„Gargară și spectacol grotesc” în CL Timișoara. Proiectul CJT privind realizarea unei parcări cu 4 etaje în centru, tot în blocaj

viitoarea parcare supraterana de la Timisoara

Alexandru Proteasa, vicepreședintele PNL al Consiliului Județean Timiș, a participat, marți seara, la ședința Consiliului Local Timișoara, în speranța că va reuși să convingă primăria să cedeze bucata de parcelă din centrul orașului cu scopul realizării unei parcări cu patru etaje. Discuțiile au durat aproximativ două ore, dar nu s-a ajuns la nicio concluzie.

Proiectul Consiliului Județean Timiș cu privire la realizarea unei parcări cu patru etaje în zona centrală a Timișoarei este în continuare blocat. Asta pentru că instituția nu poate implementa acest proiect fără sprijinul Primăriei Timișoara. Mai precis, parcarea ar urma să fie construită la fostul comisariat județean zonal, la un minut de Piața Operei, pe un teren al CJ Timiș pe care se află deja o parcare. Doar că CJ Timiș deține un teren de 4.845 de metri pătrați, iar încă o parcelă de 583 metri pătrați se află în patrimoniul Primăriei Timișoara.

Cum Primăria Timișoara nu dorește să cedeze această parcelă celor de la CJ Timiș, Alexandru Proteasa, vicepreședintele PNL al instituției, a decis să participe la ședința Consiliului Local Timișoara de marți seara, pentru a face presiuni la adresa aleșilor locali astfel încât proiectul să poată fi realizat.

Știți foarte bine necesarul de locuri de parcare. Este nevoie de 6.000 de locuri de parcare pe zona centrală și semicentrală, iar noi, prin realizarea acestei parcări, am putea rezolva o parte din aceste locuri. Noi, CJ Timiș, ne-am fi așteptat la o deschidere mai mare din partea Primăriei Timișoara, să vedem un proiect de hotărâre prin care voi să decideți dacă ne dați acea bucățică de teren sau nu. Observ că nu se ia niciun fel de decizie în acest sens, ci este doar o informare în timpul ședinței. Asta înseamnă că pierdem timpul în continuare. Noi suntem hotărâți și vom merge mai  departe cu acest demers pentru construcția parcării, fie dacă avem acea bucățică de teren sau nu”, a spus Alexandru Proteasa.

Pe de altă parte, primarul Dominic Fritz i-a răspuns că nu Consiliul Local Timișoara trebuie să ia o decizie privind parcela, ci comisia de negociere care a fost mandatată. Potrivit edilului-șef, din partea CLT, aceasta este condusă de viceprimarul PNL Cosmin Tabără, iar din partea CJT, de vicepreședintele liberal Alexandru Proteasa. „Comisia de negociere are rol consultativ, iar ultima oară ne-am văzut în octombrie”, i-a replicat Proteasa.

A urmat un val de discursuri susținute de consilierii locali USR și PNL. Useristul Florin Ilca chiar a venit cu un discurs lung scris pe foaie, gest care i-a iritat pe liberali. „Nu avem timp să ascultăm toate aberațiile”, i-a transmis liberalul Ștefan Sandu. „Aveți răbdare, că noi avem răbdare în fiecare ședință să-l ascultăm pe domnul Moșiu”, i-a răspuns viceprimarul USR Ruben Lațcău.

În timpul discuțiilor, cei din USR au atras atenția că la parterul parcării ar urma să fie spații comerciale. „Nu se fac doar spații comerciale, dar trebuie să fie un mixt. Nu este estetic să fie doar o parcare supraetajată în centrul Timișoarei”, a precizat Proteasa.

Pe de altă parte, Ovidiu Merean, consilier local USR, a susținut că Primăria Timișoara nu vrea să cedeze bucata de teren pentru că CJ Timiș a demonstrat că nu poate duce proiectele la bun sfârșit. „Când ai un istoric prost, precum drumul spre Giarmata, Castelul Huniade, care este garanția pe care ne-o oferiți că va merge bine acest proiect? Mi-e teamă că o să ajungă ca și Castelul Huniade”, a afirmat Ovidiu Merean.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

De ce nu dorește USR să se facă parcări în centru este o mare enigmă. Acolo se află un teren blocat al Primăriei Timișoara, nu are acces niciunde, iar primăria de una singură nu-l poate folosi. Oare cu ce au greșit timișorenii că v-au ales? Este evident că în clădirea parcării se vor face spații comerciale, firma care o va realiza trebuie să câștige, că este vorba de business. Clădirea trebuie să aibă și un design, nu cred că veți dori să ne trezim cu un buncăr în centru. Primăria Timișoara are un teren acolo la care nu are acces, doar cu elicopterul poți să ajungi. Sigur că dăm ceva la schimb, dar de ce nu doriți parcarea? Asta-i întrebarea”, a afirmat Simion Moșiu, consilier local PNL.

În discuții a intervenit și Răzvan Negrișanu, consilier local USR, pentru a propune ca CJ Timiș să cedeze terenul, iar primăria să realizeze parcarea. „Am asistat la un spectacol grotesc. Voi, consilierii locali USR, nu sunteți consiliul local, ci sunteți doar consilierii locali din partea USR. Asta e adevărata behăiala despre care se făcea vorbire. Hai să nu mai spunem povești. Mă gândesc că ați putea lăsa povestea asta politică deoparte și să spuneți de ce nu doriți o parcare acolo? Că poate sunt argumente”, a precizat și Dan Diaconu, consilier local PNL.

În final, Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei, a propus convocarea unei noi ședințe a comisiei de negociere pentru săptămâna viitoare, în timpul căreia reprezentanții celor două instituții să ajungă la un numitor comun.

Bineînțeles că se va face acolo o parcare. Chiar și pe vremea fostei administrații s-a dorit să se facă o parcare, dar nu s-a reușit, însă în mandatul meu se va ajunge la o înțelegere cu CJ Timiș. Atunci de ce această gargară și spectacol grotesc? S-a creat un conflict artificial. Dacă ne uităm pe fondul problemei, avem fiecare o parte de teren, vrem să facem o anumită investiție acolo și vrem să ne înțelegem cum se poate face. Soluții sunt, doar că nu au fost niciodată puse pe masă, așa că nu trebuie să ne mirăm că nu există o soluție agreată. Acest spectacol este absolut inutil și vrea să creeze iluzia că cineva se luptă cu un dușman imaginar. Nu se luptă nimeni cu nimic, nu există niciun dușman. Există un proces absolut normal de negociere, unde trebuie puse soluții pe masă, iar cei ce reprezintă CLT pot cântări aceste soluții și când există un consens, va fi un proiect în CLT. Eu sunt sigur că se va rezolva, dar cu siguranță nu se va rezolva cu această scenetă de conflict prefăcut, ca apoi cineva să facă pe victoriosul. Hai să vă întoarceți în comisie, să o convocați în timp util”, a afirmat Dominic Fritz.

Alexandru Proteasa a încercat să ia cuvântul, dar viceprimarul Lațcău nu l-a lăsat. „Închideți microfonul vicepreședintelui CJ Timiș? Nu pot să îmi iau rămas bun?”, s-a auzit Proteasa spunând revoltat.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/