Evaziune fiscală de 16 milioane de lei în regiunea de vest, în ultimele 5 luni

thumbnail

Inspectorii ANAF s-au apucat de controlat contribualibii din toată țara, iar după 5 luni de verificări au descoperit evaziune fiscală de 300 de milioane de lei. Ilegalități au fost găsite și în regiunea de vest.

Direcția Regională Antifraudă Fiscală Deva, care cuprinde județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara, a raportat evaziune fiscală de 16 milioane de lei. Autoritățile nu au precizat despre ce societăți comerciale este vorba și nici în ce județ au fost descoperite cele mai mari nereguli, pentru că legea nu le permite. Iar dacă acei contribuabili amendați sau pentru care se începe urmărirea penală merg în instanță, atunci sunt considerați nevinovați până la o sentință definitivă.

„Totodată, au fost înaintate organelor de urmărire penală 72 acte de sesizare, valoarea prejudiciilor însumând 196.167.167 lei, iar pentru asigurarea recuperării prejudiciilor aferente cauzelor investigate, au fost dispuse 39 de măsuri asiguratorii în sumă de 32.223.385 lei”, aflăm de la ANAF.

gif card de energie dacus 1000x100

În total, peste 12.000 de contribuabili au fost verificați în ultimele 5 luni în toată țara și evaziunea descoperită ajunge la 314 milioane de lei. Amenzile aplicate au fost de 50 de milioane de lei și valoarea bunurilor confiscate este de un milion de lei.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/