Criticat dur pentru halul în care se prezintă drumurile județene din Caraș-Severin, președintele Consiliului Județean nu le dă speranțe de mai bine cărășenilor nici în...
88,31% din localitățile județului Caraș-Severin nu au acces în prezent la rețeaua de gaze naturale. Prin Programul Național „Anghel Saligny” au fost alocați în acest...
Moara de la Valeapai, județul Caraș-Severin, a fost construită în 1864 pe râul Pogăniș. În anul 1906 a fost refăcută și a funcționat până la...
Colegiul Medicilor atrage atenția că legea aflată în promulgare, ce vizează profesia medicală și funcționarea instituției, a fost realizată fără consultarea specialiștilor. Reprezentanții CMR spun...
Cea mai recentă raportare transmisă de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Caraș-Severin arată că mai bine de 2.300 de persoane erau în...
1.336.906.512 lei vor ajunge în Caraș-Severin prin programul Anghel Saligny pentru proiecte de dezvoltare locală, ca urmare a deciziei Guvernului Ciucă! „Prin inițiativa PNL cuprinsă...
Zeci de pachete cu alimente au fost distribuite de voluntarii Asociației „Acasă în Banat” familiilor nevoiașe din județele Timiș și Caraș-Severin, în cadrul proiectului „Dar...
Un drum care distruge nervii șoferilor ar putea fi reparat în această vară. Nu vorbim despre modernizare, așa cum se tot așteaptă de ani buni...
Asociația „Acasă în Banat” a dat startul unei campanii de sprijinire a unor familii nevoiașe din județele Timiș și Caraș-Severin. Campania se derulează deja de...
Cifrele rezultate în urma simulărilor examenului de bacalaureat nu sunt tocmai optimiste. Ceva mai mult de jumătate din totalul elevilor din clasele a XII-a și...
„Sprijin pentru România” este un pachet de măsuri economico-sociale prin care Guvernul condus de prim-ministrul PNL sprijină mediul de afaceri, protejează locurile de muncă, investițiile...
I-a făcut praf pe foștii șefi ai Consiliului Județean în campania electorală și a promis că va dezvolta Caraș-Severinul, dar acum a venit rândul său...
Primarul Reșiței s-a asigurat că viitoarele lucrări de modernizare a infrastructurii de apă și canal, care se vor derula în oraș, vor fi executate exemplar,...
Din cauza scăderii drastice a numărului de persoane care decid să se imunizeze împotriva COVID-19, mai multe centre de vaccinare din Caraș-Severin își vor opri...
Au temporar domiciliul în Caraș-Severin, dar nu renunță la educație. Au apărut primele cereri în județ din partea unor părinți ucraineni care vor să își...
Deputatul PNL de Caraș-Severin, chirurgul Jaro Marșalic, a fost unul dintre principalii susținători ai proiectului de lege care le permite celor care au venit să...
Așa cum s-a întâmplat și la ultimele ediții care s-au desfășurat înainte de instaurarea pandemiei, Express de Banat s-a clasat din nou pe primul loc...
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a desemnat câștigătorul pentru trei contracte de întreținere periodică a trei poduri situate pe drumurile naționale din județele...
Prefectura Caraș-Severin anunță că programul cu publicul se prelungește la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte din cauza numărului ridicat al cererilor. Potrivit platformei online de...
Senatorul PNL de Caraș-Severin îl apăra pe Romeo Dunca în fața valului de critici generat de situația catastrofală a mai multor drumuri județene și arată...
Deși nimeni nu mai vorbește de o săptămână despre pandemie, cazurile de COVID-19 încă există, iar zilnic sunt raportate mii de îmbolnăviri. În Caraș-Severin incidența...
Deși oamenii cu suflet din Caraș-Severin s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe semenii care fug din calea conflictului armat din Ucraina, momentan nu este nevoie...
Românii din vestul țării s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe ucrainenii care fug din calea războiului. S-a dat startul unor acțiuni de strângere de alimente,...
Cea mai mare satisfacție apare atunci când se văd rezultatele. Un exemplu în acest sens se găsește chiar în peisajul bănățean. Datorită implicării Organizației Salvați...
Primii pași pentru ridicarea noului spital județean din Reșița vor fi îndrumați de experți din străinătate! Nouă firme mari de proiectare s-au arătat interesate să...
Cu 8 milioane de euro în plus în buget față de anul trecut, Romeo Dunca preferă să plătească studii de fezabilitate pentru proiecte mai degrabă...
Consiliul Județean plătește milioane de euro pe studii de fezabilitate care au toate șansele să rămână uitate prin sertare! Președintele Dunca pretinde că dezvoltă Caraș-Severinul!...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin e indicat de opoziție ca fiind singurul vinovat pentru că nici la a doua încercare nu a fost votat proiectul privind...
Un bărbat de 33 de ani din Alba Iulia a fost reținut marți după ce a corupt mai mulți minori pe internet și a întreținut...
Aproape 90 de amenzi au fost aplicate anul trecut de Biroul pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin în urma a peste 70 de controale. Au fost soluționate...
Aproape 2.300 de cărășeni s-au infectat cu coronavirus în ultimele două săptămâni, anunță astăzi Direcția de Sănătate Publică a județului. O singură localitate are zero...
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a lansat licitații pentru a achiziționa ținutele necesare personalului angajat la Direcția Silvică din Caraș-Severin. Este cunoscut faptul că...