de solidaritate intitulată „Timișoara pentru Ucraina”. De asemenea, a fost realizat și un cont special, unde cei care doresc pot dona bani pentru orașul înfrățit Cernăuți.

Mobilizare uriașă la Timișoara. Aproximativ 30 de reprezentanți ai unor ONG-uri, biserici și companii din oraș au inițiat, sâmbătă, în urma unei întâlniri de coordonare care a avut loc la Primăria Timișoara, campania de solidaritate „Timișoara pentru Ucraina”. În cadrul campaniei, timișorenii vor răspunde cererilor de sprijin venite din Ucraina, mai ales din Cernăuți, care este înfrățit cu orașul de pe Bega. De asemenea, vor fi sprijiniți refugiații ucraineni care ar putea ajunge la Timișoara.

Într-o criză umanitară cel mai important lucru este coordonarea eforturilor de ajutor. Altfel riscăm să creăm mai multe probleme decât rezolvăm. Mă bucur extrem de mult ca s-a coagulat un grup de organizații din Timișoara care vor sa se coordoneze la nivel local, sub umbrela campaniei “Timișoara pentru Ucraina”. Campania se va axa pe doi piloni: trimiterea de sprijin umanitar din Timișoara la Cernăuți și Ucraina, mai ales pe baza cererilor din orașul înfrățit Cernăuți, care momentan se confruntă cu un influx de mii de refugiați, și pregătirile necesare pentru primirea refugiaților, în Timișoara”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei, după întâlnire.

Primăria Timișoara ține legătura permanent cu orașul înfrățit Cernăuți, din Ucraina, edilul acestei localități trimițând zilele trecute o listă de echipamente necesare pentru apărare civilă. Această listă include generatoare de mare putere, vehicule pentru transportul persoanelor, dar și echipamente și provizii medicale.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Campania “Timișoara pentru Ucraina” a desemnat și un cont special, gestionat de Fundația Comunitară Timișoara, unde cei care doresc pot dona bani, fondurile urmând să fie folosite pentru achiziționarea acestor echipamente și pentru transportul lor la Cernăuți. Acesta este RO28 RNCB 0255 1510 2294 0001, deschis la BCR.

De asemenea, în zilele următoare „Timișoara pentru Ucraina” va identifica și centraliza toate ofertele de ajutor și spațiile disponibile pentru cazarea refugiaților ucraineni care ar putea ajunge în municipiu. Informații suplimentare pot fi obținute timisoara.pentru.ucraina@gmail.com, iar în zilele următoare va fi construit și un site special pentru această campanie”, a transmis Primăria Timișoara.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/