Pentru a-și spori șansele în privința racordării la rețeaua de gaze naturale a companiei Transgaz, trei unități administrativ-teritoriale din județ colaborează pentru un țel comun....
O unitate de învățământ din Timișoara, aflată în zona Traian, va deveni „școală verde inteligentă”. Primăria vrea să investească peste 1,7 milioane de euro, prin...
Președintele PNL Caraș-Severin așteaptă ca PSD să procedeze în cazul primarului Oraviței la fel cum a făcut-o el cu Adrian Torma, pe atunci primarul orașului...
Consilierii județeni sunt chemați să voteze noua organigramă a Direcției de Prestări Servicii Timiș. Din schemă dispar peste 100 de posturi de pază, altele se...
Festivalul Diskoteka a cărui primă ediție a avut loc la Timișoara în 2019 se retrage din oraș, au anunțat organizatorii, din cauză că nu mai...
Romeo Dunca și Nelu Popa insistă pentru monitorizarea prezenței medicilor în spitalul din Reșița, fiind revoltați că mulți dintre ei pleacă mult prea devreme acasă!...
PNL Caraș-Severin nu a pierdut nimic prin înregimentarea unui număr de 12 primari de către filiala județeană PSD, susține senatorul Marcel Vela. Dar nici PSD...
Primarul Ioan Popa cere măsuri urgente pentru ca sutele de angajați ai TMK Reșița să nu plătească din propriul buzunar costurile conflictului din Ucraina. Edilul-șef...
Liberalul Daniel Florea rămâne fără funcția de primar câștigată în alegerile din 2020, după ce ANI l-a declarat incompatibil. Florea a pierdut procesul în instanță,...
Timpark vine cu precizări referitoare la noile abonamente de rezident care vor fi introduse începând cu data de 31 martie. Concret, cei care cumpără astfel...
Odată cu încălzirea vremii, în mai multe locații din oraș se face curățenie: se adună deșeurile aruncate pe domeniul public de cei certați cu bunul-simț,...
De Ziua Mondială a Apei, marcată anual în 22 martie, fabrica Aur’a Mineral Water din comuna cărășeană Ocna de Fier și-a deschis porțile pentru vizitatori....
British International School of Timișoara primește, începând de marți, primii copii ucraineni care se alătură claselor funcționale în cadrul școlii. Ei vor fi instruiți gratuit. ...
Odată cu ieșirea din starea de alertă, medicii de familie nu mai pot prescrie anumite medicamente destinate pacienților cu diferite patologii. În alte țări din...
Așa cum s-a întâmplat și la ultimele ediții care s-au desfășurat înainte de instaurarea pandemiei, Express de Banat s-a clasat din nou pe primul loc...
La aproape un an de la interzicerea hrănirii porumbeilor pe domeniul public, în Timișoara s-au dat și primele două amenzi unor cetățeni care împărțeau mâncare...
Un număr de șapte constructori au fost amendați de polițiștii locali din Timișoara, în ultimele zile, din cauza mizeriei care a fost descoperită pe șantiere....
Episcopia Caransebeșului și Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte organizează sâmbătă, 26 martie, o nouă ediție a „Marșului pentru viață”, un eveniment de conștientizare,...
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, cere Guvernului să clarifice legal şi rapid situaţia firmei TMK Artrom, unde angajaţii sunt afectaţi de sancţiunile impuse Rusiei de statul...
Consilierul local USR de Timișoara Vlad Boldura și-a depus demisia din calitatea de consilier local din motive personale și profesionale. Locul său va fi luat...
Un protocol de colaborare între Consiliul Județean Caraș-Severin și Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara face ca 2.500 de femei să beneficieze de mamografii gratuite....
Do you remember the last time when you were in complete silence? The world these days is full of sounds. Our lifestyle is surrounded by...
Centrul Regional de Afaceri din Timișoara este gazda, în acest sfârșit de săptămână, a două expoziții. Este vorba de Expo Mobila, dedicată industriei mobilei, și...
La Timișoara se va organiza primul pre-eveniment ROVINHUD Wine Show 2022, o acțiune menită să sprijine persoanele cu dizabilități și familiile lor din Ucraina. Toate...
Dominic Fritz vrea să pună bazele primei grădini zoo patriotice din România. Ba chiar și din Europa, Asia și cele două Americi. Adică atunci când...
Acuzat în mai multe rânduri de primarul Caransebeșului că a făcut orice pentru a-i reduce realizările, Marcel Vela îi transmite lui Felix Borcean că a...
În Timiș au apărut primii refugiați din Ucraina care și-au depus documentele ca să fie angajați pe teritoriul județului. Cei care au venit din zona...
Medicina primară a fost „dată uitării”, susține președintele Societății Timiș de Medicina Familiei. Noua strategie de dezvoltare a sistemului sanitar pune prea puțin accent pe...
Consilierii județeni sunt chemați să voteze înființarea unui serviciu public de salvamont care să funcționeze în cadrul Direcției Prestări Servicii a CJT. În prezent, Timișul...
Ordinul Arhitecților din România, filiala teritorială Timiș, face un apel către toți cei implicați în domeniul construcțiilor civile – investitori, proiectanți, constructori, autorități publice –...
Primarul Reșiței și președintele Consiliului Județean Caraș-Severin nu se mai au ca frații! Încăpățânarea lui Romeo Dunca de a face doar ce vrea și cum...
Pe când era doar candidat la șefia Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca se lăuda că va trage rețele de gaz în fiecare localitate a județului....