Mai mulți agenți economici care au afaceri în zona centrală a Timișoarei, în principal proprietari de terase, s-au plâns prefectului de Timiș că primăria le...
Noua organigramă a Primăriei Timișoara, cu numărul trei, a fost votată, miercuri de către Consiliul Local Timișoara. De data aceasta, primarul Dominic Fritz este convins...
Salariile tuturor șefilor din Primăria Timișoara, inclusiv leafa lunară a lui Dominic Fritz și ale celor doi viceprimari, au fost făcute publice din greșeală. Astfel,...
Aquacaraș SA a parcurs și ultimul pas înainte de semnarea contractului de finanțare a unor ample lucrări pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare în...
E în continuare în creștere numărul timișenilor care cer eliberarea unui nou pașaport, iar în acest moment nu se mai pot face programări online decât...
Prefectul de Timiș i-a „trasat” un avertisment lui Dominic Fritz după declarațiile potrivit cărora Primăria Timișoara nu are obligația să plătească pentru achiziționarea certificatelor verzi....
În prima zi de recensământ, peste 2.800 de timișeni s-au autorecenzat, iar în a doua zi a programului în jur de 5.600 de persoane au...
Sindicaliștii din Caraș-Severin au atras atenția că sancționarea companiilor cu acționariat rusesc se răsfrânge asupra angajaților care, de altfel, sunt români. Oamenii muncesc, dar nu...
Agenția Națională de Integritate anunță că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj în cazul primarului comunei Secaș, Simion Pop, pe motiv că ar...
Ca la circ în ultima ședința a Consiliului Local Timișoara. La proiectul de hotărâre privind înființarea Administrației pentru Educație și Sănătate au votat 28 de...
Sălile de teatru își redeschid porțile după o lungă perioadă de restricții, iar cei mici se pot bucura din nou de momente unice, în prezența...
Asociația Nevo Parudimos a lansat luni, 14 martie, proiectul: „Capacitarea societății civile rome din mediul rural să devină partener egal în GAL-urile rurale”, proiect finanțat...
Meteorologii au anunțat că un nor de praf saharian va trece peste România în aceste zile. În Caraș-Severin ploaia măruntă care a început la primele...
Un nou proiect pentru iubitorii plimbărilor în aer liber ia startul la Nădrag. Este vorba despre „Bicicleta în natură”, proiect finanțat prin Fondul Ro Bike...
Cine a spus că e ușor să stabilești un top al celor mai proeminenți gafeuri din politica românească? Nu-i ușor deloc, nene. Că nu e...
Primăvara redeschide șantierele în comuna Mehadia, anunță primarul Grigore Bardac. În următoarea perioadă se vor relua asfaltările și se vor monta rigole pe străzile unde...
Angajații Prefecturii Timiș din Sindicatul „Egalitatea” sunt, miercuri, în grevă japoneză. Oamenii solicită urgentarea adoptării proiectului legislativ care modifică legea privind salarizarea personalului plătit din...
Președintele PNL Timiș Alin Nica spune că alianța dintre liberali și USR-iști nu mai există în Consiliul Local Timișoara, dar are o explicație pentru păstrarea...
Primăria Municipiului Lugoj a comunicat că are în vedere amenajarea unei noi baze sportive, cu o sală de sport și un bazin de înot la...
Cinci oferte au fost depuse pentru serviciile de proiectare și execuție a creșei din zona Racovița, scoase la licitație luna trecută de Compania Națională de...
Inspectorii Direcției Agricole din Timiș au verificat mai multe supermarketuri din oraș, după isteria care s-a iscat în mai multe zone din țară la rafturile...
Scandal mare, marți seara, în plenul Consiliului Local Timișoara. Pe lista suplimentară a fost introdus proiectul cu privire la demiterea Consiliului de Administrație al STPT....
Direcția Silvică a județului Caraș-Severin se alătură campaniei naționale „Luna plantării arborilor”, care se desfășoară în perioada 15 martie – 15 aprilie. Timp de o...
Subprefectul PSD de Timiș îl persiflează pe președintele CJ Timiș, după ce Alin Nica a postat pe Facebook o fotografie în care planta puieți în...
Mihai Fracea, un timișorean plecat în Olanda la studii, s-a implicat în organizarea de proteste și activități umanitare pentru susținerea cetățenilor și refugiaților ucraineni. La...
Un nou atac al lui Alin Nica la adresa lui Dominic Fritz. Președintele Consiliului Județean Timiș s-a arătat siderat de afirmațiile primarului Timișoarei potrivit cărora...
Colterm va ajunge și mai rău decât este în acest moment. Dominic Fritz a anunțat că Primăria Timișoara nu are de gând să facă niciun...
Transportul școlar în comuna Rusca Montană s-ar putea face în viitor cu mijloace nepoluante, prietenoase cu mediul. Cel puțin asta își propune primarul Sergiu Toma,...
Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara a lansat un nou apel de finanțare. De data aceasta, este alocată o sumă de două milioane de lei...
Grav accident de muncă astăzi, în jurul orei 14.00, într-un șantier deschis pe strada Tapiei din Lugoj. Un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de...