Proiectele ieftine se pot plăti ulterior. Avertismentul arhitecților din Timiș, după ce mansarda unui bloc din Complex s-a făcut scrum

incendiu mansarda mehadia
Cuib de vise 1000x100

Ordinul Arhitecților din România, filiala teritorială Timiș, face un apel către toți cei implicați în domeniul construcțiilor civile – investitori, proiectanți, constructori, autorități publice – de a respecta strict toate prevederile legale și normativele în vigoare, în toate etapele de edificare a construcțiilor. Reacția vine după incendiul de la mansarda blocului situat pe strada Mehadia 12 din Timișoara. 

Investitorii, spun cei de la OAR Timiș, este necesar să contracteze proiecte complete – de la faza de concept, până la cea de proiect tehnic și detalii execuție – pentru ca situații similare să fie evitate pe viitor.

„În faza de execuție este necesară urmărirea punerii în practică a proiectelor, prin implicarea diriginților de șantier și a proiectantului în toate fazele de execuție. Practica ne arată că de multe ori lucrurile nu se întâmplă așa. Din păcate, după cum se vede și în cazul incendiului din strada Mehadia, economiile făcute prin achiziționarea de proiecte ieftine și deci neconforme sau incomplete, sau executarea incorectă a proiectelor se pot plăti ulterior prin pagube materiale însemnate sau pierderi de vieți omenești.”, a transmis Colegiul Director al Ordinului Arhitecților din România, filiala Timiș.

OAR își reafirmă deschiderea pentru dialog cu toți actorii din spațiul public interesați în găsirea soluțiilor optime și obținerea unui mediu construit sănătos și sustenabil, adaptat nevoilor contemporane ale orașului.

STPT job 1000x200

În urma incendiului din 13 martie, mansarda blocului de pe Mehadia 12 a fost distrusă în totalitate. Mai multe familii au rămas fără locuințe, însă din fericire nu s-au produs vătămări corporale grave. Potrivit ISU, cauza probabilă a incendiului a fost instalația electrică în combinație cu structura de rezistență din lemn.

Foto: ISU Timiș

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/