Timișul, al doilea exportator din România. Riscurile în contextul războiului din Ucraina

construction worker g2addd6505 1280
1000x100 (2) STPT job 1000x200

Județul Timiș este pe locul trei, după București și Ilfov, ca destinație pentru investițiile străine, arată datele cuprinse în Raportul privind starea socio-economică a județului. 5,3% din toate investițiile străine derulate la nivel național se află aici, spune președintele CJ Timiș Alin Nica. În privința exporturilor, Timișul este al doilea exportator din România, după București, cu peste 7 miliarde de euro. 

Timișul este principalul motor de dezvoltare din regiunea de vest, arată datele prezentate de președintele CJ Timiș. Cifrele indică faptul că județul a realizat în 2021 o creștere economică de 6,4%.

„Dacă ne raportăm la regiunea de Vest, Timișul este principalul motor de dezvoltare economică din regiune, 55,5 miliarde de lei a fost PIB-ul județului nostru anul trecut, practic jumătate din PIB-ul regional, pe locul doi situându-se Aradul, cu mai puțin de jumătate din performanța județului nostru. Iar cel mai slab județ este Caraș-Severin cu 12 miliarde de lei. Județul Timiș este destul de atractiv pentru investitorii străini prin prisma infrastructurii și conexiunii pe cale rutieră, dar și apropierii de Occident. Timișul e pe locul 3, după București și Ilfov, ca destinație pentru investițiile străine. Practic, noi avem aici 5,3% din toate investițiile străine derulate la nivel național, Clujul e la mai puțin de jumătate. 4,6 miliarde de euro sunt investițiile străine directe la 31 decembrie 2020 în județul nostru, cumulat în toți acești an de la când am trecut de la comunism la democrație și la economia de piață.”, a explicat Alin  Nica.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

Pe de altă parte, Timișul este al doilea exportator din România, după București, cu peste 7,3 miliarde de de euro, din care mai mult de jumătate o reprezintă exportul de materiale specifice industriei auto.

„Acum, din cauza situației în care ne aflăm din punct de vedere geopolitic, există anumite riscuri cu privire la acest domeniu și de aceea va trebui să fim foarte atenți cum diminuăm aceste riscuri și ajutăm industria noastră locală să performeze în continuare. Cei mai competitivi suntem la mașini, aparate și echipamente electrice, mai mult de jumătate din exporturile noastre, materiale de plastic și cauciuc, instrumente și aparate optice și materiale de transport.”, a concluzionat președintele CJT.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/