Posibila desființare a agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială discutată în Parlament a primit astăzi un prim avertisment și de la angajații instituției din...
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat astăzi că a fost modificat regulamentul de organizare astfel încât atunci când se vor întoarce la ore cadrele didactice...
Greva din Educație va continua și marți, au anunțat reprezentanții sindicatelor la finalul negocierilor avute astăzi cu cei din Guvern. În acest context, ministrul Ligia...
Greva din Educație continuă, după ce profesorii au respins oferta Guvernului care prevedea acordarea unor carduri de 2.500 de lei, în două tranșe. „Este o...
„Singurii care au de pierdut dacă greva se declanșează, în ciuda dorinței noastre de dialog și negociere, sunt părinții și elevii.”, susține premierul Nicolae Ciucă....
Peste 40% dintre dascălii care predau în unitățile de învățământ din județul Timiș vor intra de luni, 22 mai, în grevă generală. Inspectoratul Școlar Timiș...
Nu doar angajații din Educație sunt nemulțumiți față de sistem, ci și cei din Sănătate. Așa că, pe lângă greva profesorilor, un alt protest este...
Deși spune că înțelege problemele și nevoile dascălilor, deputatul cărășean este de părere că elevii nu trebuie să fie afectați în niciun fel de greva...
Aproximativ 3.500 de dascăli din județul Timiș au participat, miercuri, la greva de avertisment organizată în școli din întreaga țară. Profesorii se pregătesc de greva...
Dascăli din întreaga țară organizează miercuri o grevă de avertisment. La nivelul județului Timiș, aproximativ 1.500 de profesori nu-și vor ține orele între 11.00 și...
Angajații spitalelor din Reșița și Caransebeș se vor alătura membrilor Sanitas din județul Caraș-Severin pentru a participa la un miting și un marș mâine, 19...
Astăzi este ultima zi de lucru pentru Garda Națională de Mediu. Toate comisariatele din țară întrerup activitatea începând de mâine dimineață. Cei 11 angajați ai...
Reprezentanții autorităților de mediu s-au reunit la București pentru a stabili la ce metode trebuie să recurgă pentru a-și câștiga dreptul, acela de a primi...
Personalul spitalelor din Reșița și Caransebeș a intrat, în această dimineață, în grevă generală din cauza nemulțumirilor privind plata sporurilor. Protestul are termen nelimitat, până...
Greva de avertisment de joi a angajaților UEMR, atât membri ai Sindicatului FIRES, cât şi personal neafiliat la organizaţia sindicală, va fi urmată de o...
Mai puțin de jumătate dintre profesorii universității reșițene au participat astăzi la greva de avertisment care a avut loc în amfiteatru. Sindicaliștii au pus...
Angajații din administrația publică locală au declanșat astăzi protestul împotriva Guvernului Ponta, nemulțumiți de salariile mici pe care le au. În județ însă, peste 200...
Liderul CNS Cartel ALFA Caraş-Severin intenţionează să scoată funcţionarii în stradă după ce a găsit încă un argument pentru declanşarea grevei generale în administraţia publică...
După ce au avut loc negocieri zilele trecute între sindicalişti şi reprezentanţi ai Guvernului şi nu s-a ajuns la niciun acord, angajaţii sistemului sanitar vor...