Peste 50 de milioane de euro pentru Caraș-Severin! Proiectul care pune județul pe harta europeană de cicloturism

woman cycling on road, fondo, trentino, italy
casinoherculane by sungarden

Un nou parteneriat între județele din vestul țării ar putea aduce în Caraș-Severin peste 50 de milioane de euro. Este vorba despre proiectul „Cu bicicleta prin vest – traseu cicloturistic”, depus spre finanțare prin PNRR.

Componenta 11 – Turism și cultură din cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență oferă o șansă colosală județului Caraș-Severin. Poate cel mai mare proiect din toate timpurile ar urma să ducă la amenajarea a 686 de kilometri de trasee cicloturistice pe raza județului, conectând zona la rutele europene deja amenajate.

publicitate online in ziar Express de Banat

„Ghidul a presupus mai multe lucruri, în special crearea de parteneriate. Noi, ca să avem continuitate, ne-am asociat într-un parteneriat cu Timișul, Aradul și Hunedoara, Timișul fiind lider de parteneriat. Traseul a pornit din Arad către Timișoara, Hunedoara și apoi spre noi.

Pe teritoriul nostru, spre bucuria tuturor, avem aproximativ 686 de kilometri. Acești kilometri se împart: avem pe Via Carpatica aproximativ 171 de kilometri, Via Transilvanica – 204, EuroVelo 13 și 6 – 157 și alte tipuri de trasee – aproximativ 153 de kilometri.

Velo intră la noi în județ prin comuna Forotic, Comorâște și merge de-a lungul graniței până la Berzasca. De acolo mai există niște ramificații spre Sichevița. De acolo începem să ne legăm pe Via Carpatica. Via Transilvanica intră la noi în județ de la Timișoara prin comuna Băuțar, prima localitate fiind Bucova, și de acolo se extinde la Caransebeș și merge mai departe.”, explică șefa Serviciului Proiecte, Cristina Mocanu.

cristina mocanu cj

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Prin PNRR s-a alocat o sumă colosală per kilometru – 82.500 de euro! În total, pentru cei 686 de kilometri, Caraș-Severinul ar trebui să primească 56,6 milioane de euro. Tocmai de aceea este posibil că administrația județeană să facă economii pe care să le folosească pentru extinderea traseelor.

Fiind un apel competitiv, în care se va lua în calcul punctajul adunat pe fiecare proiect, șansele parteneriatului sunt uriașe, este de părere Cristina Mocanu.

Aproape 50 de primării din județ au aprobat deja hotărârile de consiliu local prin care își dau acordul că aceste trasee să treacă prin comunitățile pe care le administrează. Într-o ședință extraordinară derulată vineri, 9 decembrie, și consilierii județeni au aprobat asocierea cu celelalte 3 județe pentru a depune acest proiect spre finanțare.

Apelul de proiecte pentru Componenta C11 s-a încheiat duminică, 11 decembrie, la ora 23.59. Ministerul Dezvoltării anunță că bugetul de 247,5 milioane de euro a fost depășit cu mult, la fel și suprafața de 3.000 de kilometri prevăzută. Autoritățile administrației locale au depus 10 cereri de finanțare (aici fiind inclus și proiectul din vestul țării), în valoare totală de 643.635.300 de euro, pentru amenajarea a 6.556 km trasee cicloturistice, lupta fiind acerbă.

„Ne propunem ca, până pe 18 decembrie 2022, să evaluăm toate cererile de finanțare depuse, urmând ca, pe 19 decembrie 2022, să se publice rezultatul evaluării.”, anunță ministrul Attila Cseke.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/