Anul acesta, odată cu ediția aniversară 30 de ani Gărâna Jazz Fest, atenția este îndreptată către unul dintre locurile care au devenit parte din povestea muzicală, și anume Biserica Romano-Catolică din Văliug. O serie de lucrări de „prim-ajutor” pentru clădire, realizate cu voluntarii, împreună cu Ambulanța pentru Monumente – Banat, vor înfrumuseța capodopera arhitecturală.
În 2016, atunci când Gărâna Jazz Festival sărbătorea 20 de ediții, Fundația Culturală Jazz Banat a organizat primele concerte în cadrul Bisericii Romano-Catolice din Văliug. De atunci, acest spațiu aparte a devenit parte din experiența Gărâna, găzduind zeci de concerte și seri care au adus oamenii mai aproape unii de alții prin jazz.
Astăzi, la Gărâna Jazz Festival 2026 – Anniversary Edition, organizatorii spun că este momentul să întoarcă o parte din această generozitate. „În semn de mulțumire pentru găzduire, venim în întâmpinarea comunității din Văliug cu o serie de lucrări de „prim-ajutor” pentru clădire, realizate împreună cu Ambulanța pentru Monumente – Banat.”
Intervenția nu este una improvizată și nici un experiment pentru amatori. Lucrările vor fi coordonate de specialiști și echipe cu experiență în conservarea patrimoniului construit, iar activitățile au caracter de prevenție și punere în siguranță, intervenții esențiale pentru protejarea clădirii și prevenirea degradărilor majore.
Echipa formată din arhitecți, ingineri structurali, biologi, geotehnicieni, artiști și voluntari va realiza o serie de intervenții prin metode minim invazive:
– se va repara și stabiliza zidurile prin injectări cu mortare fluide;
– se vor pregăti straturile necesare refacerii pardoselii;
– se va analiza fiecare element din lemn și vom conserva cât mai mult din materialul original.
Voluntarii vor lucra alături de profesioniști, într-un cadru organizat, sigur și prietenos, unde vor putea contribui concret și învăța despre patrimoniu, materiale tradiționale și responsabilitate față de spațiile comunității.
Dar, ca în orice intervenție a Ambulanței pentru Monumente, cel mai important ingredient sunt oamenii.
Așadar, dacă dorești să:
– înveți tehnici tradiționale și soluții contemporane de conservare;
– participi la un proiect real de protejare a patrimoniului;
– vezi îndeaproape o pardoseală unică în regiune;
– faci parte dintr-o echipă profesionistă și prietenoasă, atunci ești invitat să te alături echipei de voluntari.
„Voluntarii selectați devin automat invitații noștri la concertele Gărâna Jazz Festival 2026 – Anniversary Edition. Pentru noi, acest apel este o formă de grijă și recunoștință față de un loc care, ani la rând, a primit cu aceeași deschidere zeci de muzicieni și mii de oameni.”
Înscrierile se pot face AICI.