A mai avut loc o tâlhărie, la începutul acestei luni, în Parcul Civic din Timișoara, locul unde a fost jefuit și regizorul Charlie Ottley. Miercuri...
Trei proiecte de investiții au fost recepționate, marți, la Timișoara, toate fiind executate de același constructor. Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, anunță că la două dintre...
Controalele inspectorilor de la Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Timiș continuă. Aceștia au poposit și la Kaufland, pe bulevardul Gheorghe Lazăr, unde au închis zona de...
Reabilitarea rețelei de termoficare a Timișoarei este mai scumpă cu peste două milioane de euro. Valoarea lucrărilor a fost majorată din cauza creșterii prețurilor materialelor,...
În Moșnița Nouă se va executa, noi 9 iunie, între orele 9-15, o conectare de conducte la intersecția Căii Moșnița Veche cu strada Bicaz. Pe...
Copiii cu nevoi speciale aflați în centrele de recuperare din județul Timiș, și nu numai, beneficiază de o cameră de stimulare senzorială. Aceasta a fost...
Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara a stabilit câștigătorii concursului național „Tinerii și siguranța alimentelor – PolySafeFood“, ediția a...
Scafandrii și mai mulți pompieri au intervenit, miercuri după masă, pentru a scoate din apele râului Bega un băiat. Incidentul s-a întâmplat în satul Bodo,...
O serie de lucrări și spălări rețele se vor efectua în Buziaș, în zilele de 09 și 10 iunie. Pe 9 și 10 iunie, între...
Tramvaiele de pe linia 2 vor circula deviat, miercuri seară, după ora 22, din cauza închiderii circulației rutiere între bulevardul Take Ionescu și Podul Dacilor,...
Mandatul lui Flavius Cioca în funcția de director executiv la DSP Timiș s-a încheiat. El a condus instituția în ultimii doi ani, numit în funcție...
Regizorul Charlie Ottley a reușit să recupereze atât drona cu care a filmat documentarul despre Timiș și Timișoara, cât și cardul de memorie, așa că...
După ce au îmbogățit Pădurea Bistra cu 2.000 de puieți în primăvară, organizatorii Festivalului CODRU anunță care sunt primii artiști care vor urca pe scenele...
Locuințele din Timișoara au înregistrat o nouă creștere a prețurilor și în luna mai. Astfel, s-a ajuns la o medie de 1.451 de euro pe...
53 de proiecte, în valoare totală de 15,3 milioane de lei, au rămas pe lista finală a bugetului participativ al Primăriei Timișoara. Propunerile vor intra...
Inspectorii ANAF s-au apucat de controlat contribualibii din toată țara, iar după 5 luni de verificări au descoperit evaziune fiscală de 300 de milioane de...
Primăria Timișoara a luat decizia de a schimba procedura privind aplicarea taxei pe paragină în cazul clădirilor lăsate de izbeliște. Printre altele, va fi extins...
Conducerea Primăriei Timișoara dă asigurări că blocajul tramvaielor Bozankaya pe traseu nu are nicio legătură cu, spre exemplu, calitatea șinelor, a infrastructurii în general din...
Lucrările de modernizare a Parcului Civic din Timișoara se apropie de final. După 3 ani de șantier, autoritățile se pregătesc de recepție. Însă sunt voci...
Reprezentanții companiei din Turcia care a produs tramvaiele noi din Timișoara vin cu precizări după incidentele petrecute sâmbătă și luni când două garnituri au rămas...
Judecătoarea Adriana Stoicescu a criticat sistemul sanitar din România, într-o postare publicată pe Facebook. „În țara în care bătrânii nu au bani de pâine ne...
Studenții Facultății de Muzică și Teatru (FMT-UVT) au bucuria de a vă invita la premiera spectacolului „Bal la Savoy”, compozitor Paul Abraham, o creație lirică...
