Pânzele sus și toate forțele îndreptate spre tineri. Rotary Club Caransebeș susține excelența în educație!

whatsapp image 2022 11 20 at 20.41.22 (1)
gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

„Educație pentru noua generație” este proiectul care va guverna întregul an rotarian și pentru care se canalizează toată energia, pasiunea și dăruirea membrilor din Clubul Rotary Caransebeș. La balul caritabil al faptelor bune s-au unit forțele unor oameni conectați prin aceeași viziune, gânduri bune și idealuri. 

A fost o seară de gală la Caransebeș unde peste 180 de rotarieni au celebrat prietenia, element definitoriu în comunitatea Rotary, și unde excelența în educație a fost motivul pentru care s-au strâns fonduri, în acest an. Pentru că tinerii sunt viitorul de mâine, noul proiect al Rotary Caransebeș se îndreaptă spre elevii din zonă ce vor fi încurajați să îndrăznească și să vizeze, să aibă acces, atât ei, cât și cadrele didactice, la un nou sistem de învățare, digitalizat și performant.

„Sunt mândru că fac parte dintr-o organizație mondială care se implică cu pasiune și dăruire în nenumărate proiecte pentru oameni. Cred în misiunea noastră că suntem o asociație internațională a liderilor, formată din oameni de afaceri si profesioniști care își unesc forțele și acționează, încurajând legăturile dintre oameni, prietenia și contribuind la schimbări de durată în viața celorlalți.

De peste 100 de ani, membrii Rotary din întreaga lume își folosesc energia, pasiunea și inteligența, implicându-se în diferite proiecte prin care lumea chiar să devină mai bună. Nu pentru noi suntem aici, ci pentru ca uniți să contribuim la binele oamenilor din orice colț al lumii ar fi ei. Proiectul de acum este sprijinit din fondurile care s-au strâns din acest mandat rotarian, iar susținerea tinerei generații se va concretiza prin donarea de echipamente, adaptate vremurilor de astăzi, table smart, imprimante, proiectoare și alte materiale necesare desfășurării cursurilor la cele mai ridicate standarde.”, a declarat Lucian Ioan Zăt, președintele Rotary Club Caransebeș.

„Copiii de azi pot fi adulții educați și împliniți de mâine!”

„Imagine Rotary” este motto-ul pe care îl transmite și Daniel Florin Mărginean, guvernatorul Rotary District 2241 pentru România și Republica Moldova, prezent la bal și care s-a declarat, înainte de toate, prietenul membrilor Rotary din Caransebeș.

„Am văzut o dezvoltare în ultimii ani a comunității din Caransebeș si sunt convins că și Rotary, prin toți acești oameni minunați care îmi sunt prieteni, si-a pus amprenta, iar asta nu poate decât să mă bucure. Rotary Caransebeș este un club de suflet pentru că am foarte mulți prieteni aici, deși este un oraș micuț, am întâlnit aici, de fiecare dată oameni foarte implicați, oameni cu suflet mare, și pe lângă asta suntem prieteni, pentru că la baza Rotary stă prietenia. Fără prietenie nu putem să facem aceste proiecte minunate.

Este un bal care a revenit după trei ani și ne bucurăm că suntem din nou împreună. Prin acest proiect vrem să transmitem încredere elevilor, să implementăm un nou sistem de învățare bazat pe încredere. Peste 250 de scoli au urmat acest sistem și alte 300 de școli din România și Republica Moldova așteaptă să implementeze sistemul. Nu schimbă programa, ci doar modul de predare. Tot în cadrul acestui program vrem să facem orientare în carieră pentru tineri și vrem să ne implicăm în zonele din rural, dar și din oraș, și să dotăm școlile cu tehnică smart. 
Întotdeauna Rotary s-a implicat în cele 7 arii de acțiune și foarte mulți ani Rotary a premiat excelența. Am susținut elevii nevoiași care excelează în educație și i-am primit în orașe, i-am cazat și am îndreptat fondurile spre susținerea acestora.

Anul acesta, tema generală propusă de Jennifer Jones, prima femeie președinte al Rotary Internațional,  este Imagine Rotary. O lume în care ne vom trezi în fiecare dimineață cu gândul că vom putea schimba lumea în bine. Să nu ne imaginăm ieri, să ne imaginăm mâine!” – Daniel Florin Mărginean, guvernatorul Rotary District 2241 pentru România și Republica Moldova.

Guvernatorul a mai completat faptul că peste 1,8 milioane de dolari au fost implementați prin global granturi în România și Republica Moldova doar în perioada Covid. Alte 50 de milioane de dolari, de când s-a înființat districtul, au fost implementați în comunitățile în care cluburile își desfășoară activitatea. Nu au fost neglijate nici celelalte arii de acțiune cum ar fi: sănătatea, igiena, apa, natura, mama și copilul și pacea. Pentru situația din Ucraina  Districtul 2241 a strâns peste 1 milion de dolari, prin sponsorizări din toata lumea, iar cu ajutorul fondurilor s-au achiziționat medicamente, haine, produse de igienă care au plecat toate către Ucraina. Chiar în urmă cu câteva zile Districtul a primit aprobarea unui nou global grant pus la dispoziție de Rotary International pentru a trimite din nou alimente, echipamente medicale și tot ce este necesar în Ucraina.

1000x100 (3)

whatsapp image 2022 11 20 at 20.41.46 (1)

Activitatea Clubului Rotary Caransebeș este încununată cu succes, nu doar prin proiectele ce vizează educația, ci și prin implicarea în domeniul sănătății, unde prin suportul oferit de Rotary s-a donat aparatură pentru Spitalul Municipal din Caransebeș. Un exemplu în acest sens este și bronhoscopul, în valoare de 148 de mii lei. De asemenea, acum doi ani au fost aduse două tiruri de echipamente medicale, din Belgia, donate tot spitalului, pentru secția de pediatrie.

Proiectele Rotary continuă și în zona verde, pentru anul viitor creionându-se un parteneriat cu Drumurile Naționale și Ocolul Silvic Păltiniș, prin care se vor planta câteva mii de arbori.

whatsapp image 2022 11 20 at 20.41.21

whatsapp image 2022 11 20 at 20.41.46

whatsapp image 2022 11 20 at 20.41.22 (2)

whatsapp image 2022 11 20 at 20.41.43

whatsapp image 2022 11 20 at 20.41.20

 

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/