Injecția de capital în firmele din vestul țării, prin noul Program Operațional Regional, ar putea conduce la înființarea primei posibile companii-unicorn în regiune, spune directorul...
Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș a nominalizat orașele Timișoara și Buziaș ca Destinații ale Anului 2022 la categoriile City Break, respectiv...
STPT anunță că începând din 7 aprilie, în programele şi traseele de circulaţie în vigoare ale liniilor M30 și Expres 3 vor interveni mai multe...
85% dintre timișoreni și-au achitat dările locale în primele trei luni ale anului, transmit reprezentanții Direcției Fiscale Timișoara. 46% dintre cei care și-au plătit taxele...
La Parcul Primăverii organizat de Consiliul Județean Timiș la Muzeul Satului Bănățean, expozanții sunt așteptați în cadrul Piațetei artizanilor cu produse de design, handmade, naturale...
La doi ani de la demararea șantierului pe viitoarea centură de sud a Timișoarei muncitorii nu au reușit să finalizeze nici 50% din lucrare. Estimarea...
Pentru prima dată, planul de dezvoltare regională are o alocare financiară de 1,1 miliarde de euro la nivelul Regiunii Vest. Prin viitorul Program Operaţional Regional,...
Licitaţia pentru Lotul 2 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva a fost reluată, anunţă ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Documentaţia a fost transmisă către ANAP, mai spune oficialul,...
Universitatea Politehnica Timișoara și organizația artistică META Spațiu au creat un centru cultural reper pentru oraș care urmează să își deschidă porțile în 19 mai,...
Polițiștii rutieri din Timișoara au desfășurat, marți dimineață, o acțiune de prevenire a principalelor cauze generatoare de accidente. Acțiunea a avut loc în contextul în...
Asociaţia Pelicula Culturală îi invită pe timișoreni la proiecția în avanpremieră în orașul de pe Bega a filmului belgian „Neliniștiți” (2021), în regia lui Joachim...
Administrația județeană va putea igieniza și întreținere pista de biciclete proaspăt preluată de la Apele Române Banat abia peste câteva luni. Deocamdată, această activitate nu...
Consilierii județeni au făcut primele demersuri necesare pentru asfaltarea drumului dintre localitățile Zorani și Bulza, cea din urmă fiind singura localitate din Timiș în care...
Avocatul timișorean Cristian Clipa a înregistrat la Consiliul Local Timișoara o plângere administrativă prealabilă împotriva hotărârii care aprobă noul regulament de parcare Timpark. În paralel,...
Alpinistul Horia Colibășanu pleacă în 5 aprilie spre Nepal, pentru a începe o nouă expediție în Himalaya, pe Kanchenjunga, singurul munte de peste 8.000 de...
Turneul aniversar The Motans a ajuns la Timișoara. Peste 1.800 de oameni au participat la concertul susținut duminică, la Sala Constantin Jude. Show-ul a început...
Fostul premier Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei, spune că a comunicat în ultima perioadă cu fostul primar al Timișoarei Nicolae Robu. Totodată, în filiala Timiș...
Prima ediție a Parcului Primăverii organizat de Consiliul Județean Timiș începe în 15 aprilie la Muzeul Satului Bănățean. Evenimentul se vrea a fi cel mai...
Județul Timiș este pe locul trei, după București și Ilfov, ca destinație pentru investițiile străine, arată datele cuprinse în Raportul privind starea socio-economică a județului....
Medicul pediatru Mihai Gafencu și-a lansat, în acest weekend, la Salonul de Carte Bookfest, cel mai recent volum scris. „Ghid pentru părinți. Situații parentale cu...
„USR este și va rămâne singurul partid liberal care luptă pentru modernizarea României”, a spus deputatul de Timiș Cătălin Drulă, după schimbările de la conducerea...
Universitatea Politehnica Timișoara lansează campania de promovare a admiterii 2022, echipe mixte de cadre didactice și studenți fiind prezente în această perioadă în liceele din...
Lipsa forței de muncă disponibilă în județul Timiș se reflectă și în datele Inspectoratului Teritorial de Muncă. Anul trecut, în vestul țării au fost aduși,...
Liberalul Cosmin Tabără, viceprimar al Timișoarei, avertizează că primăria este într-un blocaj generat de problemele repetate cu noua organigramă propusă de administrația Fritz. În plus,...
Producătorul turc Bozankaya vine cu o serie de clarificări după incidentul petrecut miercuri după-amiază în incinta depoului Dâmbovița unde s-a produs un incendiu la unul...
Ca să rămână în continuare atractiv pentru investitori, Timișul ar trebui să își rezolve problemele cu lipsa forței de muncă. În acest context, președintele CJ...
Departamentul de Asistență Socială din Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația Casa Faenza din Timișoara au organizat, cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a...
Magistrații au dispus control judiciar pentru 60 de zile pe numele unui bărbat de 24 de ani bănuit că, în perioada 2018 – noiembrie 2021,...
Lucrările de reabilitare la Calea Stan Vidrighin care vor demara în această lună modifică traseul tramvaielor care tranzitează zona. Schimbări vor avea loc și în...
Un bărbat în vârstă de 84 de ani a fost ars la nivelul feței și al gâtului în timpul unei operații chirurgicale la care a...
Iulius Town se transformă și în acest final de săptămână în destinația ideală de petrecere a timpului liber. Vizitatorii sunt așteptați să admire clădiri emblematice...
Consiliul Județean Timiș a preluat în administrare pista de biciclete care leagă Timișoara de granița cu Serbia. S-a întâmplat printr-un parteneriat cu Apele Române Banat,...