Subprefectul Sorin Ionescu îl invită pe șeful administrației județene la o vizită în teren, la Alioș, ca să găsească împreună soluții astfel încât să îi...
E tot mai evidentă criza de locuri în creșele publice din Timișoara. Doar unul din 3 copii de până la 3 ani a prins loc,...
Parcările din Timișoara care intră sub incidența TimPark vor putea fi folosite de toți cei care au abonamente sau au achitat tariful. Asta pentru că...
Încă nu ați plecat în concediu și sunteți cu gândul tot la mare? Cel mai nou complex hotelier deschis în Eforie Nord, Bacolux Koralio vă...
Ministerul Dezvoltării a publicat, joi, lista obiectivelor de investiții în rețeaua de apă, canalizare și drumuri finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Pentru...
Comisia oncologică multidisciplinară ale cărei decizii poate crește șansele de supraviețuire ale bolnavilor de cancer se reunește zilnic la OncoHelp. Specialiștii în tratarea maladiei spun...
Control fulger, joi, în Piața Badea Cârțan din Timișoara! Președintele ANPC, Horia Constantinescu, aflat în Timiș, a vrut să verifice condițiile din spațiul de vânzare...
Venirea toamnei este prilej pentru deschiderea unui nou conflict între administrația județeană și cea locală pe tema societății de termoficare a Timișoarei. Alin Nica îl...
DIICOT a făcut o captură uriașă de droguri de risc. Stupefiantele au ajuns în România din Serbia și au fost transportate spre destinație prin județul...
Primăria Timișoara a ajuns în situația de a plăti, din septembrie, facturi la curent cu 500.000 lei mai mari. Asta pentru că instituția nu găsește...
Prefectul de Timiș Mihai Ritivoiu a convocat Comisia de Siguranță Rutieră ca să discute măsurile care vor fi luate pentru începerea în bune condiții a...
Traficul a fost dat peste cap, joi dimineața, la Timișoara, din cauza unui accident. Două mașini s-au ciocnit. Accidentul a avut loc la intersecția străzilor...
La Timișoara s-a deschis, joi dimineață, a patra ediție a Open Robotics Intelligent Grid. 16 echipe de robotică din România participă la evenimentele din cadrul...
În prima zi de toamnă, DRDP Timișoara anunță că șantierul de construire a centurii de sud a orașului de pe Bega a ajuns la 55%....
Check Art Festival, evenimentul cu tradiţie, în care dragul de frumos, artă şi spectacol este exprimat în forme diferite şi inedite, revine, în acest final...
Banatul va fi sub cod portocaliu de vreme rea, două zile. Va ploua abundent, anunță meteorologii. Avertizarea intră în vigoare, joi, la ora 12:00, și...
Un bărbat s-a ales cu leziuni la o mână după ce a fost implicat într-un scandal. Cel cu care a avut o altercație l-a tăiat...
Ministerul Dezvoltării va finaliza lista obiectivelor de investiții finanțate prin Programul „Anghel Saligny” pentru județul Timiș la începutul lunii viitoare. Președintele CJ Timiș, Alin Nica,...
Ocupă ultimele locuri la învățământul la distanță, sau cu frecvență redusă din Universitatea Politehnica Timișoara. Fii student al Universității Politehnica Timișoara oricând, de oriunde și...
Colterm pare să nu mai scape de probleme. Societatea de termoficare a Timișoarei a reușit să adune o cantitate de cărbune, dar nu găsește furnizor...
În Timiș, aproape toate comunele periurbane Timișoarei numără mai mulți locuitori decât unitățile administrativ-teritoriale încadrate la categoria orașelor. Cu toate acestea, edilii locali au identificat...
Scrie-ți povestea în orice anotimp, pe meleagurile încărcate de istorie de pe Valea Cernei. La Grand Hotel Minerva vacanța nu se termină niciodată. Plimbările în...
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a solicitat, miercuri, Guvernului să amâne aplicarea prevederilor Codului Fiscal cu privire la noul mod de calcul al impozitelor pe clădiri....
Există deschidere pentru colaborarea cu Forța Dreptei, din partea AUR, spune parlamentarul Claudiu Chira. În context, fostul deputat liberal povestește că a fost invitat la...
Muzeul de Artă din Timișoara se confruntă cu lipsă de personal, mai ales pentru posturile administrative. Managerul Filip Petcu spune că, în unele cazuri, s-au...
Directorul tehnic al Colterm a anunțat în ședința Colegiului Prefectural că societatea are nevoie de aproximativ 300 de milioane de lei ca să asigure combustibilul...
S-au afișat primele rezultate obținute de elevii care au susținut bacul în sesiunea de toamnă. La nivelul județului Timiș, promovabilitatea este de doar 32%. Mai...
Canalul Bega este semnalizat corespunzător pe toată lungimea sa până la granița cu Serbia. Autoritățile au finalizat operațiunile de montare a indicatoarelor. Au fost puse...
Alexandru Proteasa, vicepreședintele PNL al Consiliului Județean Timiș, a participat, marți seara, la ședința Consiliului Local Timișoara, în speranța că va reuși să convingă primăria...
Moartea unei tinere de 18 ani din Timișoara a însemnat o șansă la viață pentru alți patru pacienți din țară. Organele au fost prelevate, în...
Primăria Timișoara a găsit o soluție inedită astfel încât să fie sigură că poate cumpăra cărbunele necesar pentru Colterm. Așadar, instituția va închiria o parte...
La licitația pentru achiziția unei autospeciale de transport persoane înalt contagioase şi victime multiple s-a înscris o singură firmă. Este aceeași care a semnat contractul...
Un bărbat din Timișoara a murit, în weekend. Acesta s-a aruncat de la etajul unui bloc turn de pe bulevardul Take Ionescu. O femeie a anunțat polițiștii despre intenția...
La Timișoara, pe fosta stradă Zoe: anticariat sui-generis și prima ediție a Târgului de carte „Second Eye”. Deasupra de „Muzeul consumatorului comunist”… Într-o țară în care 11 milioane de...