Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a spus că românii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani se vor putea înscrie într-un stagiu militar voluntar,...
Conducerea interimară a PSD Oravița a fost dizolvată, iar frâiele au fost preluate de Flavius Nedelcea. Cum reacționează Marțian Lepa, fostul președinte interimar al social-democraților?...
Vrea cu orice preț să pună în valoare apele termale de la Oravița, care să vindece bolnavii din Caraș-Severin, dar nu numai. După ce consilierii...
Reșița trebuie să acopere diferența de bani pentru a pune la punct toate căile de acces spre viitorul mall și aquaparc din Mociur. Este vorba...
Unde se mai poate angaja cineva în Reșița sau în Caraș-Severin cu un salariu de aproape 4.000 de lei imediat după ce a terminat școala?...
Nea Pătru Daea ne asigură că atâta timp cât ’mnealui va fi ministru, n-o să mâncăm nici langoși făcuți din făină de greieri și nici...
Trei firme s-au arătat interesate de întocmirea documentațiilor tehnice care vor sta la baza reabilitării podului de la Berzovia, la ieșire spre comuna Vermeș. Ofertele...
Cea de-a doua ediție a Festivalului de Artă Urbană Reșița va avea loc la finalul acestei săptămâni. Evenimentul este dedicat în principal tinerilor pasionați de...
Trupele antitero din cadrul jandarmeriei cărășene, împreună cu cele ale Poliției din Caraș-Severin și din Bihor s-au antrenat zilele trecute la Reșița. Structurile de intervenție...
Alina Stancovici, managerul demis al Spitalului Județean de Urgență Reșița, îl acuză pe președintele Consiliului Județean Caraș-Severin că el este de fapt cel care se...
Pe internet apar aproape zilnic imagini postate de diverse persoane care atrag atenția că în oraș nu se face curățenie și că lucrările de asfaltare...
În categoria oamenilor motivaționali, a celor care inspiră, îi influențează în bine și pe alții, o includem pe artista stabilită la New York și revenită...
Sinagoga Neologă din Lugoj, cu o istorie de peste un secol și jumătate, este și astăzi locul în care comunitatea se reunește pentru a se...
Guvernul României a aprobat săptămâna aceasta lista de exproprieri necesare pentru a putea implementa proiectul de modernizare prin care trenurile vor circula cu până la...
Zece unități de învățământ din județul Timiș vor implementa în anul școlar 2022-2023 catalogul electronic. Două dintre acestea se află la Lugoj. Potrivit datelor furnizate de...
Proiectul pentru asigurarea iluminatului în gospodării izolate obținut de Primăria Cornereva s-a derulat prin Agenția Fondului de Mediu și chiar dacă termenul de finalizare a...
Deși numărul a scăzut ușor în acest an, polițiștii cărășeni au fost chemați să intervină în 247 de cazuri de violență în familie. Asta doar...
Cea mai mare comună din Caraș-Severin ca populație, Mehadia, are în prezent 3.956 de locuitori, dar pentru a cunoaște realitatea se așteaptă rezultatele recensământului desfășurat...
O nouă amânare a procesului dintre sindicat și administrația lugojeană a fost anunțată miercuri. Noul termen a fost stabilit pentru finalul lunii, invocându-se lipsa procedurii de...
Consiliul Local Lugoj a votat în unanimitate documentația de avizare a lucrărilor de intervenții necesare reabilitării energetice a corpului de clădire C1 al spitalului Municipal...
Don Ciolacu, ce mai faci, domnule? Stai acasă pe căldurile astea? Nu ai plecat și matale în concediu? Știu eu, în Tenerife, la turci, la...
De multe ori, din cauza unor „exemplare” lipsite de orice urmă de bun-simț, te întrebi dacă are sens ca din banii publici să se mai...
Înotătorul David Popovici este sportivul român care a impresionat întreaga lume. Performerul caricaturii lugojene, Cristi Vecerdea – CRIV, pe fază, ca de obicei, i-a făcut...
O epopee horror și o adaptare a unui bestseller internațional sunt premierele propuse în această săptămână de cinematografele din Caraș-Severin. Oferte de neratat săptămâna aceasta...
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a dat publicității recent lista cu obiective de investiții din județul Caraș-Severin finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel...
Municipalitatea lugojeană a inițiat primele discuții pentru înființarea unei zone metropolitane, împreună cu cele mai apropiate comune de urbea de pe Timiș. Ideea prefigurează atragerea...
Administrația lugojeană își reorganizează serviciul ce administra piața și târgul de vechituri, care vor fi gestionate în viitor de noua Societate Administrare Patrimoniu, pentru a...
Atenție la SMS-urile, e-mailurile sau mesajele primite pe social media care cer resetarea parolei de Instagram! Acestea pot duce la pierderea accesului la cont, susțin...
Planeta are resurse limitate. Economiseşte-le! Este îndemnul campaniei „Timişoara Reciclează”, organizată de Iulius Town şi ECOTIC. La minimum 5 kilograme de deșeuri DEEE, donatorii pot...
Polițiștii din Caraș-Severin au scris amenzi pe bandă rulantă pe parcursul săptămânii trecute. Aproape 600 de sancțiuni au fost aplicate pentru șoferii prea grăbiți. Jumătate...
Zece concerte de muzică clasică vor avea loc în tot atâtea spații neconvenționale din România. Pe listă se află și Reșița! Reșița a fost inclusă...
Orăvițenii care trăiesc în locuințe de tip multifamilial pot beneficia de reabilitarea gratuită a clădirilor. Ei trebuie să se adreseze urgent Primăriei. O singură zi...