Autoritățile din Timișoara nu reușesc să stopeze construirile ilegale. Aplicarea legii presupune multă birocrație și timp, iar Planul Urbanistic General al orașului, aflat în lucru...
A șaptea ediție a tradiționalului ConCentrica, organizat de Biblioteca Județeană Timiș în Piața Libertății din Timișoara, a adunat sute de elevi, scriitori, medici, persoane din...
România rămâne prima în topul negativ al accidentelor rutiere grave din Uniunea Europeană. Iar cifrele oficiale de anul trecut numai din Timiș evidențiază și mai...
Un nou blocaj al tramvaiului Bozankaya, în trafic, la Timișoara. De această dată, garnitura s-a oprit în zona Pieței Iosefin. Vă reamintim că alte două...
Perioada de depunere a ofertelor a firmelor care vor să proiecteze restaurarea Castelului Huniade din Timișoara s-a încheiat și începe evaluarea. Se face astfel un...
Trecerea de pietoni nu se traversează în fugă! Este sfatul nerespectat de un adolescent din Timișoara care s-a grăbit să treacă strada și a fost...
Cei mai prestigioși numismați din țară și din străinătate participă la Timișoara, la Muzeul Național al Banatului, la al XXXVII-lea Simpozion Național de Numismatică. Evenimentul este...
Noi controale ale inspectorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș scot la iveală noi probleme de igienă în restaurante. Peste 20 de unități au fost...
După ce a fost criticată de mai multe ori, Primăria Timișoara s-a mobilizat, în sfârșit, și a plantat flori în jardinierele din centrul orașului. În...
Lucrările la bazinul didactic de înot din zona Teiuș avansează într-un ritm susținut, depășind deja jumătatea stadiului de execuție. Aflat la Caransebeș, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, l-a asigurat pe...
De Paște în Spania: liniște, familie și tradiții duse mai departe
O viață dedicată siderurgiei! Romulus Ioan – cetățean de onoare al Reșiței
Mesajul de Paște al episcopului de Timișoara: Cristos trăiește și este cu noi în fiecare zi
La Timișoara, pelerinajul de Florii a adunat mii de credincioși ortodocși / FOTOREPORTAJ
Peste 400 de cărășeni și-au găsit un loc de muncă în primele luni din 2026
Aproape 30 de kilometri de drum județean din Caraș-Severin, modernizați cu bani europeni
A început reorganizarea DGASPC! Se comasează centre, se taie din posturi!
Simonis promite bani primarilor care închid sălile cu jocuri de noroc
Tradiția care unește suflete: „Luminișca” ajunge anul acesta și la Mercina
Timișoara, conectată direct cu întreaga lume: Turkish Airlines a lansat ruta spre Istanbul
După inaugurarea creșei de la Caransebeș, urmează cea din Moldova Nouă
Floriile la Timișoara. Procesiune cu credincioși și icoane înainte de Paște
Tentativă de mită la Stamora Moravița. Surpriză în pașaportul unui șofer sârb
Canalul Bega, folosit insuficient. Autoritățile vor un plan comun
Primăvara a căpătat accente japoneze la Timișoara. Parcul Rozelor a fost sâmbătă gazda Hanami, un eveniment dedicat florilor de cireș, artei și relaxării în aer liber, organizat de Universitatea...
Floriile la Moniom, Reșița. Tradiție, lumină și începutul Săptămânii Mari!
Concertul pascal „Lumină din Lumină” revine la Bocșa, în Parcul Pescăruș
Gospel, pricesne și artă la Centrul Multifuncțional din Reșița. Dean Bowman, recital de excepție!
„Oameni, locuri și lucruri”, la Reșița! Un spectacol în care publicul devine parte din scenă
Start ECO Banatul Montan, idei verzi pentru Reșița și împrejurimi!
Când Grecia și Mikis Theodorakis îți ating sufletul, se naște o carte
Ovidiu Belceanu expune „Simulacru”, la Reșița, expoziție de artă digitală generativă