Nu te pune cu mine că te belesc!

Baciul ardelean își începuse dimineața cum nu se poate mai bine. Un mic dejun consistent, sănătos, cu brânză, clisă, ceapă și mămăligă, toate din producția proprie, cu un ceai din fructe de pădure culese cu mâna lui, câteva like-uri și două, trei comentarii la postările legate de criza politică de la București. Cer senin, cadru idilic parcă luat cu copy-paste din balada populară, cu miorițe în mare formă, cu câini ciobănești hârjonindu-se în spatele târlei.

Nimic din toate astea nu anunța ce avea să se întâmple cu baciul nostru care tocmai pornise cu turma sa de oi spre locul de pășunat. Pe unde trecea dânsul, gâzele râdeau la soare, florile parcă mai mult înfloreau, păsările ciripeau, iar apele repezi de munte săltau voioase peste pietrele întâlnite în cale. Să tot trăiești, cum îi spunea adesea băciței pe care, de regulă, o lăsa la stână să închege laptele, să facă jintiță, caș și brânză, dar și să țină legătura, prin wahtsApp și e-mail, cu clienții tradiționali.

Și cum mergea el așa, cântând câte o jiană din fluier și caval, numa’ ce se trezește cu ursul în față. Unul, mai ceva ca ăla din reclama cu berea Ursus și prietenii săi. Dă să-l ocolească, namila după el. Asmute câinii, ursul își arată colții. Încearcă să-l ia cu vorba bună și pe un ton pacifist: „Dă-te, bă, la o parte, și nu-mi strica ziua. Vezi-ți de treaba ta, că nici pe mine nu mă interesează ce faci și pe unde umbli în timpul liber. Nu te pune cu mine, că eu la viața mea am făcut și Jiu Jistu, și Kendo, și Kung-Fu. De toate.” Ursache, nimic. Flămând, cu poftă mare de mâncare. O oiță, un berbecuț, orice care să-i potolească foamea.

Ursul în două labe, gata de luptă, baciul, cu vechi state în ale ciobăniei, ridică boata deasupra capului, instinct împrumutat din tehnicile asiatice de apărare. Moș Martin îi smulge boata și e gata să se arunce asupra lui. Cu un ultim efort, baciul nostru apucă toporul de coadă, face un pas înapoi, bate pe un picior ca săritorii la proba de înălțime, se înalță, apoi îl pălește pe Ursache drept în moalele capului. O dată, de două ori, până când simte că lighioana pădurii protejată de parlamentari nu mai mișcă. „Na, ți-am spus să te potolești, că dai de dracu cu mine. Că te belesc de blană.” Și l-a belit, cât a fost el de urs.

Faptă de vitejie, cu care să deschizi orice jurnal TV de știri, de pus în ramă, de mare curaj și de povestit nepoților, dar nu și polițiștilor care i-au întocmit dosar penal, acuzându-l de toate infracțiunile posibile: jignire, agresiune verbală și fizică, amenințări, înjurii, miștocării (e drept, l-a făcut animal), loviri cu un obiect contondent, ba chiar și cu unul ascuțit, pentru ca în final să-i încadreze fapta la infracțiunea de „braconaj”. Bine i-a făcut. Să se învețe minte ca altădată (după ce va ieși de la Popa Șapcă), să nu-și mai pună mintea cu ursul. Să nu-i mai dea în cap, și nici măcar să asmute câinii pe el. Că vorba aia, cu o oiță, două în plus, nu o să sărăcească.

• Tweet
• Pin It