Președintele PNL Timiș a aflat de ce a fost demis secretarul general adjunct al Guvernului, Bogdan Ghelbere, singurul liberal pe care filiala l-a avut reprezentant...
O femeie de 72 de ani din Mehadia a murit în această seară. A fost lovită de un TIR în timp ce traversa DN 6...
„Educație pentru noua generație” este proiectul care va guverna întregul an rotarian și pentru care se canalizează toată energia, pasiunea și dăruirea membrilor din Clubul...
Daniel Crista a ajuns în top 4 mondial anul trecut, iar în 2020 a reușit să câștige prima medalie pentru ciclismul românesc în 80 de...
În Lugoj s-a deschis prima sală de yoga, care practică stilurile de meditație și recuperare energetică în tradiția spirituală și filozofia inițiată și promovată de...
Peste 120 de locuri de muncă sunt puse la dispoziția românilor care doresc să lucreze dincolo de granițele țării. Cele mai multe oferte vin din...
Filiala PNL Caraș-Severin e cea mai bună din zona de vest și una dintre primele în țară, Vela, Popa și Dunca fiind mult peste omologii...
Senatorul social-democrat Ion Mocioalcă a confirmat zvonurile potrivit cărora mai mulți edili-șefi din județ, aleși pe listele PNL, vor candida în 2024 sub sigla PSD!...
Traseul Via Transilvanica, cel care traversează și județul Caraș-Severin, este o șansă imensă pentru dezvoltarea turismului. O spune Cristian Ghinea, fostul ministru al Investițiilor și...
Primarul Reșiței este printre cei mai valoroși oameni din PNL, cu o cotă de încredere de câteva ori mai mare decât cea a partidului și...
Deputatul PNL Dumitru Rujan dezminte informațiile potrivit cărora sondajul de opinie făcut la comanda liberalilor în Caransebeș ar indica o victorie la pas a lui...
Casa de Cultură a Municipiului Lugoj primește 100.000 de lei de la bugetul local pentru cinci acțiuni culturale. Consiliul Local Lugoj a aprobat, într-o ședință extraordinară, agenda...
Liderul PMP Caraș-Severin, Lucian Voina, anunță că partidul nu va dispărea în Caraș-Severin după ce i-a pierdut pe fostul președinte și pe cei patru primari,...
Trei bărbați din județul Timiș au fost reținuți aseară, pentru 24 de ore, după ce ar fi tâlhărit o bătrână din Reșița! Polițiștii de la...
Consilierii locali au aprobat, în ultima ședința extraordinară cuantumul burselor școlare care vor fi acordate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din municipiul...
La finalul proiectului prin care producătorul britanic Charlie Ottley, realizatorul Wild Carpathia, a realizat mai multe clipuri de promovare pentru județul Timiș, în perspectiva Timișoara...
Alin Nica îi răspunde deputatului PSD de Timiș, Alfred Simonis, care îl acuza că ar lucra doar o oră pe zi. „Cred că din birou,...
Echipa de volei a CSM Lugoj este nevoită să joace două meciuri pe alte terenuri, din cauza situației în care se află sala de sport...
Un grav accident de circulație a avut în loc în această după-amiază pe Drumul Național 6, în zona localității Domașnea. O mașină și un TIR...
În fața a peste 1.000 de social-democrați cărășeni veniți să-l reconfirme președinte al filialei județene, Silviu Hurduzeu a declanșat cel mai dur atac de până...
Ionuț Popovici, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin, anunță că au fost suplimentate fondurile spitalelor din Reșița și Caransebeș pentru achiziționarea de proteze necesare...
Magazinele din Iulius Town s-au pregătit special pentru ca tu să ai parte de încă o sesiune de shopping, care să-ți aducă și mai multe...
Fostul președinte PMP Caraș-Severin a demisionat din partid și automat își pierde calitatea de consilier județean. Astăzi urmează să fie confirmat într-o funcție importantă în...
Peste porcină africană a lovit și în județul Caraș-Severin. Peste 200 de mistreți au fost identificați până acum cu acest virus. Trei fonduri de vânătoare...
În fața avalanșei de acuzații potrivit cărora în loc să dezvolte Caraș-Severinul, așa cum a promis în campania electorală, e preocupat doar de propriile afaceri,...
Teatrul de Vest din Reșița va deschide Festivalul Internațional „New Wave” cu premiera spectacolului „Județul fără caiși”, care va duce publicul înapoi în anii ’80,...
O femeie s-a trezit fără bani într-o sală de jocuri mecanice din Reșița. Nu pentru că i-a pierdut la păcănele, ci pentru că cineva i-a...
Romeo Dunca a măsurat un strat de asfalt mai gros decât ar fi avut obligația să toarne pe tronsonul de drum județean Secășeni – Grădinari...
Cea de-a doua ediție a Festivalului de Teatru „New Wave” promite să aducă la Reșița spectacole de neuitat și, în același timp, să facă orașul...
Flăcările au izbucnit după miezul nopții. Pompierii au găsit în interiorul casei un bărbat decedat. Incendiul a izbucnit azi-noapte, în jurul orei 00.30, la o...
Cu sau fără susținerea Partidului Național Liberal, Claudiu Buciu este determinat să mai candideze încă o dată la Primăria Lugoj. La începutul lunii octombrie, Claudiu...
O crimă odioasă petrecută la mijlocul lunii februarie în comuna Constantin Daicoviciu a îngrozit două județe. O tânără de 32 de ani a fost ucisă...