La acest depozit urmează ca locuitorii municipiului să depună deșeurile care nu sunt ridicate în pubelele individuale, precum: deșeuri voluminoase, deșeuri textile, deșeuri din lemn,...
Polițiștii de frontieră din Caraș-Severin și-au făcut datoria și au îndeplinite sarcinile impuse pentru ca țara noastră să fie admisă în Schengen. De altfel, toate...
Europarlamentarul Maria Grapini i-a solicitat, prin intermediul unei scrisori deschise, președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen demararea de urgență a procedurilor de modificare a...
Regiunea Vest va beneficia de un hub de digitalizare, odată cu Programul Regional Vest 2021-2027. DigiVest va fi lansat în luna ianuarie și va oferi...
Începând cu 14 decembrie, la Timișoara încep manifestările menite să amintească de Revoluția din Decembrie 1989. Acestea sunt organizate de municipalitate, în colaborare cu asociațiile...
Zilele trecute, m-am nimerit în același loc cu Romi al nostru de la CJ. N-a fost nimic premeditat. Așa a fost să fie, iar dacă...
Liderul PMP Caraș-Severin, profesorul Lucian Voina, acuză actuala guvernare că îşi fundamentează veniturile bugetare pe creşterea preţurilor, anularea facilităţilor fiscale şi majorarea impozitelor locale. „Deşi...
Politicieni de mare calibru, oameni grei în Ministerul de Interne, milionari de carton, șmenari și bișnițari de ultima speță, foști procurori, avocați, executori și evaluatori,...
Un nou parteneriat între județele din vestul țării ar putea aduce în Caraș-Severin peste 50 de milioane de euro. Este vorba despre proiectul „Cu bicicleta...
Spune Victor Terteleacă, primarul comunei Iablanița, care are nevoie de bani ca de aer pentru continuarea investițiilor de modernizare a infrastructurii locale. Edilul din Iablanița...
Peste 900 de proiecte au fost contractate până acum prin Programul Operațional Regional 2014-2020, numai în regiunea de vest. Valoarea totală a acestora este de...
Organizatorii evenimentelor din anul în care Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii au făcut publice detaliile cu privire la deschiderea evenimentului, dar...
Ca la noi… Termenele prevăzute în contractele de lucrări sunt mereu încălcate și, așa cum se știe, tot timpul alții sunt vinovați. Consolidarea Drumului Național...
Deputatul PSD de Timiș Alfred Simonis a anunțat că luni a fost depusă cererea de finanțare prin PNRR pentru viitorul Institut Oncologic de la Timișoara....
„Sunt cel puțin 100 de kilometri de drum de mare viteză care vor putea fi deschiși anul viitor, dar pentru a atinge aceste rezultate, trebuie...
Grijă mare de unde cumpărați carnea de porc, avertizează inspectorii sanitari-veterinari cărășeni, după ce pe raza județului au fost depistate mai multe focare de trichineloză....
Doi dintre parlamentarii USR de Timiș au anunțat care sunt amendamentele pe care vor să le aducă bugetului de stat pentru 2023. Acestea vizează viitorul...
Refuzul Austriei de a accepta țara noastră în Schengen a stârnit un val de reacții negative îndreptate împotriva firmelor austriece din România. Boicotul ar trebui...
Buziașul demonstrează că se poate investi în turismul balnear! Printr-un proiect de peste 21 de milioane de lei, stațiunea se va dezvolta și se va...
Primarul Reșiței nu a confirmat deocamdată că va candida pentru un nou mandat în 2024, iar cifrele din sondajele de opinie îl îndreptățesc la mai...
Dominic Fritz anunță că peste câteva zile vor ajunge la Timișoara primele patru autobuze electrice cumpărate cu bani europeni. „Prin aspect, noile mijloace de transport...
Recent, reșițeanca a apărut în câteva episoade ale celui mai urmărit serial din România, „Las Fierbinți”, transmis de Pro TV, un serial de umor, cu...
O suplimentare de fonduri l-a pus în dificultate pe președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. Nu pentru că banii ar fi fost prea mulți, ci pentru că...
După ce a reușit să pună la punct infrastructura locală în cei zece ani de mandat, primarul social-democrat Ilie Boboescu consideră că a venit momentul...
Alexandru Sporea, primarul comunei Forotic, a avut de curând mai multe întâlniri cu reprezentanți ai Institutului Național al Patrimoniului pentru întocmirea dosarului de nominalizare a...
Colinde, fapte de suflet și pentru suflet, un carusel de bucurii în ajun de sărbători. Moș Crăciun a venit și în acest an, cu un...
Perspectiva pe care omul de afaceri Gabriel Olariu a dat-o aeroportului de la Caransebeș e pe punctul de a schimba spectaculos soarta județului. Banat Airport...
Începând de luni, la Timișoara sunt șanse să cadă primii fulgi de nea. În aceste condiții, primăria anunță că firma care se ocupă de deszăpezire...
Românii din Austria sunt iritați că de la București tocmai branșa îngrijirii este neglijată! Politicienii noștri care au negociat intrarea în Schengen n-au știut să...
Copacii seculari de la Castelul Huniade nu mai adăpostesc celebrele bufnițe, odinioară una dintre atracțiile curții interioare ale celui mai vechi imobil din Timișoara. Păsările...
Rezultatele slabe de până acum ale președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin sunt puse de Nelu Popa și pe seama faptului că bunul său prieten ar fi...
Opinia exprimată de Romeo Dunca pe tema refuzului intrării României în Schengen a primit o replică acidă de la nivel înalt. Prezent astăzi la Reșița,...