Gorzo, Hrușcă și cu Romi!

Zilele trecute, m-am nimerit în același loc cu Romi al nostru de la CJ. N-a fost nimic premeditat. Așa a fost să fie, iar dacă vreți să mă credeți, a fost haios și, pe undeva, chiar hazliu. Eu și puiucu la aceeași masă. El la cravata, tocmai terminase o ședință extraordinară, eu, în hainele de oraș. A fost chiar fain, la câteva ore după publicarea editorialului „Romi, ridică-te de pe bordură să nu faci hemoroizi.”

Mă așteptam să-mi bată obrazul după cele scrise acolo. Dar nu, nu s-a supărat, cum de altfel nici eu nu am pus la suflet toate glumițele pe care le spunea la adresa mea. A încercat să fie spiritual, chiar miștocar, dar nici eu nu m-am lăsat. Concluzia, una singură, i-a aparținut: „eu nu pot fi prieten cu dumneata niciodată!”. A spus-o cu atât năduf, de parcă eu aș putea…

Pentru cei care nu știți, Romi, ajuns președintele CJ nici el nu știe cum, e născut în Ieud, Maramureșul istoric în care au trăit dacii liberi. Și tot acolo au venit pe lume două nume grele ale culturii noastre: Ștefan Hrușcă și Gorzo. Unul mai celebru decât celălalt. Între ei, puiucu care, repet, nici nu visa când păzea oile și mâna marvele că va ajunge domn mare la oraș, ba chiar milionar cu elicopter la scară. Știam că lui Gorzo, cel cu grămada aia de lemne din fața muzeului din Reșița, Romi i-a cumpărat o lucrare de dimensiuni mari, pe care ar fi dat vreo 15.000 de euro. Și nu pentru că ar deosebi o lucrare în ulei de alta în acuarelă ori ar fi un mare colecționar de tablouri, ci pentru a se da grande în fața lui Gorzo. Ceva de genul: „Bă, Mitre (de la Dumitru), eu m-am ajuns, sunt milionar în euroi, hai să-ți fac vânzare că, vorba aia, ce-s 15.000 de euro pentru mine.”

Plecând de la chestia asta, i-am sugerat să-l invite pe Hrușcă la Reșița. Poate și la Caransebeș (la Oțelu Roșu, nu, pentru că primarul Luca Mălăiescu l-a făcut pe la spate cu ADI Intercom Deșeuri), că așa e frumos. Că la banii lui, și-ar putea permite să cheme tot ce a mai rămas din Cenaclul Flacăra să cânte în Piața Prefecturii, pe munte, la Dumbrăvița. Să-l invite, mai cu seamă că mama lui Hrușcă i-a fost dăscăliță. A recunoscut-o și el, și mă gândeam că de dragul altor vremuri îl sună pe acesta. Am văzut că ezită și am plusat, doar, doar l-aș fi ambiționat: „bă, Romi, te lași la Lăiță Beg, primarul de la Marga care, an de an, aduce cei mai vestiți colindători din Maramureș? Sau la Adi Dumbravă, managerul spitalului din Caransebeș, care nu are banii tăi? Tu, ditamai milionarul?” S-a uitat lung la mine și a dat din mână de parcă ar fi vrut să spună: „las-o mai moale cu gargara asta.”. Apoi a schimbat subiectul, punând placa aia cu Mocioalcă, Hurduzeu, Popovici, cu update primăriile din Obreja, Brebu, Turnu Ruieni și Zăvoi. Adică ceea ce știe să facă cel mai bine de doi ani și ceva. Să dea vina pe alții.

Toți ceilalți îl ascultau respectuos că, deh, de asta stăteau la masă cu președintele CJ, numai eu îmi băteam capul cu o întrebare care nu-mi dădea pace: de ce n-o fi vrând să-l invite pe Ștefan Hrușcă să colinde la Reșița? L-o fi caftit cantautorul în copilărie, prinzându-l la cireșe, ori amintirile legate de notele slabe primite de la mama acestuia îl urmăresc și acum? Dumnezeu, știe. Cert e că Romi al nostru a ratat încă o ocazie să facă o faptă bună, una care să bucure mai ales pe cei care văd în el salvatorul județului.