Majoritatea timișorenilor s-au achitat de obligația de a-și plăti impozitele pe 2022. Aproape jumătate au ales online-ul

directia fiscala
1000x100 Cuib de vise 1000x100

85% dintre timișoreni și-au achitat dările locale în primele trei luni ale anului, transmit reprezentanții Direcției Fiscale Timișoara. 46% dintre cei care și-au plătit taxele și impozitele locale au optat pentru instrumentele online puse la dispoziție de municipalitate.

Chiar dacă în fiecare an, în prima zi de plată a impozitelor locale, timișorenii formează o coadă la ghișeele Direcției Fiscale ca să își achite dările, 46% dintre cetățeni au ales să plătească aceste obligații online, în primele 3 luni ale anului. Cei care și-au plătit impozitul integral până la 31 martie au avut parte de o bonificație de 10%.

Astfel, colectarea pentru impozite și taxe pe clădiri este, la 31 martie, 81,91%, iar în privința impozitului pentru mijloacele de transport – 58,29%. Din veniturile estimate pentru prestări servicii s-au colectat 28,16% și alți 11,22% din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor.

Colectarea sumelor este mai bună comparativ cu anul trecut, arată datele Direcției Fiscale Timișoara. Spre exemplu, dacă în 2021, 76,89% dintre persoanele juridice au achitat până la 31 martie impozitul pe clădiri, anul acesta colectarea este de 87,64%.  În privința persoanelor fizice, procentul este de 66,39% (2022) față de 76,50% (2021). Colectarea pentru impozitul pe teren este, la 31 martie 2022, de 80,32%, față 69,06% în aceeași perioadă a anului trecut.

STPT job 1000x200

„Mă bucur că oamenii au plătit în acest interval de timp taxele și impozitele, deși sunt foarte mari, și cred că acea bonificație i-a stimulat să își achite dările. Beneficiind de această bonificație, au putut să mai reducă puțin din ele. Mă bucur că în aceste condiții deosebit de grele au reușit să plătească acești bani și de aici ține doar de noi ca primărie modul în care gestionăm banii. E important să nu îi risipim pe proiecte ieftine, ci să îi coordonăm în investițiile pe dezvoltare, în infrastructura școlilor.”, a declarat viceprimarul Cosmin Tabără.

De anul acesta, dările timișorenilor s-au majorat: s-au triplat impozitele pentru persoanele fizice care dețin clădiri nerezidențiale, iar cele pe locuințe au crescut cu 20%.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/